Misty și Keo au avut o relație încercată, dar au reușit să treacă cu bine peste toate obstacolele. În interviul exclusiv acordat de Misty pentru FANATIK, vedeta a povestit totul despre relația cu Keo. Dar și cum fetița celor doi le-a schimbat viața și le-a întărit iubirea.
Cum s-a schimbat viața ta de când ai devenit mamă?
– Venirea pe lume a unui copil schimbă totul în viața ta, pe tine, pe partener…se schimbă și relația, datorită faptului că dinamica cuplului se schimbă. Momentele cele mai intense și memorabile sunt cele cu Arya, cu noi 3…sunt cele care predomină și îmi definesc toată ființa.
Mi-a făcut și Keo o piesă în care a încercat să exprime ceea ce simțim față de Arya, la care sper să reușesc să fac clip cât mai curând. Se numește “Înainte de tine”. Zice cam așa `Hai spune tu, cum am iubit, cum am trăit oare înainte de tine/ hai spune tu la ce speram la ce visam oare înainte de tine`. Parcă nici nu mai știm cum era viața noastră înainte de ea. Cât despre mine, cu siguranță m-am maturizat, responsabilitățile, sarcinile, grijile, iubirea, devotamentul unei mame… inevitabil te schimbă. Nu mai ești tu centrul universului tău, prioritățile se schimbă. Nu mai există orgoliu, strop de egoism, totul pentru familie.
Simți că fiica ta și a lui Keo v-a întărit relația?
– Arya ne-a împlinit și întărit, da. Trecusem deja prin foarte multe provocări împreună ceea ce ne-a “antrenat” ca să zic așa. Anumite situații dificile prin care am fost nevoiți să trecem, ne-au arătat că noi suntem cei mai buni prieteni. Ne-au învățat să ne spunem totul și să avem încredere doar unul în celălalt. Au fost până și persoane apropiate care nu ne dădeau nicio șansă împreună. Multe intrigi, bârfe, minciuni, nedreptate, piedici, invidie, presiunea mediatică, oameni care judecau. Interveneau cu sfaturi și păreri necerute. Toate acestea fără să vrei, te influențează , te apropie de partener sau te îndepărtează.
Au fost momente în trecut în care eu cel puțin, am simțit că eram doar noi doi , împotriva lumii, vorba aceea. Adevarul e întotdeauna la mijloc în absolut orice situație iar să încerci să îți faci singur dreptate e oricum o luptă cu morile de vânt! Încă primesc mesaje de la oameni care îmi spun: “V-am judecat foarte tare in trecut, regret enorm, în timp am înțeles multe“. Mesaje care au fost alifie pentru suflet!
Timpul și răbdarea au clarificat lucrurile. Venirea Aryei ne-a oferit un scop mult mai clar și misiunea cea mai frumoasă, familia. Intram într-o nouă etapă a vieții noastre, eram deja cumva pregătiți să facem față. Știam că alături de bucuria infinită, venirea pe lume a copilului însemnă și multe provocări și schimbări. Am rămas însărcinată în anul 2 de facultate, acumulasem deja informație, teorie și sarcina m-a făcut să fiu și mai interesată și atrasă de Psihologie. Împărtășeam încântată cu Keo din ceea ce citeam și învățam, despre psihologia copilului, a adultului, parenting. Încă obișnuiesc să fac asta. Cred că ne-a ajutat și acest lucru să ne vindecăm în cuplu și să ne dezvoltăm împreună ca părinți.
A fost momentul în care am realizat că urma să devenim modele pentru un nou suflet. Și momentul în care am început să fim și mai atenți la noi înșine. Să ne concentrăm pe vindecarea noastră, să ne dorim să creștem și noi odată cu copilul nostru.
