Andreea Antonescu suferă după America Express! Ce a doborât-o: ”Am sufletul distrus. Nu există durere mai mare”

Andreea Antonescu a cunoscut succesul la o vârstă fragedă, însă tot la o vârstă fragedă a cunoscut şi durerea. Şi-a pierdut tatăl când avea mai mare nevoie de el. Iar după pierderea lui, a trebuit, spune ea, să înveţe să trăiască singură. A fost nevoie de ani de terapie. A schimbat chiar şi continentul şi a luat-o de la capăt într-o ţară în care era doar o necunoscută.

Andreea Antonescu, din nou în postura de mamă singură. Recunoaşte că ce i se întâmplă acum, nu e ceva ce şi-a dorit sau la care a visat

Viaţa ei a fost un carusel de emoţii şi trăiri şi asta doar până la cei 40 de ani. Andreea Antonescu mărturiseşte în exclusivitate pentru FANATIK de ce a ales să se despartă de bărbatul care a urmat-o până în America doar pentru ca ea să-şi poată îndeplini un vis.

A visat la o poveste de dragoste cu final fericit, dar nici a doua oară nu a fost cu noroc pentru ea. Şi a ajuns din nou, în postura de mamă singură. E greu, o recunoaşte, dar spune ea, merită orice efort.

E o mamă singură, dar înarmată cu răbdare, ambiţie şi determinare. Şi asta vrea să le transmită mai departe şi fetelor ei. Să aibă încredere de sine şi să lupte pentru visurile lor, indiferent de orice.

Digi24.ro

Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani. Abia acum polițiștii au aflat cine este și povestea ei ciudată

Cum şi-a descoperit Andreea Antonescu pasiunea care avea să-i schimbe viaţa

Cum ţi-ai dat seama că muzica este viaţa şi vrei să faci din asta o carieră?

– Eu ştiu din poveştirile mamei mele, că undeva la doi ani, mi-a adus Moş Crăciun un pian din ală mic de jucărie. Mama cânta la pian „Iepuraş drăgălaş”, iar eu cântam cu vocea, iar ea a rămas foarte surprinsă că un copil de doi ani poate ţine ritmul atât de bine. Şi practic acela a fost momentul în care maică-mea şi-a dorit mult ca eu să cânt. După care, îmi puneam tot felul de viniluri care erau pe vremea aceea, cu Angela Similea, Mirabela Dauer, ele erau artistele numărul unu ale României.

Ulterior, fiind un pic mai mare, dar până în Andre, mergeam pe faleza din Galaţi şi răsunau melodii de la discotecile renumite de acolo. Atunci erau în vogă nişte piese de-ale lui Celion Dion, mai era Casablanca. Şi mereu mă gândeam că mi-ar plăcea ca muzica mea să fie ascultată, la fel cum şi eu ascultam muzica acelor artişti.

Tatăl Andreei Antonescu nu voia ca fiica lui să devină cântăreaţă

Cum ai reuşit să-ţi convingi tatăl, inginer de meserie, care nu voia ca fiica să devină cântăreaţă, să devină susţinătorul tău numărul unu?

– Până să-l conving, maică-mea mă fura de la şcoală împreună cu bunica şi cu învăţătoarea care îşi dădea acordul să mă ducă la festivaluri şi concerte. Iar momentul când practic l-am convins pe tata, se întâmpla undeva pe la şapte, opt ani. Mai exact când Mădălina Manole şi-a lansat albumul „Ei şi ce” şi a organizat un concurs. Concursul consta în interpretarea piesei „Ei şi ce”.

Digisport.ro

Tragedie! Un campion a anunțat că fiul său în vârstă de 15 luni a murit: ”Prietenul meu e fără viață. Vă rog, ajutați-mă”

Tata, dorind să-mi arate că nu am ce să caut în muzică, îmi tot reproşa că dacă eram pasionată, aş fi ştiut melodia respectivă şi m-aş fi înscris şi eu la concurs. M-am enervat, m-am înscris la concurs alături de alte persoane mult mai mari decât mine, eu eram o copilă. I-am lăsat pe toţi să cânte înaintea mea, timp în care am învăţat piesa. Am cântat-o, iar la momentul premierii, surpriză, m-au anunţat pe mine la locul întâi. Lui taică-miu i-a picat faţa, mai ales că am câştigat şi premiul special pentru cea mai mică concurentă. Atunci a conştientizat tatăl meu cât îmi doresc să cânt, dar şi că am talent. Mi-a spus că îşi dă acordul ca eu să cânt, dar să nu existe notă de nouă la şcoală, asta a fost condiţia lui. A trebuit să-mi dau tot interesul şi să respect această condiţie.

