Life

Andreea Moromete de la Survivor se lansează în afaceri! Vedeta cu care se va bate pe clienți: „N-am putut să refuz”

Andreea Moromete de la Survivor se face femeie de afaceri! Vedeta de la PRO TV va concura cu o celebritate pe segmentul în care se lansează!
14.06.2023 | 16:00
Andreea Moromete de la Survivor se lanseaza in afaceri Vedeta cu care se va bate pe clienti Nam putut sa refuz
Andreea Moromete, fostă concurentă la Survivor și viitoare femeie de afaceri. Foto: Instagram/ PRO TV. Montaj: FANATIK
ADVERTISEMENT

Andreea Moromete de la Survivor are deja planul făcut după competiția de la PRO TV în care a participat! Ex-războinica se pregătește pentru un business, la concurență cu una din cele mai renumite persoane publice, consacrată în domeniul în care tânăra vrea să dea marea lovitură.

Andreea Moromete de la Survivor se face femeie de afaceri. Mihai Albu are concurență serioasă!

Andreea Moromete a dezvăluit, în exclusivitate pentru FANATIK, ideea pe care vrea s-o pună în aplicare, după ce a căpătat suficientă notorietate în calitate de concurentă la Survivor România.

ADVERTISEMENT

Fosta membră a echipei Războinicilor vrea să facă bani într-un domeniu unde are deja concurență serioasă. În timp ce mulți din foștii concurenți de la Survivor se ocupă mai mult de content în mediul online, în special pe TikTok și Instagram, cum este cazul lui Răzvan Danciu, de pildă, Andreea Moromete gândește un pic mai departe.

Își dorește să se îmbogățească din comercializarea de pantofi! Așadar, Mihai Albu are în față o concurență cât se poate de serioasă, mai ales că șatena e pe val după participarea în reality-show-ul filmat în Republica Dominicană.

ADVERTISEMENT

Vorbim, în acest caz, nu despre creații personale de pantofi pentru femei, căci Moromete se va dedica reprezentantelor sexului frumos, ci de un magazin online unde va pune la dispoziție încălțările făcute de alți designeri.

„O să comercializăm pantofi. Va fi primul nostru magazin online”

Planul e unul cât se poate de serios, după cum ne-a povestit chiar ea! Persoana care a convins-o pe Andreea Moromete să se bage în această afacere a fost cumnata ei, aceeași care a mânat-o să se înscrie la Survivor.

ADVERTISEMENT

„Am început alături de cumnata mea, cea care m-a susținut cel mai mult, cea care m-a convins să mă înscriu la Survivor, să ne deschidem împreună un business, primul nostru business. E un business de pantofi. O să comercializăm pantofi. Intrăm în lumea pantofilor. Va fi primul nostru magazin online, dar vreau să o luăm ușor.

De când am venit acasă, am intrat complet în muncă, pentru că cinci luni am pus viața pe pauză. Nu am putut să refuz această idee de afacere de la cumnata mea, căci ea m-a ajutat foarte mult. A ținut legătura cu familia, cu apropiații, atunci când existau jocuri de recompensă.

ADVERTISEMENT

Ea a fost susținătorul meu numărul unu. Abia aștept să vedem cum va merge primul nostru magazin online. Vom vinde doar pantofi pentru femei. În câteva zile chiar vom da drumul site-ului”, a dezvăluit Andreea Moromete de la Survivor, în exclusivitate pentru FANATIK.

Ce ar face Andreea Moromete de la Survivor cu un milion de euro: „I-aș da pentru vacanțe”

Făcând un exercițiu de imaginație, având în vedere iluzia uriașă pe care Moromete o are cu noua sa afacere, FANATIK a întrebat-o ce ar face dacă pe mâna ei ar pica un milion de euro!

Dacă va face sau nu milionul mult visat din acest business, rămâne de văzut, însă, să presupunem că s-ar întâmpla asta, Moromete știe foarte bine pe ce ar da banii! Vedeta ar călători peste tot, împreună cu familia și prietenii!

„Jur că nu știu ce aș face! Cred că mi-aș trăi viața numai în vacanțe cu familia și prietenii mei. Singură nu pot. Nu pot să stau fără familie și fără prieteni. Chiar am avut noroc de niște oameni minunați în viața mea. Chiar sunt binecuvântată și cred că milionul ăsta de euro l-aș da pentru vacanțe cu familia și prietenii mei”, ne-a spus, cu sinceritate, Andreea Moromete, fostă concurentă la Survivor.

 

ADVERTISEMENT