Andreas Petrescu, despre ce i-a lipsit în copilărie! Confesiuni făcute chiar de Sf. Andrei: “N-am apucat să fiu băiatul tatei”

Andreas Petrescu, actor, regizor și scenarist la IUmor și Stand Up Revolution ne dezvăluie detalii exclusive despre cea mai mare tristețe a vieții lui, lipsa tatălui biologic. Balanța s-a echilibrat atunci când mama lui s-a recăsătorit și tatăl vitreg a fost adevăratul părinte care l-a crescut.

Andreas Petrescu: “Am fost băiatul mamei, tatăl meu nu a ținut să echilibreze situația”

Andreas Petrescu, cunoscutul actor și scenarist al emisiunilor IUmor și Stand Up Revolution ne dezvăluie, într-un interviu în exclusivitate pentru FANATIK, detalii neștiute despre copilăria lui când era mai grăsuț și avea interzis la franzelă și eugenii și despre relația cu fratele mai mic.

Cunoscutul actor care își serbează onomastica astăzi, ne spune cum este viața de noapte la XNS alături de Dan Capatos, când va avea loc premiera la cel mai recent film al său, ‘Love sorry’ și își aduce aminte de cele mai ‘neplăcute’ întâmplări de pe scenă. Andreas Petrescu ne spune cât de importantă este familia lui pentru el, care este singurul lui viciu și mărturisește că secretul căsniciei lui este să o facă mereu pe soția lui să râdă.

De unde vine inspirația: “Viața e sursă pentru orice tip de comedie”

Ce mai faci, Andreas? Cum e viața de noapte la XNS?

– E prima dată în viața mea când am și eu viață de noapte. Am fost mereu băiat cuminte, am avut doar viață de zi. Știi cum e, la început ți se pare foarte tare, e o chestie nouă și ușor ușor iți dai seama că se va întâmpla în fiecare zi, că trebuie să fii în formă, cu energie și glume la ora la care înainte te băgai la culcare. Avem un scop însă: să îi facem pe oameni să adoarmă cu zâmbetul pe buze. Practic, spunem povești pentru adulți.

Digi24.ro

BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean povestește cum rușii au invadat Harkovul trecând granița nestingheriți

De unde îți vin toate ideile de roast-uri? Cum reușești să le ‘servești’ pe toate atât de bine?

– Nu le servesc chiar pe toate bine dar îmi iese din când în când, e adevărat. Viața e sursă pentru orice tip de comedie. La fel e și în cazul roast-urilor. Îmi aduc aminte de primul roast scris, cred că eram în sezonul 2 sau 3 de iUmor. Am dat-o mai timid la început.  Oamenii priveau cu ezitare acest tip de umor, îmi spuneau că la noi în țară nu va funcționa niciodată. Am mai îndrăznit incă unul și incă unul și am senzația că azi e deja la modă.

“Dacă toată lumea te place, probabil faci ceva greșit” este concluzia cunoscutului actor

Te-a înjurat vreodată vreun concurent?

– Nu. Deocamdată nu. Și nici nu cred că se va întâmpla curând. Concurenții au treabă cu emoția lor, nu cu textul. Mai ales că eu sunt acolo doar pentru cine are nevoie de ajutor. Cei care înjură sunt haterii de pe net. Oamenii care nu fac nimic dar știu cum se fac toate. Dar ei au curajul să îți spună lucruri doar acolo, la comentarii, pe youtube. Față în față nu pot face asta. Online mai primești înjurături, dar știi cum e: “Dacă toată lumea te place, probabil faci ceva greșit”.

Cum a apărut ‘Love sorry’, de unde ți-a venit ideea?

– Ideea filmului a apărut în mintea producătorului, Marian Petcu. E povestea lui. Eu doar am pus-o în cuvinte. Marian a avut gândul ăsta să aducă împreună scenaristul și regizorul care îi plăceau lui cel mai mult. Așa l-am și cunoscut pe Iura Luncașu. Împreună cu el povestea a mai suferit modificări, iar titlul, parafrază după celebrul Love Story îl aveam demult. Era un titlu care își căuta drumul. L-a găsit. Cred că la începutul anului o să vedem cu toții filmul. O comedie romantică. Parcă nu facem destule filme pentru o seară cu iubitul/iubita în brațe, nu?

Digisport.ro

FOTO O roșcată de 20 de ani a furat privirile unui stadion întreg, după ce a coborât pe teren la noul iubit!

