O fermă a primit o amendă uriașă de la Garda de Mediu din Arad, după ce a administrat pe terenuri gunoi de grajd ca îngrășământ. Locuitorii din Arad au adresat mai multe plângeri către Primăria și Garda de Mediu, în urma mirosului pestilential care afecta zone întregi ale orașului.
Inițial, s-a crezut că mirosul vine de la sistemul de canalizare, în urma unor avarii, dar primăria a informat că duhoarea vine de pe terenurile arabile de lângă Arad, unde fermierii au împrăștiat „îngrășăminte organice”.
„Primăria Municipiului Arad vă informează că, în urma verificărilor efectuate, mirosul neplăcut care se simte în anumite zone din oraș nu are nici o legătură cu sistemul de canalizare sau alte situații care țin de mentenanța orașului.
Acest miros se datorează acțiunilor de fertilizare cu îngrășăminte organice, realizate de către fermieri pe terenurile arabile din vecinătatea municipiului. Prin urmare, din păcate, nu putem lua măsuri spre remedierea situației”, a comunicat initial primăria, potrivit aradon.ro.
Ulterior, Garda de Mediu a pornit mai multe verificări și a identificat poluatorul olfactiv, o societate agricolă care a împrăștiat gunoi de grajd pe terenuri aflate în zona de nord a orașului.
„Urmare a disconfortului olfactiv resimțit în municipiul Arad în seara zilei de 29.02.2024, Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Arad s-au autosesizat și a demarat în perioada imediat următoare o serie de verificări la societăți economice cu activitate agricolă.
A fost identificată societatea care a procedat la administrarea de fertilizanți organici pe mai multe parcele de teren situate în zona de nord a municipiului Arad, amplasate în zona CET SA și DN 79 Arad-Oradea și limitrof Centurii de Nord a municipiului Arad”, se arată într-un comunicat.
Potrivit comisarilor de mediu arădeni, este vorba de o suprafață de 61 de hectare iar societatea agricolă în cauză nu deținea autorizație de mediu pentru toate activitățile „încălcând și prevederi legale privind deținerea și depozitarea substanțelor și preparatelor periculoase”.
Garda de Mediu a sancționat societatea în cauză cu două amenzi în valoare de 110.000 lei, plus interdicția de a desfășura activități fără respectarea reglementărilor.
„Suprafața fertilizată a fost de aproximativ 61 de hectare. După verificare amănunțită a activității societății, s-a constatat că aceasta nu a solicitat și nu deține Autorizație de Mediu pentru toate activitățile pe care le desfășoară, încălcând și prevederi legale privind deținerea și depozitarea substanțelor și preparatelor periculoase. S-au aplicat două sancțiuni în valoare totală de 110.000 lei, stabilindu-se și măsura de interdicție a desfășurării activității pentru care societatea nu deține act de reglementare”, potrivit Gărzii de Mediu.