Avem cu toții un trecut, un bagaj emoțional , suferințe și defecte. Pentru a putea oferi copilului tot ce este mai bun din noi înșine , am început să fim atenți și la dezvoltarea noastră ca persoane. Copiii absorb tot ceea ce simt, văd, aud în jurul lor. Până și temerile părinților, sunt transmise deseori nonverbal. Anxietatea este simțită și preluată de copil, fricile, dezamăgiri, suferințe.
Ok, un copil aduce toată bucuria din lume, dragoste pură și necondiționată, dar și multe provocări și schimbări în viața de cuplu. Cel mai important aspect în noua familie, trebuie să rămână viața de cuplu. Suntem „mama” și „tata” pentru Arya dar nu suntem mama și tata unul pentru celălalt, rămânem iubiți, parteneri.
Rolul de părinți este secundar și trebuie să nu uităm că este posibil datorită rolului principal, cel din cuplu. Rolul cuplului rămâne important, chiar dacă prioritatea noastră și centrul universului nostru, este Arya. Arya crește imitând ceea ce vede la noi. Ea învață de la mine, în mare parte, cum va fi relația cu sine. Iar cu Keo are primul model de relație cu o altă persoană.
Lucru care, definește modul în care ea se va dezvolta emoțional. Încrederea pe care o va avea în ea, abilitatea ei de a iubi și de a ști că merită iubire. Relația dintre mine și Keo, o învață pe Arya care este modelul de urmat în viață. Sănătatea ei relațională de mai târziu va depinde de relația mea cu Keo.
Nimeni nu e perfect, am făcut și mai facem și noi greșeli, mult spus, în parenting. Dar Arya ne face să fim recunoscători și mândri de ea, de noi. Ne face să vrem să fim mereu mai buni, să ne dăm tot interesul și silința, astfel încât, să existe cât mai multă armonie.
Cum e Misty ca mamă? Ești genul acela de mămică foarte grijulie?
– Da, foarte grijulie! Grijulie în sensul că sunt atentă ca Arya să fie cât mai bine, fericită și safe. Nu girjulie în sensul fricoasă! M-am priceput și mi-a plăcut dintotdeauna să am grijă de copiii. Provin dintr-o familie mare și ne-am crescut și îngrijit unii pe ceilalți.
Keo e destul de stresat și panicos când e vorba de Arya. A vrut să o protejeze, încă de la început, mai mult decât era uneori necesar. Pe urmă a venit și pandemia și a amplificat toate temerile. Pe când eu voiam să o las mai liberă, să își facă anticorpi, să aibă contact cu copii, să trecem prin lucrurile acestea.
Din punctul acesta de vedere, eu sunt cea care îl temperează, pentru că îmi doresc ca Arya să crească fără frici, fobii, pozitivă, cu încredere și curaj. În pandemie cel puțin, ne-ar fi izolat pe amândouă. Nu doream să o protejăm pe o parte și să o afecteze pe altă parte. Consideram că e sănătos pentru copil să ne vedem cu un minim de persoane apropiate. Cu care să ne asumăm riscul că s-ar putea să ne îmbolnăvim, că oricum eram vaccinați.
Aveam încredere că vom face niște forme ușoare și că trebuie să continuăm să trăim cu virusul covid printre noi. Am avut ceva discuții în acea perioadă, dar am fost înțelegătoare. Știind că e puțin germofob, știam asta dinainte să vină Arya, fiind artist de muzică live. Dintotdeauna a evitat să se expună riscurilor de a răci, ca să își poată face jobul, să își poată onora contractele.
Pe urmă de câte ori se îmbolnăvea Arya , îl afecta foarte tare sentimentul ăla de neputință. Îl vedeam cum se consumă de câte ori făcea Arya febră mare. Am reușit să găsim însă o variantă de mijloc. În care să ne simțim confortabil, în siguranță, dar și liberi și fericiți toți 3.
Pe urmă, există o grijă. E grija aceea permanentă în suflet. E firesc, e uman, e grija maternă de care îmi povestea mama mea. Pe care abia când am devenit mamă am înțeles-o cu adevărat!
