Andrei Caramitru, fost consilier al lui Dan Barna pe vremea când acesta era președinte al USR, susține că orientarea pro-occidentală sau pro-rusă a României depinde de liderii pe care îi vor avea în viitor trei organizații: partidele AUR și PSD și Biserica Ortodoxă Română.
„Ceva simplu, cheat code, ca sa înțelegeți unde se îndreaptă Romania. Contează doar trei organizatii acum: PSD, AUR si BOR (restul sunt total irelevanți):
– suntem spre direcția occidentală (cât de cât) – dacă la BOR rămâne șef Daniel, dacă la PSD e Ciolacu si la AUR oameni ca Terheș (cetățean american si membru la republicani) sunt promovați;
– cădem spre Rusia dacă la BOR vine Șpagoveanu, la PSD Firea și la AUR sunt promovați oameni gen Călin Georgescu (sau o iau înapoi pe Șoșoacă).
Deci e ușor de înțeles situația actuala si viitoare. Priviți fără ură și preconcepții situația din singurele organizații care contează: PSD, AUR și BOR. În rest – evident puteți vota cu alții, chiar e bine și sănătos. Zic doar să înțelegeți situațiunea”, a scris Andrei Caramitru pe Facebook.
Deși în trecut a fost un critic fervent al PSD, în ultima vreme Caramitru și-a nuanțat opiniile despre principalul partid de guvernământ devenind, în același timp, mult mai critic față de foștii săi colegi din USR.
Într-o altă postare, din luna octombrie, Andrei Caramitru afirmat că nu ar trebui blamați românii care votează cu PSD întrucât dreapta românească fie a fost incapabilă să fie o forță unificată, fie a guvernat prost, astfel că opțiunea pentru social-democrați poate fi explicată rațional.
„O sa fiți foarte supărați pe mine pentru postarea asta. Dar trebuie să v-o zic. De 30 și ceva de ani – se întâmplă ACELEAȘI lucruri (cu singura excepție primii ani ai lui Băsescu):
– Dreapta e împarțită în nu știu câte partide și personaje care se cearta între ei si nu se pot coaliza si organiza. Liderii care ies la suprafață sunt varza total.
– De fiecare data când câștigă – management-ul e un dezastru total. Haos si impact zero. Si după dam vina pe electorat ca gândește «a furat dar a si făcut» si Votează PSD. Electoratul e perfect rațional. E normal sa preferi asta decât «a furat un pic dar nu a făcut absolut nimic”, a scris Andrei Caramitru.
De altfel, cu o lună înainte, Andrei Caramitru susținuse decizia primului-ministru Marcel Ciolacu a taxa marile companii din sectorul bancar și energetic, precum și impozitarea veniturilor IT-iștilor, mai ales că pentru aceștia lovitura nu este atât de mare.
„Știu ca vai vai au crescut taxele pe IT-iști si pe freelanceri și pe micro aueleu. Și mie mi-au crescut taxele of of. Credeți ca îmi convine … insa nu o sa mor de foame si nici IT-iștii nu au probleme reale hai sa fim puțin serioși.
Unde însă e chestia foarte tare : a dublat peste noapte taxele pe bănci. Boom pe Raiffeisen si Erste. A crescut taxa de solidaritate pe energie. Booom major pe OMV”, afirma Caramitru într-o altă postare pe Facebook.