Fenomenul Andre: „Oriunde ieşeam, era puhoi în jurul nostru”

Ce a însemnat perioada Andre pentru tine?

– A fost una dintre cele mai frumoase perioade ale vieţii mele. Era dorinţa copilului care visase efectiv să cânte şi care s-a împlinit la un nivel foarte mare. Una e să vrei să cânţi si să participi la nişte spectacole, alta e să fie toată ţara înnebunită după muzica ta, după stilul tău, oamenii să se regăsească în povestea ta. Copil fiind, şi mai apoi adolescentă, m-a marcat destul de mult.

Aţi avut un succes răsunător o vârstă fragedă. Conştientizaţi atunci ce vi se întâmpla?

– Da, noi conştientizam prin prisma faptului că, cel puţin aici la mine, erau foarte multe restricţii. Toată lumea ne ştia, toată lumea ne vedea, ne iubea, ne oprea pe stradă. Eu nu prea mai aveam voie să mai ies afară din casă. Nu mai aveam nici timp pentru că totul se împărţea între concerte şi şcoală. Nu mai aveam timp nici de ieşiri, nici de prieteni. Şi cel mai greu era vara, când aveam turnee la mare, iar ziua când voiam să mergem şi noi la plajă, nu puteam. Oriunde ieşeam la plajă era puhoi în jurul nostru. Am găsit într-un final o piscină a unui hotel care îşi tria clientela şi acela era singurul loc unde puteam să mergem să facem plajă.

Andreea Antonescu, clipe de panică în concertele Andre: „Cineva mi-a înfipt un ac de la seringă în picior”

Ai resimţit de multe ori preţul celebrităţii, în sens negativ?

– Eu mi-am dorit foarte mult să cânt. Mi-am dorit şi ce trăiesc astăzi şi ce am trăit atunci. Nu pot să zic că e o corvoadă. Am ştiut dintotdeauna că vor exista şi minusuri. De exemplu, la un concert m-a strâns un dement de gât, deşi tata era lângă mine, că voia să mă sărute. Altă dată cineva mi-a înfipt un ac de la seringă în picior, tot aşa după un concert. La alt concert, un domn la vreo 40 de ani a urcat pe scenă cu flori şi a încercat să mă sărute pe sâni.

Mai sunt momentele în care ieşi pe stradă şi, deşi eşti poate cu gândurile tale, trebuie mereu să zâmbeşti, din respect pentru oamenii care te plac şi care te urmăresc. Practic astea au fost minusurile, nu pot să zic că a fost o presiune pusă asupra mea. Dacă ar fi să o iau de la capăt, aş lua de o mie de ori, la fel.

Andreea Antonescu despre pierderea tatălui: „Acela a fost şocul vieţii mele”

Etapa Andre s-a încheiat la scurt timp după dispariţia tatălui tău. Din start ai pierdut două părţi importante din viaţa ta. Cum ţi-ai găsit puterea de a merge mai departe?

– Prin terapie. De departe, cel mai greu a fost să-l pierd pe tata, cu atât mai mult cu cât s-a întâmplat inopinant. Nu e ca şi cum aş fi ştiut că e bolnav şi mă aşteptam. S-a întâmplat peste noapte la propriu. Acela a fost şocul vieţii mele. Am făcut patru ani de terapie. Am avut norocul să găsesc un psiholog foarte bun care mi-a şi deschis calea pentru cărţi. Eu olimpică la matematică, pasionată de ştiinţele exacte, nu aveam latura asta dezvoltată. Îmi plăcea mult gramatica pentru că era logică şi raţională, dar nu-mi plăcea să fac compuneri la literatură. Iar psihologul cu greu m-a convins, însă din secunda în care am luat prima carte în mână, am ajuns să citesc sute, chiar mii de cărţi.

„A fost una dintre lecţiile cele mai dureroare ale vieţii mele”

Ai ceva să-ţi reproşezi legat de tatăl tău?

– Da, bineînţeles! Îmi pare rău că am plecat de acasă. Tata mereu îmi spunea: „Andreea, prefer să mă consideri acum duşmanul tău, dar când ajungi la vârsta de 30 de ani să ajungi să îmi mulţumeşti”. Singurul lucru pe care mi-l reproşez e că la vârsta aia nu aveam mintea asta, pentru că eram un copil. Poate da, eram mai matură, poate aveam o doză de inteligenţă ridicată, dar la bază tot copil eram. Toată chestia asta a fost un orgoliu pentru a-i arăta tatălui meu că iau notă mare la matematică şi engleză la Bac, ca să fie mândru de mine. Doar că n-am comunicat chestia asta.

