Episodul 11 al seriei “Olimpicii României” o are în prim plan pe Alina Rotaru-Kottmann. Medaliată cu bronz anul trecut la Campionatele Mondiale de Atletism, sportiva ţinteşte o medalie la Jocurile Olimpice de la Paris, a treia ediţie la care participă după Rio 2016 şi Tokyo 2020.
Într-un interviu acordat pentru FANATIK, Alina Rotaru a vorbit despre pregătirea şi obiectivele de la Jocurile Olimpice, dar şi despre obstacolele care trebuie depăşite într-o probă foarte tehnică, aşa cum este săritura în lungime:
În primul rând aş vrea să te întreb cum merg pregătirile pentru Jocurile Olimpice de la Paris?
– Pregătirile merg foarte bine. Aşa cum spunem la noi, în atletism, atletul “se face” iarna. Pregătirea mea de iarnă a mers foarte bine. În aer liber, baza şi toată pregătirea este făcută pentru Jocurile Olimpice. În august voi fi în formă maximă, aşa planifică antrenorul meu, aşa ne dorim cu toţii. Înainte de Jocuri va fi şi Campionatul European, dar pe acela nu vom pune nicio bază. Va fi doar un concurs.
Ce înseamnă pregătirea de iarnă?
– Din septembrie până în luna decembrie facem o bază. Pregătire fizică generală, plus în decembrie-ianuarie începem pregătirea specifică, pentru fiecare probă. Dacă eşti accidentat în acea perioadă sau n-ai putut să faci pregătirea, o să fie un sezon din ce în ce mai greu. Concursurile vin unul după altul şi după sezonul de sală la cel de aer liber nu prea mai este timp. Campionatul European este în luna iunie şi concursurile vor începe în luna aprilie. În patru săptămâni nu ai ce pregătire să mai faci pentru sezonul de aer liber. Vorbim de sportivii care nu sunt calificaţi, care trebuie să adune puncte.
Adică totul este foarte rapid când începe sezonul…
– Exact. Şi atunci, dacă nu ai avut o pregătire bună în iarnă, nu prea mai ai cum să recuperezi pregătirea.
Cum te simţi după medalia de bronz de la Campionatele Mondiale? Ţi-a dat o încredere în plus pe care nu o credeai până în acel moment?
– Da, mi-a dat mare încredere. Am multă încredere în mine după această medalie. Simt altfel concursul, ştiu că pot şi că am şansa să urc din nou pe podium.
În vară vei fi la a treia ediţie de Jocuri Olimpice din carieră. Ai o mare experienţă. Cu ce este el diferit faţă de celelalte concursuri?
– Se ţine din patru în patru ani, iar toată lumea are acest vis, să participe la Jocurile Olimpice. Plus, va fi o concurenţă foarte mare. Săritura în lungime femei este la un nivel foarte mare, cum a fost şi anul trecut. Din 34 de fete calificate, 30 au avut season best anul trecut. A fost un nivel foarte ridicat. Dar, contează cum te simţi în acea zi. Va fi un concurs foarte greu, dificil. Normal că mă gândesc la o medalie, este visul meu. Dar, în primul rând, trebuie să ies din calificări. Sunt complet un alt concurs faţă de finală.
Sunt mai mari emoţiile la Jocurile Olimpice decât la celelalte concursuri?
– Da, nu se compară cu niciun alt concurs. Mai ales că eşti într-un sat olimpic, eşti înconjurat de alţi sportivi. Nu este doar atletismul. Este o altă atmosferă.
Cum este să stai în satul olimpic alături de mii de alţi sportivi, vedete sau nu?
– La Rio am fost doar şase zile. Nu am stat foarte mult acolo. Am văzut şi jucătorii de baschet şi jucătorii de tenis super cunoscuţi. Ştii de la televizor cum arată şi ai impresia că îi cunoşti. Dar, este o atmosferă foarte frumoasă în satul olimpic. Din păcate, la Tokyo, a fost o ediţie altfel, de pandemie. A fost o altfel de atmosferă. Sportivii nu au fost aşa comunicativi. De obicei ne întâlnim, vorbim, acolo s-a ţinut puţin distanţă pentru că lumii îi era frică să nu se îmbolnăvească şi să rateze concursul pentru care au muncit toată cariera. Îmi doresc ca la Paris să fie totul normal şi să mă bucur de concurs.
