News

Amenzile pentru deranjarea vecinilor vor fi dublate. La ce sumă s-a ajuns

Deranjarea vecinilor, mai costisitoare ca niciodată. Persoanele care fac zgomot în bloc vor primi amenzi dublate
04.03.2024 | 12:20
Amenzile pentru deranjarea vecinilor vor fi dublate La ce suma sa ajuns
Amenzi majorate pentru tulburarea liniștii publice. Ce sancțiuni propun autoritățile. Sursa foto: Hepta.ro
ADVERTISEMENT

Încălcarea liniștii publice prin organizarea de petreceri sau prin redarea muzicii la un volum ridicat, fără a lua în considerare ora, va fi sancționată cu amenzi semnificativ crescute în comparație cu cele actuale. Amenzile pot ajunge la suma de 6.000 de lei și chiar 12.000 de lei, în cazul repetării faptei.

Mai multe amenzi pentru petreceri zgomotoase și activități care tulbură liniștea

Persoanele care deranjează vecinii prin nerespectarea programului de liniște nocturnă sau a celui de prânz vor fi pasibile de amenzi de până la 2.000 de lei, iar în caz de recidivă, de până la 6.000 de lei, conform unui raport citat de Profit.ro.

ADVERTISEMENT

Totodată, comercianții care încalcă deciziile autorităților privind suspendarea activității ca urmare a nerespectării interdicțiilor de vânzare a alcoolului în anumite zile, la anumite evenimente sau minorilor, vor primi amenzi duble.

Aceeași sancțiune va fi aplicată și firmelor sancționate pentru închirierea de spații pentru activități de proxenetism și care nu au respectat decizia de suspendare.

ADVERTISEMENT

Ce prevede proiectul de lege pentru vecinii zgomotoși

Amenzile pentru deranjarea vecinilor sau a locuitorilor prin petreceri, muzică sau zgomot au fost majorate ultima dată în ianuarie 2020. Acum, senatorii se pregătesc să adopte un proiect legislativ care inițial prevedea dublarea majorității amenzilor pentru tulburarea liniștii publice.

Noul proiect de lege propune majorarea amenzilor pentru tulburarea liniștii publice în diverse situații. Astfel, amenzile pentru organizarea de petreceri private și folosirea de echipamente muzicale la un volum ridicat în apropierea locuințelor ar urma să crească de la 4.000 lei la 6.000 lei.

ADVERTISEMENT

De asemenea, sancțiunile pentru tulburarea liniștii între orele 22:00 – 8:00 și 13:00 – 14:00 ar urma să fie majorate de la 1.000 lei la 2.000 lei, iar pentru recidivă în aceeași perioadă de 72 de ore, amenzile s-ar putea ridica la 3.000 lei sau ar putea fi înlocuite cu prestarea unui număr de ore de activități în folosul comunității.

Textul mai prevede majorarea amenzilor pentru fapte precum săvârșirea de acte obscene în public și tulburarea liniștii locatarilor, iar pentru organizarea de petreceri private care deranjează liniștea locuitorilor, amenzile ar putea ajunge până la 12.000 lei.

ADVERTISEMENT

Comercianții riscă și ei amenzi mari dacă încalcă regulile privind vânzarea și consumul de alcool în locuri publice sau închise. Sancțiunile cresc de la 4.000 lei la 6.000 lei pentru diverse încălcări, inclusiv pentru servirea de alcool minorilor și tulburarea liniștii în anumite intervale orare.

Raportul cu noile niveluri ale amenzilor urmează să fie votat în plenul Senatului, iar apoi proiectul va fi transmis deputaților pentru votul final.

 

ADVERTISEMENT