A fost una dintre lecţiile cele mai dureroare ale vieţii mele. Tocmai de aia, de atunci am considerat că dacă simţi ceva pentru cineva, dacă reprezintă omul ăla ceva pentru tine, lasă orgoliul deoparte, lasă toate prostiile astea. Există mereu posibilitatea unei singure secunde care să schimbe totul, iar tu să stai să trăieşti într-un calvar, fără să-i arăţi omului ce a însemnat pentru tine şi nici să nu mai poţi schimba ceva. Asta e cu adevărat dureros.

“După ce a murit tata, practic eu a trebuit să învăţ să trăiesc singură”

În ce moment al vieţii tale i-ai simţit cel mai mult lipsa?

– Tot timpul i-am simţit lipsa. El îmi era mie şi prieten foarte bun. Ţin minte că aveam 18 ani, mergeam cu el la concerte şi îl întrebam până şi ce mâncare să îmi iau. Atât de dependentă eram de el, aveam o relaţie foarte strânsă. După ce a murit tata, practic eu a trebuit să învăţ să trăiesc singură. Eu nu ştiam să trăiesc, eram ghidată de el. Sfaturile lui erau foarte importante pentru mine.

Îi povesteşti Siennei des despre el?

– Sigur că da! Acum ea nu este în ţară, dar de fiecare dată, pe 2 iulie când a murit tata, noi mergeam la el la cimitir şi totodată pe 16 februarie când era ziua lui.

Suferinţa ascunsă a Andreei Antonescu: „Chestia asta mă distruge. Am inima pe două continente”

Cum gestionezi distanţa şi timpul petrecut departe de Sienna?

– Greu, foarte greu! Am sufletul distrus. Nu există durere mai mare. Deşi ştiu că a fost alegerea ei, deşi ştiu că are un viitor bun acolo, deşi ştiu că mă iubeşte, deşi vorbesc non stop cu ea la telefon. Şi atunci intervine chestia aia, aleg cu sufletul sau cu mintea. Dacă aleg cu sufletul, atunci o aduc aici lângă mine. Dacă aleg cu mintea, îmi dau seama că în America poate avea un alt viitor. Chestia asta mă distruge. Am inima pe două continente.

A renunţat la celebritatea din România ca să trăiască ca o necunoscută în America

Cum dintr-o persoană cunoscută de o ţară întreagă, ai ales să fii o persoană necunoscută într-o ţară străină. De ce ai ales să pleci şi ce ai învăţat în America despre tine?

– Pentru că nu mai ştiam cine sunt. Eu ieşeam pe stradă, toată ţara ştia cine sunt, iar eu, ca om, nu ştiam. Nu ştiam dacă îmi place să merg la bowling, dacă îmi place să fac sport, să merg la film, să ies cu prietenii în club. Atunci a trebuit să încerc să aflu cine sunt eu. Iar lucrul ăsta nu poţi să-l faci decât într-un loc în care nu te ştie nimeni şi o iei de la zero.

Andreea Antonescu: „Am învăţat să nu îmi fie ruşine cu mine”

Am învăţat să nu îmi fie ruşine cu mine. Pe mine mă caracterizează, în mare măsură, modestia, dar chiar mă consider un om puternic. Sunt o femeie care, dincolo de orice, îşi găseşte resursele să se ridice şi să meargă mai departe. Sunt un om normal, cu pasiuni ca toţi ceilalţi. Sunt într-o oarecare măsură o persoană singuratică, îmi place să stau singură, să ascult meditaţii, să am momentele mele. Îmi place să am timpul ăsta cu mine. Dar mai ales, îmi place să rămân cu picioarele pe pământ şi să nu uit vreodată de unde am pornit. Nu vreau să mă ia valul. Azi eşti în vârful valului, mâine eşti la fundul apei. Trebuie să fii pregătit oricând pentru orice. Oricât ar roi toţi în jurul tău, tu trebuie să rămâi uman şi umil.

Îţi clădisei o viaţă în America, aveai familia cu tine, de ce ai decis totuşi să te întorci în România?

-Pentru că mi-am dat seama că eu vreau să cânt în continuare. Îmi doream foarte mult ca Sienna să studieze primii ani de şcoală aici, în România, ulterior asumându-mi că va merge la şcoală în America. Sistemul românesc nu o fi cel mai bun, dar îţi dezvoltă creierul , te învaţă să gândeşti, te ajută mult, cel puţin în primii ani de şcoală.

Andreea Antonescu, adevărul din spatele divorţului de Traian Spak

Povesteai recent că Traian a ales să meargă în America din dorinţa ta, e un om care te-a urmat şi cu toate astea, povestea voastră nu a fost cu final fericit. De ce?

