News

Ancheta în cazul morții suspecte a mezzosopranei Maria Macsim Nicoară, reluată de la zero. Decizia anchetatorilor

Ancheta în cazul morții mezzosopranei Maria Macsim Nicoară va fi reluată de la zero, existând în continuare dubii asupra cauzei morții.
06.10.2022 | 17:54
Ancheta in cazul mortii suspecte a mezzosopranei Maria Macsim Nicoara reluata de la zero Decizia anchetatorilor
Ancheta morții sopranei, reluată de la zero. Foto: Facebook
ADVERTISEMENT

Mai exact, deși au trecut doi ani de la moartea femeii, ancheta va fi reluată de la zero. Conform Gândul, judecătorii au considerat că e nevoie de o nouă cercetare pentru a putea încadra corect faptele.

Anchetat morții mezzosopranei Macsim Nicoară, reluată de la zero

Așadar, un caz mai complicat decât se credea. Anchetatorii vor trebui, așadar, să stabilească dacă e vorba de omor sau doar de lăsarea fără ajutor a unei persoane aflată în primejdie. Cercetările se fac, momentan, in rem, potrivit sursei citate.

ADVERTISEMENT

Colegul meu a găsit o soluție și dosarul dumnealui, printr-o încheiere, a plecat la Tribunal, apreciind faptul că fiind redeschisă urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunilor de omor și complicitate la omor, Tribunalul trebuie să facă cercetări și să vadă care este infracțiunea corectă pentru care ar trebui să fie cercetat domnul Nicoară”, a precizat Cristina Vîlcu, judecător la secția penală a Judecătoriei Iași.

Faimoasa mezzosoprană Maria Macsim Nicoară, solistă a Operei Naționale din Iași, a căzut pe scările din casă în mai 2020 și a suferit leziuni grave la nivelul creierului, toracelui și abdomenului. În condițiile în care în casă se mai afla soțul său, pianistul Codrin Nicoară, oamenii legii au fost suspicioși de la început.

ADVERTISEMENT

Femeia a murit în spital șapte luni mai târziu. Dosarul a fost deschis inițial pentru omor, însă procurorul nu a strâns suficiente probe pentru această acuzație, astfel că soțul femeii a ajuns în judecată pentru lăsarea fără ajutor a unei persoane aflată în primejdia.

Nemulțumită de această decizie, familia mezzosopranei a mers la șeful procurorului de caz și a cerut ca pianistul să fie cercetat pentru omor. În consecință, după ce au găsit înțelegere la prim-procurorul Parchetului din Iași, dosarul aflat deja în instanță a fost oprit de la judecată.

ADVERTISEMENT

Mai mult, întregul caz va fi reluat de la zero. Rămâne de văzut dacă anchetatorii vor reuși, de această dată, să găsească dovezi care să-l incrimineze pe Codrin Nicoară, sau cazul va ajunge peste doi ani în aceeași fază în care este acum.

Cazul a ajuns să fie prezentat inclusiv la întâlniri ale criminaliștilor din străinătate, mulți arătându-se interesați de evoluția acestui caz care aduce aminte de cazul Elodia.

ADVERTISEMENT

”Cazul ei, cunoscut ca o cădere pe scări din cauza alcoolului, trebuie schimbat în caz de violență domestică. Soțul a încercat, prin scară, să scape de acuzațiile de violență. Și în privința alcoolului consumat de victimă s-au luat în considerare doar declarațiile soțului (care nici măcar nu a fost de față), nu și cele ale martorilor audiați, exact ca la căderea pe scări. Astfel, concluziile dosarului sunt concluziile date de soțul victimei. Numai că, ce să vezi?!, suplimentul de expertiză medico-legală realizat la cererea familiei arată că valoarea alcoolemiei la momentul internării este irelevantă, pentru că dezinfecția la locul recoltării probei s-a făcut cu alcool. Deci, acuzațiile soțului că totul s-a datorat faptului că soția a băut prea mult nu stau în picioare.

Mai mult, chiar el însuși recunoaște că a băut în acea zi 3-4 beri de 500 ml, în condițiile în care mama sa spune că băiatul ei nu consumă alcool, având o boală care nu-i permite acest lucru (dar are grijă soacra să spună că nora bea). Și acea boală, spun cercetătorii, îl face violent din cauza creșterii bilirubinei. În declarația ei, sora artistei a spus că ea i s-a plâns adeseori că a avut multe greutăți în familie din cauza consumului de alcool al soțului. Mai mult, odată cu apariția amantei în viața lui, a devenit și mai violent, amenințând-o că-i va zdrobi creierii dacă se ia de ea”, explica Mihaela Brooks, analist de investigații criminale.