Andreas Petrescu despre fiul sau: “Luca a prins foarte repede rigoarea de la filmări”

Ați filmat la Iași. Îți mai aduci aminte vreo întâmplare de la filmări?

– Îmi aduc aminte de noaptea în care fiul meu avea de filmat. Era destul de frig. Luca a prins foarte repede rigoarea de la filmări. La fel cum și-a dat seama că dacă nu îi iese foarte bine poate să mai tragă o dată secvența. Și a filmat, după care a venit repede la monitor să vadă ce făcuse. Mă uităm la el cu mare drag. Toată lumea voia să plece acasă pentru că eram cu toții obosiți și se lăsase frigul.

Brusc, i-am auzit vocea lui Luca: “Iura, putem să mai tragem o dată secvența asta? Parcă nu am fost cum trebuia”. Și Iura a spus: “Bineînțeles”. Am fost tare mândru de el atunci. Și-a asumat tot ce se întâmpla acolo. Era ca și cum nu mai avea nevoie de mine să spun ceva. Îl învățasem tot ce știam și preluase controlul.

 Oamenii au apreciat filmul?

– Am avut doar o vizionare cu public deocamdată. A fost interesant. Ascultam oamenii râzând și asta mă bucură cel mai tare. De mic am avut bucuria să fac oamenii să râdă. Era tot ce mă interesa. Nu știu de ce m-a echilibrat pe mine treaba asta dar așa am funcționat.

Amintiri din copilărie: “Eram grăsuț și încercau să îmi limiteze accesul la franzelă și eugenii”

 Cum a fost copilăria ta? Îți mai aduci aminte două întâmplări de neuitat?

– Am avut o copilărie frumoasă, dar nu foarte veselă. Nu cred că am întâmplări extraordinare pentru că eram foarte cuminte. Pe mine mă trimitea mamaia să fac piața și pentru așa primeam bani să merg la film, apoi a apărut fratele meu și îmi petreceam timpul cu el, ieșeam pe afară cu băieții, cam ca toată lumea.  Am ieșit din ritm destul de rar.

De exemplu, îmi plăceau foarte mult pâinea și dulciurile. Dar eram grăsuț și încercau să îmi limiteze accesul la franzelă și eugenii. Și, într-o zi, pentru că voiam neapărat să îmi iau o eugenie și nu aveam acei 75 de bani, am fost pe o stradă, am cules tei căzut pe asfalt și l-am pus pe tarabă la piață, în grămăjoare. A venit o doamnă, m-a întrebat cât vreau, i-am zis 1 leu grămăjoara. A zâmbit și mi-a zis că îmi dă 1 leu pe tot. Mi-a fost suficient. Am înțeles atunci să mă descurc să fac bani dacă vreau neapărat ceva.

Altădată mă plimbam cu fratele meu și mi-am dat seama că e târziu și trebuia să fim deja acasă. El avea cam 4 ani. Eu 12. I-am spus să ne grăbim, dar nu voia să mergem acasă. L-am luat în brațe și am început să alerg cu el. Era ca un fulg de ușor. Mi-a spus să îl las jos, nu am vrut și a început să țipe: “ajutor, mă fură!”. Au început oamenii să strige după mine. L-am lăsat jos. Mi-a fost așa o rușine…

Cum a fost relația cu fratele tău?

– E mai mic cu 8 ani. Nu a încăput între noi decât iubire. Era prea mic să sară la bătaie, iar eu nu aveam cum să dau în el. Îl iubeam prea mult.

Drama copilăriei: “N-am apucat să fiu băiatul tatei niciodată”

Ai fost mai mult băiatul mamei sau băiatul tatei?

– Am fost băiatul mamei pentru că tatăl meu nu a ținut să echilibreze situația. Nu știu dacă nu îl interesa ori nu avea suficientă iubire pentru mine. Oricum nici nu mai contează. Cine știe ce era în mintea lui? Poate și el simțea că o iubesc doar pe mama deși nu era așa… Cine mai știe ce simțea fiecare? N-am apucat să fiu băiatul tatei niciodată. Nici măcar un pic. Mai târziu, mama s-a recăsătorit și tatăl meu vitreg a devenit tatăl meu bun. Că așa e viața. Se pare că, totuși, conform ultimelor cercetări, tată e cel căruia îi pasă de ține.