– Nu a fost cu final fericit pentru că eu mi-am dorit să rămân în România, el şi-a dorit să rămână în America. Relaţia noastră s-a bazat întotdeauna pe comunicare şi încredere, o încredere care s-a clădit în 14 ani. El mă suna la orice oră şi avea încredere în mine. Dacă eu îi spuneam că sunt la un concert la 5 dimineaţa, el ştia clar că aşa este, nu avea cum să mă verifice. Când ne-am dat seama că eu rămân aici, iar el rămâne în America, am conştientizat că nu mai avem planuri comune, nu mai avem visuri comune. Noi suntem în continuare foarte buni prieteni.

Deci el te-a urmat pe tine pentru a-ţi îndeplini un vis în America, dar, de fapt, el a fost cel care şi-a clădit o viaţă acolo….

– E soarta! În momentul în care reuşeşti să te aliniezi cu tot, fie că se numeşte credinţă, religie sau Univers, devii martor la propria-ţi viaţă. În momentul ăsta nu vorbesc din cărţi, mie chiar aşa mi s-a întâmplat. Lucrurile au venit de la sine atât de natural, încât eu nici măcar nu am mai avut ce să fac.

Andreea Antonescu despre fostul soţ: „Ne putem suna la orice oră din zi şi din noapte”

Dar nu e greu să te desparţi de o persoană, pe care o şi iubeşti, fără să ai un motiv bine întemeiat?

– Ba da, dar consider că se numeşte maturitate şi respect. Decât să se fi ajuns la nişte lucruri urâte, am preferat aşa. Am încheiat o relaţie frumoasă ca doi oameni maturi, doi oameni care au rămas buni prieteni, care se pot suna la orice oră din zi şi din noapte, care se pot întâlni şi comunica fără probleme, prin prisma Siennei normal. Noi am construit ceva împreună în 14 ani, avem un copil minunat, cum să ajungem duşmani, de ce să ajungem să ne urâm?

Andreea Antonescu, despre rolul de mamă singură: “E greu să creşti un copil, chiar doi, dar preţul merită”

E greu în prezentul zilelor noastre să fii o mamă singură?

– Nu pot să mă bat cu pumnii în piept. E greu să creşti un copil, chiar doi, dar nu imposibil. Iar preţul merită la maximum. Vorbim despre copii, care merită orice. Noi, ca femei, ne dorim binele copiilor noştri, e pricipalul nostru scop în viaţă. Preţul merită oricând. Chiar dacă sunt nopţi nedormite sau săptămâni întregi în care nu mai ieşi din casă. Chiar dacă totul se învârte strict în jurul copilului tău, merită la maximum.

Mama ta este în America cu Sienna, pe tine cine te ajută cu cea mică?

– Vine Victor şi o ia două weekend-uri pe lună şi deocamdată cam atât. Mă gândesc acum şi la o bonă, dar trebuie să fie cineva care să-mi câştige şi încrederea. Şi am o prietenă foarte bună care m-a ajutat şi cu Sienna, ne cunoaştem de peste 16 ani, o consider parte din familia mea şi mai vine să stea cu fetiţa câte o oră dacă am eu vreo filmare.

“Ce trăiesc acum nu este ce mi-am dorit sau ce am visat”

La cât după timp ce aţi devenit părinţi, v-aţi dat seama, tu şi Victor, că nu puteţi forma o familie?

– Totul s-a întâmplat foarte repede, din păcate. Ce trăiesc acum nu este ce mi-am dorit sau ce am visat. Viaţa m-a învăţat să iau fiecare episod ca atare şi să încerc să scot ce e mai bun din el. Să iau toate alternativele pe care le am în momentele respective, dar indiferent de orice, să mă ridic şi să merg mai departe. Acum, mai mult ca oricând, pentru că am o fetiţă de crescut.

Andreea Antonescu din nou mamă: “Fetiţa este o minune. Este un miracol!”

Ce a însemnat pentru tine faptul că ai devenit din nou mamă?

– Fetiţa este o minune. Este un miracol, ţinând cont de toate episoadele prin care am trecut, ţinând cont de vârsta pe care o am, de faptul că am rămas însărcinată natural şi fără efort. Când e să fie pentru tine, e pentru tine. Iar ca mamă, sunt mult mai relaxată acum, prin prisma faptului că am mai trecut printr-o sarcină. La Sienna eram foarte panicoasă, acum ştiu să-i fac absolut orice, nu mă mai panichez din orice. Savurez altfel toată perioada asta, chiar dacă e greu.

„Motto-ul meu în viaţă este: trăieşte liber sau mori!”

Ce sfat o să le dai cel mai des fetelor tale?

– Să aibă încredere în ele, în forţele lor, să lupte la maximum pentru visurile lor. Să lupte pentru ele şi să nu se lase descurajate de nimeni şi nimic în viaţa asta. Să meargă mai departe indiferent de orice. Moto-ul meu în viaţă este „trăieşte liber sau mori”.