Te avantajează că se ţine în Europa?
– Nu am fost niciodată în Paris, dar cred că anul acesta voi ajunge la o ediţie de Diamond League de acolo, se va ţine chiar înainte de Jocuri. Datorită medaliei de la Mondiale, sunt invitată, dar va trebui să alegem cu atenţie concursurile la care vom participa. Sunt foarte multe şi trebuie să le aleg foarte bine. Îmi doresc să merg la acea ediţie de Diamond League să văd stadionul, să văd atmosfera. Mă bucur mult că se ţine în Europa mai ales că locul în care mă antrenez şi locuiesc, Stuttgart, nu este foarte departe de Paris. Părinţii, familia, soţul meu, vor fi alături de mine.
Este un imbold când eşti încurajată de familie sau sunt emoţii mai mari?
– Sunt emoţii mari, dar mi se pare normal. Nu au lipsit de la multe concursuri. La Budapesta au fost alături de mine şi la Paris vor fi alături de mine. Şi îmi place acest lucru pentru că mă simt mai bine când sunt alături de mine.
Cum vezi atletismul românesc?
– Suntem foarte mulţi sportivi la atletism, este o federaţie foarte mare. Probleme financiare sunt la toate federaţiile, mai ales după corona. Cum văd eu, Federaţia Română de Atletism merge foarte bine în ultimii ani. S-au luat medalii în 2022, 2023, plus la Jocurile Europene, unde am avut multe medalii. Din acest punct de vedere, generaţia mea a început să dea roade. Sportul s-a schimbat în ultimii ani şi atletismul urmează acest trend. Nu doar de echipament, dar şi tartanul s-a schimbat, apar alte tehnologii, alte reguli.
Cât de mult contează echipamentul?
– Spuneam că s-au schimbat pantofii de alergare. La anumite probe au apărut anumite firme cu pantofi din talpă de carbon. Eu nu ştiu cât de buni sunt, eu i-am încercat în 2021 şi nu m-am înţeles prea bine cu ei. Statisticile spun că recordurile mondiale în probele lungi sunt datorită acestor pantofi. Eu nu prea cred, dar eu i-am probat şi nu mi-au adus niciun centimetru în plus. Nu au avut niciun efect. Nu stă totul în aceşti pantofi.
Înţeleg…
– Ca să vă dau un exemplu. În grupa mea am şi sprinteri destul de buni. Au probat noile cuie de la o firmă, sunt complet din carbon. Ce am văzut la ei? După fiecare alergare se opresc şi le scot pentru că îi dor tălpile. Talpa este foarte, foarte tare, nu se îndoaie absolut deloc. Pentru concurs cred că e bine, dar să mă gândesc la un atlet care se antrenează zilnic cu aceşti pantofi… cred că vor aduce foarte multe accidentări. Noi nu suntem obişnuiţi să fie atât de dure.
Rămâne un vis, un obiectiv, săritura perfectă de 7 metri?
– Da (n.r. râde). Ar fi un vis împlinit să fie la Jocurile Olimpice. Sper să vină cât mai repede, o aşteptăm de foarte mult timp. Anul trecut am fost foarte aproape. Trebuie să vină la momentul potrivit.
Cât de important este pragul? Există o pregătire specială pentru asta?
– Fiecare săritor are un anumit elan. Noi facem acest elan la antrenament, dar nu este la fel ca în concurs. Acolo intervine adrenalina. În plus, te simţi mai bine în concurs decât la antrenament. Pasul de alergare se măreşte în concurs. La Budapesta, elanul a fost diferit în finală faţă de calificări. Este de la zi la zi, în funcţie de cum te simţi. Nu poţi să spui că ai mereu 40 de metri şi ajungi la prag.
Mai mult instinct decât matematică…
– Da. Dar şi antrenorul are un rol important. El vede mult mai bine din afară. Eu simt când nu vin bine la prag, dar nu mă gândesc la atât de multe lucruri. Antrenorul vede absolut totul de pe margine. Când ultimul pas este foarte lung, ai toate şansele ca săritura să fie scurtă. Sunt multe probleme tehnice care trebuie rezolvate.
Cum vezi competiţia de la Paris? Eşti medaliată mondială, în apogeul carierei…
– Pentru competiţia din august mă antrenez. Este obiectivul meu principal. Mă văd în finală şi de acolo orice este posibil.