“Vroiam să simt parfumul actorilor” își amintește Andreas Petrescu

De ce teatru? Când ai decis că asta vrei să faci?

– Am vrut de mic să fiu pe scenă. Asta e clar. La teatru voiam mereu să stau în primul rând. Să simt parfumul actorilor. Mi se părea magică scena. Locul ăla unde se nasc brusc povești și toată lumea din sală le crede. Actorii erau pentru mine semizei. De obicei, îți dorești lucruri când ești copil și, cu maturizarea, gândurile și prioritățile se schimbă. Ceea ce credeam despre scenă și actori când eram copil sunt, probabil,  singurele gânduri care nu s-au schimbat niciodată în viața mea.

“Am ținut atunci un monolog de vreo 12 minute, transpiram continuu” mărturisește cunoscutul actor

 Îți mai aduci aminte o întâmplare de pe scenă? Bună sau rea?

– Jucam un spectacol într-o seară. Era programat la ora 19. Impresarul a uitat să anunțe actrița din rolul principal. În aceeași zi ea mai avea un spectacol la Teatrul Național, care începea la ora 20. Ne-a spus că va juca, dar la 19.50 pleacă pentru că trebuie să fie în scenă în partea cealaltă. Cum să plece un actor la jumătatea spectacolului? Ce faci? Mai sunt atâtea lucruri care urmau să se schimbe prin prezența și replicile ei.

A fost cea mai grea seară pe scenă din viața mea. La un moment dat, ea ne-a făcut un semn că pleacă, a ieșit și eu am ținut atunci un monolog de vreo 12 minute în care povesteam ceea ce urma de fapt să se întâmple pe scenă. Am luat aplauze de 3 ori în timpul monologului. Cred că nu am fost mai adevărat niciodată. Transpiram continuu. A ieșit bine până la urmă.

“Pe scenă se intâmplă multe accidente, e ca în viață”

Am multe întâmplări pe scenă. Sunt 25 de ani de teatru. La Elisabeta, în Boeing Boeing, joc un arhitect care are 3 iubite. Ele vin pe rând, dar într-o zi ajung toate odată și le ascund prin camere. Ideea e că ele nu trebuie să se întâlnească. Una dintre camere este baia. Și colegul meu a rămas cu clanța ușii în mână. Ușa nu se mai închidea. Era jumătatea spectacolului și nu mai aveam cum să ascund fata în baie. Nu aveam cum să continuăm așa. Colegul a zis: “Gata, te-au prins, fraiere”. Am râs, a râs și publicul după care am avut colegi care au mers în spate și au ținut ușa. Pe scenă se întâmplă multe accidente. E ca în viață. Important e să te bucuri de ele și să le depășești cu liniște.

Andreas Petrescu, riscurile meseriei: “Pleacă, mă, amărâtule! Ia uite-l și pe ăsta, el cică joacă cu doamna Maia. Marș, mă”

Parcă ai avut și o întâmplare cu doamna Maia Morgenstern.

– A! Uitasem. Jucam cândva cu doamna Maia Morgenstern în “Și caii se împușcă, nu-i așa?” Eu jucam un țăran amărât care venea să se înscrie la un concurs de dans ca să câstige niște bani. Eram îmbrăcat sărăcăcios, murdar pe față, aveam o sacoșă de rafie în mână și trebuia să întru direct din sală. Veneam din public. La noi la teatru știam pe ce ușă intru însă eram în turneu. Nu mai știu în ce oraș. Ușile laterale erau închise.

A trebuit să ies pe la ușa actorilor, să ocolesc tot teatrul în fugă și să intru pe ușa principală. Unde erau bodyguarzi pentru că era și primarul în sală. Când m-au văzut nu m-au lăsat să intru. Eu le explicam că joc în piesă, ei îmi spuneau să mă car că îmi iau bătaie. “Trebuie să fiu în scenă cu doamna Maia”. Ei râdeau și ziceau: “Pleacă, mă, amărâtule! Ia uite-l și pe ăsta, mă, el cică joacă cu doamna Maia. Marș, mă!”. Noroc că era afișul acolo și eram pe el. Le-am arătat și m-au dus înăuntru.

Când ai câștigat primii bani?

– Când am vândut tei. Apoi, la 22 de ani când m-am angajat pentru o scurtă perioadă la Teatrul Toma Caragiu din Ploiești. Ar fi fost mai lungă, dar mi-a scurtat-o directorul de atunci al teatrului. Un om pe care sper să nu îl mai întâlnesc în viața asta niciodată. Stai, nu, am mai făcut o reclamă la Connex în anul 3 de facultate. Am luat atunci vreo 700 de dolari.

