Pentru FCSB, au marcat Octavian Popescu, Valentin Gheorghe și Iulian Cristea. În timp ce reușitele oaspeților au fost semnate de Gabriel Debeljuh (două goluri) și Alexandru Chipciu.
Alexandru Chipciu s-a declarat trist pentru faptul că echipa sa a pierdut victoria, pe final de meci. Totodată, s-a arătat plăcut impresionat de modul în care l-au primit suporterii FCSB-ului și susține că echipa patronată de Gigi Becalieste Steaua București.
„Per total, a fost un meci cu multe goluri. Cred că suntem puțin triști că nu am câștigat. Pregătirea tuturor echipelor nu cred că a fost cea mai bună pentru echipele românești.
Mă așteptam să fie un joc fără ritm, ne-au surprins că au schimbat și au jucat cu trei fundași centrali. Ar fi fost cam forțat să mă bucur, am avut parte de momente frumoase aici, la Steaua.
Suporterii cred că m-au primit destul de bine, mă așteptam să mă trateze mai ostil. Dacă mă întrebai înainte, ziceam că FCSB este Steaua. Dar, după meciul ăsta, pot să zic chiar mai mult, datorită atmosferei din seara asta, că asta e Steaua București.
Nu cred că a vorbit cineva de la Craiova cu cineva de la CFR. Domnul Giovanni a spus ce ar crede, nu ceva oficial. Cred că sunt aproape să răman mai mult timp la CFR. Când ai salariul mare, trebuie să faci orice ca să joci bine. Sunt confortabil cu treaba asta și îmi doresc să am evoluții bune”, a declarat Alexandru Chipciu, la finalul meciului cu FCSB.
„A fost un meci bun pentru mine, am jucat tactic bine. Păcat că am luat golul acesta, dar ăsta este fotbalul.
Am vrut să dau cu capul la primul gol, nu știu cu ce exact am lovit. A fost cu noroc. Am avut ocazii. La orice club trebuie să lupți, eu voi lupta pentru postul de titular și asta e”, a spus și Gabriel Debeljuh.
„Ambele echipe nu au încă ritm de joc, au fost multe ocazii. Nu mă așteptam să fim la cel mai înalt nivel. De la 4-3 cu Timișoara nu am mai luat trei goluri.
Am scăpat victoria printre degete. Dacă câștigam azi, luam o opțiune serioasă. Așa, campionatul se joacă. După ce se înjumătățesc, nu mai e diferența mare.
Debeljuh este un băiat care muncește mult, pentru echipă”, a declarat Ciprian Deac.