Debutul Aliciei Gogîrlă la Campionatul Mondial de handbal feminin a venit în meciul România – Chile, scor 44-19. Sportiva în vârstă de 20 de ani a marcat primele goluri la un turneu final în carieră şi îi calcă pe urme mamei, Simona Gogîrlă, vicecampioană mondială cu România în 2005.
Alicia Gogîrlă a acordat un interviu pentru FANATIK după debutul la turneul final şi a vorbit despre cum a crescut în sală alături de mama ei, cum s-a îndrăgostit de acest sport deşi voia să devină veterinar, dar şi despre visurile pe care le are în carieră.
Felicitări pentru debutul tău la Campionatul Mondial. Cum este?
– Vă mulţumesc. Este foarte frumos, Momentan este doar începutul dar simt o atmosferă foarte bună aici. Mă simt minunat.
Provii dintr-o familie de sportivi, mama fiind una dintre cele mai mari handbaliste. Ai crescut în sală alături de ea?
– Da, am crescut cu mama în sală. Când antrenorul ei era Herbert Muller (n.r. actualul selecţioner al Austriei), aveam patru ani şi alergam prin sală cu fiica lui. Pot să spun că m-am născut în sala de handbal. Şi asta are de-a face cu faptul că am ajuns aici. Eu nu am vrut să fac handbal de performanţă, dar cu siguranţă a fost iubire la primul antrenament.
Dar ce ai vrut să te faci?
– Am vrut să fiu veterinar, dar nu aveam… Am făcut şase sporturi în copilărie, dar am ajuns cumva la handbal.
Cum s-a legat handbalul?
– Într-o vacanţă de iarnă când eram la bunici, aveam 9 ani, m-am apucat destul de târziu faţă de colegele mele, m-am dus să o iau pe verişoara mea de la antrenament cu tatăl meu şi mi-a plăcut foarte mult cum se antrenează fetele. Şi am zis să încerc şi eu, de ce nu?
A fost o presiune mai mare pe umerii tăi având în vedere că mama ta este Simona Gogîrlă?
– De la ea şi de la ai mei nu a fost niciodată. A fost de la oamenii din exterior care se uită la handbal. Poate de la ei a fost o mică presiune. Dar în rest nu am simţit absolut nimic.
Mă gândeam că poate antrenorii sau unele colege se uitau altfel şi ziceau că eşti fiica Simonei…
– Am avut norocul să am antrenori care nu au pus în evidenţă faptul că sunt fiica antrenoarei sau fiica Simonei şi nu am avut nicio treabă cu colegele pe treaba asta.
Este un vis împlinit pentru tine să joci la Campionatul Mondial?
– Da, este unul dintre visele mele împlinite, de când eram mică şi un alt vis este să ajungem şi la Jocurile Olimpice.
Şi putem să ajungem acolo?
– Sunt sigură că avem această şansă şi putem să o fructificăm.
Ai luat pulsul competiţiei, sunteţi aici de aproape o săptămână. Cum este?
– Este o sală uriaşă, o sală minunată. Au fost şi suporterii danezi care au umplut sala în timpul meciului nostru ceea ce a fost extraordinar. Şi românii noştri au fost acolo, ceea ce este senzaţional. Am luat pulsul terenului, al jocului şi acum aşteptăm să vină meciurile din ce în ce mai grele care chiar contează pentru calificarea noastră la Jocurile Olimpice.
Culoarul este bun…
– Da, este unul bun, nu facil. Putem trece până în sferturile de finală, cu siguranţă.
Eşti o jucătoare tânără. Care este obiectivul tău în carieră?
– Aş putea spune pe varianta de club să câştig un Champions League, cel puţin un Champions League. Iar cu naţionala mi-ar plăcea să câştig cât de multe medalii pot, dar niciodată nu poţi să ştii. Nici măcar cerul nu este limita în momentul de faţă.
Mama ta îţi dă sfaturi?
– Da, în fiecare zi. Înainte de meci doar mă încurajează, dar după îmi dă sfaturi foarte bune. Mă susţine non-stop.
Cum trăieşte meciurile tale?
– Intens (râde). O mai vedeam din când în când cum stătea în tribune cu mâinile la gură, plângea, nu din cauza mea, datorită mie. Sper că o făceam fericită, erau lacrimi de bucurie. Mi s-a povestit că ieri (n.r. la meciul cu Chile) a urlat la televizor. Cred că este un vis împlinit şi pentru părinte.
FANATIK este la Campionatul Mondial de handbal feminin din Danemarca. În fiecare zi, puteţi citi pe site-ul nostru cele mai tari informaţii, interviuri şi reportaje din Herning.