“Am făcut exact că Julia Roberts în Pretty Woman”

Mai ții minte ce ți-ai luat cu ei?

– Mai țin minte. Lângă teatrul Nottara era un magazin cu haine. Intrasem să îmi iau niște pantaloni și vânzătoarea m-a privit de sus până jos și mi-a spus condescendent: “Sunt 700 de mii”. Îmi transmitea că sunt prea sărac să îmi iau pantalonii ăia. Cum am luat banii de pe reclamă m-am dus acolo și am întrebat, iar cât costă pantalonii. Mi-a zis prețul și am spus : ”Așa ieftini? Înseamnă că sunt proști. Eu aveam 30 de milioane de cheltuit aici, dar nu pe chestii ieftine”. I-am arătat banii într-un gest teatral și am ieșit. Am făcut exact că Julia Roberts în Pretty Woman. Doamne, ce copilărie! Deci, asta e ce nu mi-am cumpărat. Dar știu că am fost cu ai mei la Unirea și mi-am luat o geacă de piele și le-am luat și lor câte ceva.

Cum este tatăl Andreas Petrescu?

– Cum este tatăl Andreas trebuie să îl întrebați pe Luca. Încerc să fiu atent la el și să văd care sunt dezechilibrele lui, unde are nevoie să intervin. Mi-a plăcut mereu să comunicăm, să vorbim despre absolut orice problemă și să îi spun foarte des că îl iubesc.

De când s-a născut am citit foarte multe lucruri despre fiecare etapă a copilăriei. Am descoperit lucruri pe care nu le-aș fi crezut niciodată. De exemplu, faptul că atunci când un copil este în mijlocul unei crize de furie, e suficient să îl iei în brațe și să îl strângi cu dragoste 30 de secunde la piept. Părinții ar putea spune: “Ce prostie! Tocmai atunci când trebuie certat tu îl iei în brațe? Ce înțelege el?” Da. Tocmai atunci îl iei în brațe. Din 2 motive:

“Nu poți educa un copil în mijlocul unei crize de furie”

E ca și cum ai vrea să dresezi un câine în timp ce se luptă cu alt câine. Mai întâi îl echilibrezi și apoi, în liniște, îi explici ce nu e în regulă și ce nu ar trebui să se repete.

Atunci când îl cerți, primul gând al copilului este că părintele e dezamăgit și nu îl mai iubește. Și în loc să își repare greșeala el încearcă să îți recupereze iubirea. Așa că direcția în care merge e greșită. Uneori ar fi suficient să spunem: “Te iubesc foarte mult, dar acum sunt supărat pe tine”. Și știe exact că nu iubirea e problema ci acțiunea lui.

Ce ai învățat, până acum, de la Luca?

– De la Luca învăț multă iubire. Ceea ce nu ai primit în copilărie este ceea ce formează înăuntrul tău, ca adult,  ceea ce se numește copilul din tine. Luca mi-a dat echilibru și mi-a vindecat orice rană. Mai ales că el are o energie pozitivă extraordinară.

Andreas Petrescu, declarație pentru soția lui: “Este omul care m-a făcut să îmi doresc o familie”

Ce înseamnă Augusta, soția ta, pentru tine? Care este primul cuvânt care-ți vine în minte atunci când te gândești la ea?

– Dragoste. Bucurie. Liniște. Nu are cum să îți vină un cuvânt. Înseamnă omul care m-a făcut să îmi doresc o familie, omul care mi-a dat mereu liniștea să pot lucra fără să mă gândesc la lucruri inutile și e și omul care îmi dă zilnic bucuria de a veni acasă.

“Se spune că trebuie să lucrezi zilnic la asta însă eu nu sunt la job” mărturisește cunoscutul actor și scenarist

Care este secretul unei căsnicii bune? Când apar conflicte, cum treceți peste ele?

– Nu știu cum faci să dureze. Noi suntem doar de 8 ani împreună. Au trecut într-o secundă. Și dacă o căsnicie nu durează de la sine, de ce ar trebui să faci ceva? Știu că se spune că trebuie să lucrezi zilnic la asta însă eu nu sunt la job. Lucrez destul la emisiuni și la teatru. Acasă vreau doar să simt. Eu știu că îmi e bine cu ea și cu fiul meu și că am o familie care îmi place mult. Mai mult ca orice altceva. O fac să râdă pentru că îmi place să o văd râzând, nu ca să lucrez la căsnicia mea.

