Fotbal intern

Amicalul Steaua – Cekmekoy, întrerupt după ce Marius Lăcătuș a intrat pe teren! De ce s-a enervat antrenorul

12.02.2019 | 20:01
Amicalul Steaua  Cekmekoy intrerupt dupa ce Marius Lacatus a intrat pe teren De ce sa enervat antrenorul
ADVERTISEMENT

CSA Steaua se află în Antalya, Turcia, acolo unde susține un stagiu de pregătire în această iarnă, iar gruparea roș-albastră a jucat un meci amical împotriva celor de la Cekmekoy, echipă care evoluează în Liga a 3-a din Turcia.

Întâlnirea de verificare dintre CSA Steaua și Cekmekoy a fost întreruptă în minutul 68, la scorul de 1-1, după ce Marius Lăcătuș a intrat pe teren pentru a contesta o decizie luată de centralul partidei. Lucas, jucătorul formației din Liga a 4-a, a fost faultat dur de un adversar, iar “Fiara” a răbufnit și a mers să îi ceară socoteală arbitrului, după ce acesta a hotărât să nu îl sancționeze pe fotbalistul grupării din Turcia.

ADVERTISEMENT

Marius Lăcătuș a intrat pe teren, iar amicalul Steaua – Cekmekoy a fost întrerupt

“Al doilea amical al echipei de fotbal a CSA Steaua București în cantonamentul din Antalya, disputat în această după-amiază, împotriva formației turce de liga a III-a Cekmekoy nu a avut un final la fel de fericit ca și primul. Meciul a fost întrerupt în minutul 68, la scorul de 1-1!

În minutul amintit mai sus, jucătorul roș-albastru Lucas a suferit o intrare grosolană din partea unui adversar, dar faultul a rămas nesancționat de către arbitrul întâlnirii. În acel moment, tehnicianul ros-albaștrilor, Marius Lăcătuș, a intrat pe teren, a contestat decizia, iar pe fondul tensiunii create arbitrul a decis întreruperea partidei la scorul de 1-1.

ADVERTISEMENT

Trebuie amintit și faptul că golul echipei turce a fost marcat în urma unui penalty acordat extrem de ușor. De altfel, ambele formații s-au arătat nemulțumite de prestația brigăzii de arbitrii care a condus acest meci. Golul formației militare a fost marcat de Alex Mărgărit, în minutul 60″, se arată în comunicatul celor de la Steaua.

  • 43 de puncte a adunat CSA Steaua în cele 15 meciuri jucate în sezonul 2018 – 2019 din Liga 4
  • 14 victorii și o remiză au roș-albaștrii în cele 15 etape jucate până acum
ADVERTISEMENT