News

Amenzi uriaşe prevăzute în noul Cod Administrativ. Primarii şi poliţiştii, sancţionaţi drastic

01.10.2020 | 18:43
Amenzi uriase prevazute in noul Cod Administrativ Primarii si politistii sanctionati drastic
ADVERTISEMENT

Sustragerea de la pedeapsa cu muncă în favoarea comunității ar putea deveni mult mai dificilă în viitor dacă este adoptat un proiect prin care cei care nu se prezintă la activitatea impusă de instanță vor primi amenzi. În plus, primarii și polițiștii vor trebui să-l supravegheze pe cel care trebuie să facă muncă pentru comunitate.

Patru deputați (trei liberali și un social-democrat) au inițiat un proiect de lege prin care vor să pună capăt situațiilor frecvente în care cei condamnați la muncă neremunerată în folosul comunității ca urmare a săvârșirii unor contravenții sau chiar infracțiuni se sustrag de la această obligație.

ADVERTISEMENT

Ei reclamă faptul că acest lucru este posibil pentru că cei responsabili să verifice executarea pedepsei cu muncă în folosul comunității (primăria, poliția, unitatea la care trebuie executată pedeapsa) nu își îndeplinesc atribuțiile care le revin.

Muncă în folosul comunității sau amendă de 100.000 de lei

Prin neexecutare, este evident faptul că aceste persoane nu regretă sincer fapta comisă, contravenienții/ infractorii rămân nepedepsiți  și totodată se creează o stare de instabilitate juridică, odată cu nerespectarea hotărârilor  instanței”, se spune în expunerea de motive a proiectului.

ADVERTISEMENT

Astfel, cei care nu își execută pedeapsa riscă să ajungă din nou în fața instanței care ar putea dispune înlocuirea pedepsei cu muncă în  folosul comunității cu amendă. Numai că amenda poate ajunge la 100.000 de lei, cât este cuantumul maxim al amenzilor care poate fi stabilit prin lege sau ordonanță de Guvern.

De asemenea, termenul de prescriere a executării pedepsei a fost majorat de la 2 la 3 ani de la pronunțarea sentinței definitive.

ADVERTISEMENT

Primarii și polițiștii neglijenți vor fi și ei amendați

Proiectul de lege conține prevederi care să împiedice și micile aranjamente pe care cei condamnați le pot face pentru a se sustrage de la munca în folosul comunității sau care să sancționeze pe cei cu atribuții în  supravegherea executării pedepsei.

Astfel, primarii care sunt obligați să țină evidența acestor persoane și modul în care și-au executat pedeapsa vor fi amendați dacă nu-și  exercită această atribuție, amendă care se poate aplica și polițistului sau unității în care pedeapsa trebuia executată.

ADVERTISEMENT

În consecință, devine contravenție „nesesizarea instanței în termen de cel mult cinci zile lucrătoare de către primarul, unitatea de poliție sau conducerea unității la care contravenientul avea obligația să se prezinte și să presteze activitatea în folosul comunității, în cazul în care contravenientul, cu reavoință, nu se prezintă la primar pentru luarea în evidență și executarea sancțiunii, se sustrage de la executarea sancțiunii după începerea activității sau nu își îndeplinește îndatoririle care-i revin la locul de muncă.

În aceste cazuri, amenda pentru primarii neglijenți este între 1.000 și 5.000 de lei.

Potrivit legislației actuale, munca în folosul comunității poate fi dispusă de către instanță și, în mod excepțional, de către procuror, atât în cazul săvârșirii unor contravenții, cât și pentru unele infracțiuni.

Activitatea neremunerată poate fi o obligație aferentă amânării aplicării sau suspendării sub supraveghere a unei pedepse cu închisoarea, renunțării la urmărirea penală sau ca alternativă la plata unei amenzi contravenționale. În acest din urmă caz, este o variantă de preferat pentru cei care nu au mijloacele financiare să achite amenda.

ADVERTISEMENT