Dar citesc mult și am reținut că e important să nu permitem temerilor și grijilor să crească fiindcă ne pot copleși ușor. Ajungând să ne definească viața, acțiunile, gândurile. Putem deveni hipersensibili și putem pica fără să vrem, într-o extremă în care grijile ne pot răpi din intensitatea bucuriei.
Care este cea mai mare frică a ta?
– Am vorbit recent despre acest subiect și mi-am dat seama că nu e ok. Tocmai eu, care încerc să o protejez pe Arya de energii și gânduri negative, să vorbesc despre fricile mele. E firesc să mai am frici, griji. Dar nu vreau nicidecum să le permit să crească. Au apărut foarte multe titluri “ Misty îngrozită pentru viața fiicei ei.”
Și m-a neliniștit să văd asemenea titluri! Nu sunt îngrozită, nu am coșmaruri în fiecare noapte, să nu exagerăm. Am avut într-o noapte un coșmar și am zis că nu mă mai uit la știri de atunci, atât. Nu mai vreau să vorbesc despre frici. Nu mă lupt cu frica și nu e o problemă greu de gestionat, așa cum a apărut în presă.
Lucrez cu mine să îmi diminuez din grijile firești pe care le are orice mamă sau stările de anxietate. Pentru că nu vreau să proiectez asemenea gânduri, sentimente, energii negative asupra copilului meu. Adică totul e sub control! Nu e panică și groază. În concluzie, mi-e frică să îmi fie frică! Glumesc, nu mi-e frică de nimic!
Crezi că Arya o să vă calce pe urme? Are veleități de artistă?
– Da, e o mică artistă, un mic entertainer. Petrece foarte mult timp cântând și dansând. E încă devreme să ne dăm seama de voce însă. Ureche muzicala are, ne încântă cu glasul ei angelic, cu dansuri și coregrafii. Tot felul de roluri și scenete, recită tare clar, cu intonație și gesticulații alese. Își exprimă gusturile muzicale, are artiști preferați, are idoli.
Printre care și Alexandra Ungureanu, care este prietena noastră și toți 3 o adorăm. Arya a crescut auzind muzica și vocea Alexandrei în casă la noi și în studioul lui tati.
Și-a tăiat până și breton singură, ca să arate ca Alexandra.
Acum e fana serialului Wednesday, îi place de Jenna Ortega în rolul Wednesday și a dansului acela faimos pe TikTok. Exersează zilnic acea coregrafie. Cu ocazia aceasta, mă bucur că pot cumpăra haine pentru ea și alte culori decât roz, a început să ceară singură.
Care este calitatea pe care o apreciezi cel mai mult la Keo?
– Sunt atât de multe. E un om bun, blând, calm, isteț, darnic, extrem de iubitor, săritor. Are un simț al umorului grozav și mă face mereu să râd, să zâmbesc. Și eu am simțul umorului dezvoltat și îmi place maxim că am cu cine. Am un partener care nu doar că îmi înțelege și savurează glumele, dar le continuă. Iar complicitatea aceasta, ne ține așa într-o veselie.
Este și un tată implicat, dedicat, grijuliu, atent, responsabil, muncitor, omul cu soluții pentru orice. Este extrem de talentat. De câte ori îl aud cântând în concerte sau acasă la pian, de fiecare dată vocea lui reușește să trezească în mine cele mai frumoase trăiri și furnicături pe piele. Apreciez că este foarte discret și de la el am învățat și încă învăț să fiu cât mai discretă, pentru liniștea familiei noastre. Mă temperează, fiindca eu sunt cea căreia îi vine uneori să strige în gura mare, vorba aceea. Mă completează, este stalpul și echilibrul meu și al Aryei, prietenul meu cel mai bun.
În orice relație mai există și mici certuri. Care dintre voi lasă primul de la el?
