Life

Andra rupe tăcerea despre plecarea de la Vocea României. Ce i-au promis, de fapt, producătorii

08.05.2021 | 17:38
Andra rupe tacerea despre plecarea de la Vocea Romaniei Ce iau promis de fapt producatorii
ADVERTISEMENT

Andra rupe tăcerea despre plecarea de la „Vocea României”, show-ul în care a fost jurată un singur sezon. În cadrul podcastului găzduit de Mihai Morar, artista a dar cărțile pe față și a explicat care au fost motivele acestei decizii. 

Alături de Smiley, Irina Rimes și Tudor Chirilă, Andra Măruță a jurizat emisiunea de la Pro TV în sezonul opt, ajungând până în finală cu Mădălina Coca.

ADVERTISEMENT

În sezonul nouă, cântăreața a fost înlocuită de Horia Brenciu, care a fost jurat și în primele trei sezoane. În prezent, Andra este jurată doar la „Românii au talent”, unde se află de zece ani, fără întrerupere.

Andra rupe tăcerea despre plecarea de la Vocea României. Ce i-au promis, de fapt, producătorii

Andra este una dintre cele mai apreciate cântărețe din România, dovada fiind succesul pe care îl are cu fiecare single, care o duce în primele locuri din trending. A debutat în muzică la o vârstă fragedă, iar din 2011 jurizează show-ul de talente de la Pro TV.

ADVERTISEMENT

În 2018, soția lui Cătălin Măruță a fost jurată și la „Vocea României”, însă experiența a durat un singur sezon. Artista i-a explicat lui Mihai Morar de ce a plecat de la show-ul muzical de la Pro TV. Andra nu a fost mulțumită de competiția dintre antrenori și de aceea și-a dorit să renunțe la emisiune.

„Percepția mea față de Vocea României era că un antrenor nu trebuie să concureze cu un alt antrenor. Nu era despre mine acolo. Eu m-am dus să-mi pun pe tavă toate informațiile pe care eu le adunasem în cariera mea și să ajut oamenii din echipa mea să fie buni. Pentru mine, antrenor bun însemna ca oamenii să rămână cu ceva din experiența Vocea României.

ADVERTISEMENT

Și eu m-am dus acolo și m-am lovit, efectiv, de o competiție între antrenori, cine să spună nu știu ce, care să-l atace pe celălalt, iar eu nu pot să zic că sunt genul ăla de om care nu face față. Fac față, pot să răspund provocărilor de genul, dar nu vreau să trăiesc astfel de momente. Dacă viața mea eu mi-am ales-o să fie pe pace și pe bucurii, de ce să aleg?

A fost o surpriză chestia asta. M-am dus, mi-au promis producătorii că n-o să fie pe ceartă și o să fie ca afară, când nu se schimbă respectul dintre antrenori (…) Sigur că mă zbat să-l am pe ăla la mine în echipă, dar nu cu mici cuțite aruncate spre un alt antrenor, pentru că, practic, asta se întâmpla. Eu trebuia să fiu rea, că ăsta era show-ul. Intri într-un joc în care nu-ți face păcere.

ADVERTISEMENT

Ce mi-a plăcut la Vocea României a fost experiența mea ca și antrenor și repetatul ăla cu ei, cântatul. Nu pot să zic că mi-a plăcut battle-ul ăsta dintre antrenori, pentru că nu sunt genul care să răspundă la asta. Atunci am răspuns, eu sunt o persoană competitivă, sunt o persoană care să spună lucrurilor pe nume.

(…) Mi-am dorit să fiu acolo, pentru că mulți ziceau că eu sunt vocea. Am ajuns acolo și am dat de cu totul altceva, era un joc. Fiind un show de televiziune am înțeles că așa funcționează. Culmea, mă simțeam acasă, erau oamenii din trustul în care eu sunt și eram ok cu toată lumea. La final am spus că trebuie să vină altcineva în locul meu”, a declarat Andra în cadrul podcastului „Fain & Simplu” cu Mihai Morar.

Andra, criticată de Tudor Chirilă la Vocea României

Andra își amintește de momentele pe care le pregătea alături de concurenții ei, însă Tudor Chirilă îi reproșa că au stricat piesa, nefiind pe placul lui, având alte gusturi și percepții.

Soția lui Măruță susține că ea își punea amprenta ca antrenor, în timp ce fostul solist de la Vama Veche se folosea și de genul muzical pe care îl cântă atunci când își antrena echipa.

„Făceam un moment cu cineva, venea Tudor Chirilă și îmi spunea ați stricat piesa, pentru că nu era în viziunea lui. El își punea amprenta, ca și rocker, pe melodiile și pe interpretarea concurenților. Și atunci veneam și eu și îmi puneam amprenta ca și antrenor”, a adăugat vedeta.

Andra a spus că este foarte important să meargă doar acolo unde se simte bine, mai ales că este o persoană foarte sinceră și nu poate să mintă atunci când ceva nu este pe placul ei.

„Nu mi-am propus să fiu diferită de cum sunt eu, adică, cumva, nu trebuie să joc un rol, să mă dau mai interesantă decât sunt. Cumva, nejucând un rol, mi-a fost foarte ușor să fiu faină și simplă, apropo de numele podcastului. M-am dus acolo unde m-am simțit bine, am fost invitată peste tot. Am spus da în majoritatea cazurilor, dar în toate m-am simțit foarte bine. Dacă nu m-aș fi simțit bine, s-ar fi văzut. Sunt un om care nu poate să mintă, mă trădează fața. 

Fac niște grimase încât, dacă nu-mi place, tu vezi pe fața mea că nu-mi place, chiar dacă nu-ți spun. De multe ori, fiind la o emisiune înregistrată, unde se taie foarte multe lucruri, rămân grimasele astea de pe fața mea. Și nu apuc să spun, să înțeleagă omul de ce am făcut asta. De asta e bine să mergi unde te simți bine, să se înțeleagă lucrul ăsta din ceea ce simți tu. Am avut parte de emisiuni și evenimente la care m-am simțit bine”, a mai spus Andra.

ADVERTISEMENT