Rapid a pierdut Primvs Derby, cu Petrolul, după autogolurile lui Răzvan Oaidă și Borja Valle. Echipa e mai aproape de retrogradare decât e de titlu.
Adrian Iencsi, membru al staff-ului Rapidului, a fost invitatul lui Robert Niță și Lucian Ionescu la SUFLET DE RAPIDIST. El a vorbit despre meciul cu Petrolul și a tras concluziile la rece.
Ajutorul lui Cristiano Bergodi spune că echipa nu a făcut un meci atât de rău cu Petrolul, deși imediat după fluierul final al partidei din Giulești era dezamăgit de jucătorii echipei, pentru cum s-au prezentat.
Iencsi spune că toate echipele se motivează bine atunci când joacă împotriva Rapidului deoarece clubul este unul de tradiție în prima divizie, dând exemplul Botoșaniului, care a fost aproape să câștige în Giulești, dar mai apoi a făcut un meci slab cu Dinamo.
”Am revăzut partida, recunosc că am jucat bine. Imediat după partidă am zis că nu ne-am descurcat bine, dar văzând iarăși partida, am jucat destul de bine. Băieții au încercat să dea totul pe teren să câștige acest meci.
Nu au făcut asta, am pierdut împotriva unei rivale, e un derby de tradiție, cu Petrolul. Nu mă așteptam ca aceștia să aibă o replică atât de acidă, am avut o determinare fantastică. Toate echipele când joacă în Giulești, mă uitam și la cei de la Botoșani.
Băieții trebuie să se obișnuiască, e altceva când mergi în Giulești, mereu când merg în deplasări au parte de o atmosferă ostilă, parcă totul e împotriva lor. Rapid e o echipă specială, un club special. Nu aș putea să spun că rezultatul a fost nedrept, Petrolul a jucat, au avut o determinare fantastică, au muncit”, a spus Adrian Iencsi, la SUFLET DE RAPIDIST.
9 jucători au ajuns la Rapid în această vară: Albion Rrahmani, Claudiu Petrila, Omar El Sawy, Christopher Braun, Iulian Cristea, Răzvan Oaidă, Borja Valle, Claudiu Micovschi și Cătălin Cîrjan. Urmează să semneze Andrei Borza, iar echipa l-ar putea aduce, la cererea lui Lobonț, pe Salvatore Sirigu.
SUFLET DE RAPIDIST este live pe FANATIK.RO marți, de la ora 13:30 și în reluare, pe Facebook și Youtube, joi, de la 10:30. Emisiunea este realizată de cu Robert Niță și Lucian Ionescu.