ADVERTISEMENT
Tags:
Gigi Becali, atac fără precedent: „Iohannis a făcut-o. Îi vedem în cătușe! Ca...
Gigi Becali, atac fără precedent: „Iohannis a făcut-o. Îi vedem în cătușe! Ca Ceaușescu poate pleca”
Singura materie care se predă în școală din clasa I în a XII-a,...
Singura materie care se predă în școală din clasa I în a XII-a, un antropolog atrage atenția. “La ce educaţie a copiilor să ne aşteptăm?”
Georgiana Ene, marea câștigătoare MasterChef România 2024! Coliva i-a adus ghinion lui Gabriel...
Georgiana Ene, marea câștigătoare MasterChef România 2024! Coliva i-a adus ghinion lui Gabriel – Update
Tipuri de uleiuri de gătit care ar putea provoca un val de cancere...
Tipuri de uleiuri de gătit care ar putea provoca un val de cancere de colon în rândul tinerilor. Sunt „otrăviți fără să știe”
Uitată și părăsită de apropiați, marea campioană a României își duce viața în...
Uitată și părăsită de apropiați, marea campioană a României își duce viața în anonimat. Din ce a ajuns să trăiască acum una dintre cele mai mari campioane ale României
Revenire BOMBĂ în televiziune! Vedeta a semnat cu Antena1. În ce supershow îl...
Revenire BOMBĂ în televiziune! Vedeta a semnat cu Antena1. În ce supershow îl veți vedea și ce s-a mai aflat chiar acum
Prăjitura cu care s-au delectat jurații de la MasterChef România în marea finală....
Prăjitura cu care s-au delectat jurații de la MasterChef România în marea finală. Avem meniul din care au ciugulit toți. Exclusiv
Sebi Dascălu, în finala MasterChef 2024: “Eram foarte săraci și trebuia să mă...
Sebi Dascălu, în finala MasterChef 2024: “Eram foarte săraci și trebuia să mă apuc de muncă. Am făcut diferite joburi, nu am luat nici Bac-ul”. Interviu exclusiv
“De ce forţăm Constituţia ca să-l păstrăm pe Klaus Iohannis preşedinte?”. Un avocat...
“De ce forţăm Constituţia ca să-l păstrăm pe Klaus Iohannis preşedinte?”. Un avocat celebru îşi exprimă surpriza faţă de decizia CCR
Afacerile politicienilor „suveraniști”, vizate de boicotul pro-europenilor. Ce profituri au localurile deputatului AUR,...
Afacerile politicienilor „suveraniști”, vizate de boicotul pro-europenilor. Ce profituri au localurile deputatului AUR, Mugur Mihăescu, sau ale mercenarului Cătălin Berenghi
Creșterea salariului minim. Contractele care se modifică de la 1 ianuarie 2025
Creșterea salariului minim. Contractele care se modifică de la 1 ianuarie 2025
CÂŞTIGĂTOR MASTERCHEF 2024. S-a rupt tradiţia, cum s-a luat premiul de 75.000 de...
CÂŞTIGĂTOR MASTERCHEF 2024. S-a rupt tradiţia, cum s-a luat premiul de 75.000 de euro. Scandal uriaş cu Bontea, Dumitrescu şi Scărlătescu
Negocieri de pace în Ucraina: iarna vrajbei se apropie de sfârșit
Negocieri de pace în Ucraina: iarna vrajbei se apropie de sfârșit
Zi ISTORICĂ pentru ROMÂNIA! Se ia DECIZIA AȘTEPTATĂ de zeci de ANI
Zi ISTORICĂ pentru ROMÂNIA! Se ia DECIZIA AȘTEPTATĂ de zeci de ANI
Cristina Cioran, din nou mamă. Vedeta a dezvăluit cine este tatăl viitorului copil...
Cristina Cioran, din nou mamă. Vedeta a dezvăluit cine este tatăl viitorului copil al său
Ucraina a anunțat câți bani mai are ca să lupte singură cu Rusia,...
Ucraina a anunțat câți bani mai are ca să lupte singură cu Rusia, dacă Donald Trump oprește ajutorul financiar, imediat după ce preia funcția de președinte al Americii
Karma României în 2025! Psihologul și Numerologul Clarissa Damian face predicțiile: „Anul 2025,...
Karma României în 2025! Psihologul și Numerologul Clarissa Damian face predicțiile: „Anul 2025, din păcate, nu va aduce linişte”