Angus Cloud, cunoscut pentru că l-a interpretat pe Fezco în serialul de succes Euphoria, a murit la vârsta de 25 de ani. Anunțul a fost făcut chiar de către familia acestuia.
Într-un comunicat transmis, familia celebrului actor spune că Angus Cloud a murit luni, 31 iulie, arată TMZ. Apropiații îl descriu ca fiind un artist, prieten, dar și un frate și un fiu.
În ceea ce privește cauza morții, se pare că actorul din serialul Euphoria nu a putut accepta moartea tatălui său. Angus Cloud și-a îngropat părintele săptămâna trecută și nu a putut să depășească această pierdere.
Pe de altă parte, familia actorului spune că găsește alinare în faptul că acesta s-a reunit cu tatăl său. Se pare că cei doi erau extrem de apropiați și au avut o legătură cât se poate de specială.
„Cu cea mai mare durere în suflet a trebuit să ne luăm astăzi rămas bun de la un om incredibil. Ca artist, prieten, frate și fiu, Angus a fost special pentru noi toți în atât de multe feluri.
Săptămâna trecută și-a îngropat tatăl și s-a luptat intens cu această pierdere. Singura alinare pe care o avem este să știm că Angus este acum reunit cu tatăl său, care a fost cel mai bun prieten al său”, a precizat familia actorului într-un comunicat, potrivit TMZ.
În ceea ce privește cauza morții, la prima vedere, familia spune că Angus Cloud din serialul Euphoria se lupta cu mai multe probleme legate de sănătatea mintală.
Totodată, apropiații speră ca tragedia care a avut loc să îi încurajeze pe cei aflați în astfel de situații să ceară ajutor. Sursa citată a făcut apel la intimitate în aceste momente, având în vedere pierderea devastatoare.
„Angus a fost deschis în legătură cu lupta sa cu sănătatea mintală și sperăm că moartea sa poate fi un memento pentru alții că nu sunt singuri și că nu ar trebui să lupte singuri în tăcere împotriva acestui lucru.
Sperăm că lumea își va aminti de el pentru umorul, râsul și dragostea sa pentru toată lumea. Cerem intimitate în acest moment, deoarece încă procesăm această pierdere devastatoare“, a încheiat familia.
Menționăm că în urmă cu doar câteva săptămâni, pe 14 iulie, Angus Cloud a postat o fotografie a tatălui său. În dreptul ei, actorul scria că îi duce dorul părintelui său. Iar numeroase comentarii din partea fanilor au început să curgă. Nu puțini sunt cei care i-au transmis condoleanțe atunci, dar și acum.