News

Alexandru Nanau, regizorul filmului Colectiv, refuză decoraţia lui Klaus Iohannis

12.01.2021 | 13:49
Alexandru Nanau regizorul filmului Colectiv refuza decoratia lui Klaus Iohannis
ADVERTISEMENT

Alexandru Nanau, regizorul filmului Colectiv a anunțat că refuză decoraţia președintelui Klaus Iohannis. Șeful statului ar fi vrut să-i ofere medalia “Meritul Cultural”, cu ocazia Zilei Culturii Naționale.

Cu toate acestea, cineastul a transmis că ar fi “o ipocrizie”. Acesta a publicat pe rețeaua de socializare răspunsul pe care l-a trimis Administrației Prezidențiale.

ADVERTISEMENT

“În primul rând țin să le mulțumesc atât președintelui Klaus Werner Iohannis, cât și Ministrului Culturii, Bogdan Gheorghiu pentru această propunere. 

Alexandru Nanau nu acceptă decoraţia lui Klaus Iohannis

Din păcate, având în vedere criza fără precedent în care se află tot sectorul cultural din România, nu pot accepta această distincție”, se arată în răspuns.

ADVERTISEMENT

“După aproape un an de eforturi și propuneri din partea tuturor sectoarelor culturale de a angaja statul Român în implementarea de mecanisme de susținere a culturii sever amenințate de faliment în timpul crizei COVID 19, reacția și intervenția concretă a statului Român la toate nivelurile instituționale a fost zero”, a mai scris Alexander Nanau pe Facebook.

De altfel, regizorul fimului Colectiv este de părere că, în această perioadă de criză, statul nu trebuie să folosească ziua culturii pentru decorări simbolice, ci pentru analizarea și implementarea unor soluții de salvare a sectorului cultural.

ADVERTISEMENT

“Până acum, propunerile de salvare a industriei culturale s-au făcut doar la nivel retoric, iar eu nu pot participa la această susținere simbolică a unui lucru esențial, cultura acestei țări. 

Cred că decorarea oricărui artist în acest moment, în care sectorul cultural se confruntă cu falimentul (cauzat de eșecul constant al statului român de a-l susține și de a-l sprijini pe timp de criză) ar deservi pe termen lung cultura României”, a mai scris Nanau.

ADVERTISEMENT

“Ca cineast care în momentul acesta atrage cea mai mare atenţie internaţională asupra culturii şi cinematografiei române, consider că ar fi o ipocrizie din partea mea să accept această decoraţie, având în vedere că domeniul cinematografic şi structurile statului responsabile pentru el se află în moarte clinică”, a ținut să-și explice gestul Nanau.

“Orice student de film sau teatru din România, după ce a investit ani de viață în formarea sa profesională, are din ce în ce mai puține perspective de a-și putea face aici meseria, pentru că, după ce această criză sanitară va fi trecut, vor fi închise majoritatea caselor de producție de film, majoritatea teatrelor independente, a cinematografelor și a firmelor de distribuție de film. Cea mai optimistă perspectivă pentru un student român este de a părăsi țara”, a mai scris Alexander Nanau.

 

În plus, regizorul îi transmite președintelui că așteaptă un dialog sau o dezbatere publică în vederea salvării sectorului cultural

 

 

ADVERTISEMENT