Curg aprecierile pentru Zeljko Kopic la Dinamo, după ce antrenorul croat a reușit să schimbe fața „câinilor roșii” în SuperLiga. Ioan Andone are speranțe mari la salvarea de la retrogradare, deși la startul anului 2024 șansele erau minime.
Dinamo București a început să câștige puncte importante în cursa pentru salvarea de la retrogradare. Andrei Nicolescu și-a făcut calculele pentru play-out și are încredere maximă în Zeljko Kopic, după ce a reușit o campanie de transferuri senzațională.
Și Ioan Andone este încântat de parcursul „câinilor roșii” sub comanda lui Zeljko Kopic. Antrenorul croat a transferat jucători care au intrat direct în primul „11” în iarnă, iar acum a reușit să redreseze situația din clasament.
„Sunt lucrurile în regulă la Dinamo și au acumulat puncte. Și pe perioada lui Ovidiu jucau, dar lumea spuneau că nu se concentrează, fac greșeli. Cu Kopic sunt în regulă lucrurile, îi văd să se salveze de la retrogradare chiar direct.
Acum nu știu pe cine ar putea să bage sub ei, poate Craiova. Trebuie să fim realiști, când schimbi cinci antrenori așa se întâmplă. Foarte greu găsești cinci jucători titulari, așa cum a găsit Kopic. Atunci imediat schimbi fața echipei.
Jucătorii să se integreze, să fie titulari și să se vadă că ajută clubul. Dacă găsești cinci titulari, tu transferi 10. Uite că el nu a transferat 10 și ce a adus joacă și joacă mult peste ce a avut înainte. Dacă avea și Burcă lotul ăsta poate să bătea la play-off, la locul șapte”, a spus Ioan Andone.
FC U Craiova 1948 este într-o situație complicată în play-out și chiar are emoții la retrogradare. Ioan Andone știe cum au ajuns oltenii lui Adrian Mititelu într-o astfel de postură în SuperLiga.
„O să fie o luptă foarte tare. Cu lotul pe care îi are FC U nici gând, au condiții de antrenament și contracte mari la Craiova. Cred că cea mai mare problemă la Craiova sunt schimbările de antrenor. Vine un antrenor cu alte principii de joc, cu alt sistem și altă filosofie.
Ți-am spus trei lucruri cu care l-a bulversat pe jucător, joacă la jumătate din randament. Nu știu de ce, dar cred că Rapid are forța de a câștiga campionatul. FC Botoșani este acolo și la a doua nu pot să spun, Voluntari are un lot bun, dar și îi va fi dificil lui Florin Pîrvu”, a mai spus Andone la FANATIK SUPERLIGA, emisiune în direct pe FANATIK.RO, de la ora 10:30, în fiecare zi de luni, marți și vineri.