– Ah, clar! Normal! Amândoi lăsăm de la noi. Dar Keo lasă de la el mai mult decât mine, doar fiindcă eu sunt mai supărăcioasă și mă supăr mai des decât o face el. E un barbat deștept care știe să facă o femeie fericită! Face o glumă, mă face să râd, mă împăcă repede. Îmi permite să mă descarc atunci când acumulez tensiune, oboseală.
E înțelegător, își dă seama de adevaratele motive din spatele anumitor reacții sau supărări ale mele. Nu o ia personal fiindcă nu e personal, știe că îl iubesc și doar îmi exprim anumite nemulțumiri. Dar nu țin supărare și uit în secunda doi de ce eram supărată. Oricum motivele certurilor sunt ridicole, de multe ori râdem și noi, mai târziu dupa ce trece momentul acela tensionat.
Pe Keo foarte rar, reușesc să îl scot cu ceva din sărite. Să îl fac să ridice tonul, e cel mai calm om pe care îl cunosc. Eu mă aprind repede deși poate nu pare. În general, certurile noastre sunt destul de pașnice și niciodată de față cu Arya. Certuri care se transformă în discuții constructive și împăcările sunt dulci.
Ce nu ai putea ierta niciodată în relație?
– Probabil că infidelitatea, nu știu. Dar sunt convinsă că nu am permite niciodată să ajungem într-o situație ca aceasta, ne-am spune frumos și prietenește înainte să facem ceva care ne-ar putea răni. Mă cunoaște, îl cunosc, ne știm sentimentele, reacțiile, amândoi suntem capabili să ne oferim înțelegere.
Amândoi ne vrem binele indiferent de orice și nu ne-ar fi teamă să vorbim deschis și sincer, despre absolut orice. Experiențele prin care am trecut împreună ne-au oferit maturitate și înțelepciune de viață. Inimii nu-i poți comanda. Niciodată nu știi cum te poartă viața, nu poți controla sentimentele și nu e vina nimănui.
Care este cel mai prețios sfat pe care i l-ai da Aryei, atunci când va mai crește?
– Sunt multe sfaturi și voi fi lângă ea necondiționat, trup și suflet atât timp cât voi trăi și de câte ori va avea nevoie de mine sau de sfaturile mele. O învăț deja să prețuiască viața prin a avea grijă de tot ceea ce ne înconjoară. Să aibă grijă de sănătate, de natură, animale, de planetă, inclusiv de lucrușoarele ei. Să aibă curaj în viață, răbdare, empatie.
O să îi amintesc mereu să fie bună cu ea însăși și cu oamenii din jurul ei. Să ofere iubire în jur pentru că se va înconjura cu iubire. Capul sus mereu, indiferent de orice nedreptate simte. Că e suficient să își cunoască adevărul, să-și cunoască valoarea și potențialul, principiile pe care încercăm să i le insuflăm de mică. Să aibă ambiție, încredere în ea și în noi, părinții ei. Să fie recunoscătoare și să se bucure din plin de tot ceea ce îi oferă viața, bune sau mai puțin bune.
Te gândești să mai faci un copil pe viitor?
– Dacă mă întrebai acum un an, 2 spuneam că da fără să stau pe gânduri. Dacă nu am avut noroc să se întâmple până acum, că tot am stat acasă cu Arya 4 ani jumate, de acum încolo, nu știu ce să spun. Acum simt nevoia, pentru sănătatea copilului, a mea și chiar a relației, să îmi reiau activitățile profesionale.
Legatura dintre mine și Arya este una profundă, complexă, e minunat de bogată. Și o astfel de relație, atât de angajată și puternică între mamă și copil este de fapt, o relație sănătoasă, în special în primii ani de viață ai copilului. Atât eu, cât și Arya am simțit nevoia să fim în contact strâns, este o nevoie naturală înnăscută. Însă pe măsură ce ea crește, este important și sănătos ca și legătura dintre mine și ea să evolueze.