Îi aduc din când în când flori pentru că zâmbește atunci când o fac și asta e tot ce mă interesează. Îi cumpăr lucruri de care mi-a spus într-o zi în trecere. Și când se asteaptă mai puțin atunci vin cu ele acasă. Și știe că amănuntele sunt importante pentru mine. Bineînțeles, mai apar și conflicte, dar nu sunt foarte grave. Cred că pentru a face să dureze o căsnicie, dacă trebuie neapărat să faci ceva și nu simți să faci pur și simplu, ar trebui să iubești, să respecți teritoriul celuilalt și să lași orgoliul la ușă când te întorci de la muncă.

Cel mai dur moment: “Toate se pot repara, mai puțin dispariția oamenilor din viața ta”

Care a fost cel mai îngrozitor moment din viața ta? Ce ai simțit, cum ai reușit să asimilezi și să mergi mai departe?

– Moartea bunicilor. Toate se pot repara, mai puțin dispariția oamenilor din viața ta. Tataia a fost primul care  a știut cum să facă în așa fel încât să trec mai ușor peste dispariția lui. Înainte să moară m-a chemat, aveam cam 5 ani și mi-a spus că el nu va mai fi. Dar să stau liniștit că doar corpul lui va dispărea. Când va muri, de fapt el nu va mai stă în acel corp. Va fi mereu undeva în jurul meu și când îmi va fi greu să mă gândesc la el. A ajutat enorm înțelepciunea lui de a vorbi cu mine. După câteva zile mamaia plângea la capul lui și eu mă întrebam de ce plânge. Oare nu i-a spus și ei că el nu mai e acolo, în corpul acela?

Dacă ai putea, ce greșeli din trecut ai încerca să repari?

– Aș șterge anii ăia în care am făcut liceul de muzică și m-am cărat cu vioara în spate 8 ani la școală. E frumos să ai o educație muzicală, dar i-aș spune mamei azi: “Nu îmi place și nu am talent. Hai să căutăm altceva”.

Viciul lui Andreas Petrescu: “Dacă mă lași într-o cofetărie mișto acolo mă găsesti și peste câteva ore”

Cine gătește mai bine în familie? Care este viciul alimentar la care nu poți renunța?

-Aici e complicat. Eu gătesc bine. Puține lucruri dar bine. Îți fac un risotto cu fructe de mare de te lingi pe furculiță. Că noi nu mâncăm cu mâna. Complicat e că și nevastă-mea gătește bine. Are talent. Totul are gust la ce face ea. Cred că în curând o trimit pe la emisiuni. Nu vreau să concureze, dar vreau să mă laud, să vadă lumea ce bine mănânc eu acasă. Ce nu prea face sunt prăjituri. Și eu după astea sunt înnebunit. Dacă mă lași într-o cofetărie mișto poți să fii sigură că tot acolo mă găsești și peste câteva ore.

Ai vreo destinație preferată de vacanță? Ai vreo înâmplare, vreo peripeție pe care nu ai uitat-o?

– Îmi place mult Italia. La fel și Spania. Undeva, cândva, la bătrânețe, cred că o să locuim într-o casă  pe plajă și eu și Augusta, până la sfârșitul vieții. Iar Luca va veni din când în când să ne viziteze. Oamenii se tem de pensie pentru că pare un sfârșit de viață. Eu zic că abia atunci începe vacanța adevărată.

Și nu cred că te-ai oprit aici.

– Clar, nu. În Grecia am pus waze ca să mergem la o cascadă cu mașina și am ajuns într-un vârf de munte prin locuri neumblate unde se termină drumul și nici nu aveam cum să întorc pentru că în stânga era stâncă și în dreapta era prăpastie.

În Sardinia am zis să îmi duc și eu nevasta la un restaurant de fițe măcar o dată. Era plin de viespi și când m-am ridicat aveam și pantalonii uzi pentru că pernele erau fleașcă și eu nu îmi dădusem seama.

Ce proiecte mai ai până la finalul lui 2022?

– Niște scenarii de film, niște finale iUmor și Stand up revolution, niște scenete de Revelion, niște Gale de sărbători, niște spectacole la teatru și niște timp cu ai mei. Ca toată lumea. Niște viață, na!