Fiecare copil are ritmul lui în care începe să se detașeze de mamă. Abia de curând observ că Arya devine mult mai independentă și adoră să știe că se descurcă singură. Începe să fie mândră de ea că nu îi mai vine să plângă atunci când eu vreau sau trebuie să plec. Pentru că realizează că a crescut, se gândește și la mine pentru că m-a surprins spunându-mi: `Pot să merg și eu la mall cu Ava(prietena ei) și mama ei? Tu poți să stai să te odihnești dacă vrei`. Apoi când vine îmi spune mândră `Mami să știi că mi-a fost dor de tine, păi n-am plâns`.
Toate acestea vin de la ea și e momentul să o încurajez cât mai mult. Nu să ajungem în punctul în care ea să nu se poată separa de mine. Și să trăiască și cea mai mică absență a mea ca pe o dramă fără sfârșit. Că s-a întâmplat să plec 2,3 ore și a fost o dramă. S-au rărit considerabil dățile în care ea plânge pentru că plec. Apoi, să nu uităm faptul că, pe măsură ce copilul crește, își urmează drumul lui și mamele cu se aleg, știi?
Desigur, că rămân cu multe amintiri frumoase, cu satisfacția că am reușit și am avut șansa de a putea sta acasă cu copilul. Că am crescut un copil echilibrat și fericit, că i-am fost alături la fiecare pas în primii și cei mai importanți ani din viață. Cred că e visul oricărei mame și sunt recunoscătoare pentru asta.
Sunt împlinită pe plan personal și mi-aș dori să mă întorc la lucru, să mă simt împlinită și pe plan profesional. Poate după 2,3 ani de muncă o să mi se facă dor să stau acasă cu un bebe, nu știi niciodată! Un copil e o minune și cred că vine în viața noastră atunci când vrea el să vină.
Care este cel mai mare regret al tău?
– O întrebare la care am mai răspuns și în trecut și am cam același răspuns de oferit. Regret anumiți ani din viața mea pierduți efectiv în teamă. Mi-aș fi dorit să am mai mult curaj, să spun ce gândesc sau simt, fără teamă, fără să mă las influențată. Fără să permit cuiva vreodată să mă cenzureze, să mă amenințe sau să mă intimideze. Să nu permit nimănui să mă reducă la tăcere. Am o vorbă după care mi-aș fi dorit să mă ghidez și atunci, nu doar acum: `Să am mai mult curaj pentru marile supărări din viața mea și mai multă răbdare pentru cele mici`.
Am învățat că răbdarea și timpul, iertarea adevărată, aduc mai multe împliniri sufletești decât pot aduce orgoliul, puterea de a-ți face singur dreptate. Regrete există, dar asta nu înseamnă că aș schimba ceva din trecut.
Nu știi niciodată cum ar fi decurs lucrurile cu adevărat. Nu știi dacă făceai alte alegeri cum evoluau situațiile. Rămân multe întrebări fără răspuns dar cred cu tărie că rareori poți atinge cu adevărat succesul pe ambele planuri, și în viața personală și profesională. Una mereu o sacrifică pe cealaltă. Cred că trebuie luate cumva pe rând.
Fericirea este într-adevăr relativă și vine din ceea ce este cineva. Ceea ce are cineva și din ceea ce reprezintă fiecare în ochii celor din jurul lui. Cât despre ceea ce suntem noi în interiorul nostru nu ne poate lua nimeni. Trebuie doar să găsești calea. Să îți definești fericirea prin ceea ce este prioritar pentru tine în viața ta iar asta o poți decide doar tu.
Cum treci peste perioadele mai dificile din viața ta?
– Când trec printr-o perioadă mai dificilă, tot acasă mă încarc cu forță și putere. În sânul familiei, acolo unde e toată iubirea mea, unde mă hrănesc cu zâmbetele copilului meu. Unde găsesc mereu confort, alinare, sprijin, încurajări și speranță. Acasă, unde îmi amintesc mereu, că atât timp cât suntem împreună și sănătoși, totul e bine .