Fotbal intern

Antrenorul lui Young Boys se teme de CFR Cluj: “Am identificat trei jucători problemă”

28.10.2020 | 22:16
Antrenorul lui Young Boys se teme de CFR Cluj Am identificat trei jucatori problema
ADVERTISEMENT

Gerardo Seoane, antrenorul lui Young Boys Berna a vorbit despre duelul cu CFR Cluj din Europa League în cadrul unei conferințe de presă, iar din declarațiile acestuia este clar că îi consideră pe clujeni favoriți la locul doi în grupă.

Meciul elvețienilor cu CFR Cluj poate fi considerat decisiv în economia calificării, mai ales după înfrângerea cu Roma. În cazul în care ar pierde și cu CFR, Young Boys ar depinde în mare măsură de jocul rezultatelor pentru a mai avea șanse la calificare.

ADVERTISEMENT

Antrenorul de 41 de ani a fost impresionat de ritmul arătat de CFR, dar mai ales de experiența pe care o arată în joc și crede că ardelenii au șanse mari de calificare de pe locul al doilea.

Antrenorul lui Young Boys Berna, Gerardo Seoane: ,,CFR este o echipă omogenă, puternică, joacă foarte solidar

Gerardo Seoane nu se oprește din laude la adresa echipei lui Dan Petrescu, ceea ce poate fi și o strategie de adormire a adversarului, dar e clar îi consideră o echipă de valoare: ,,Ca orice joc internațional, va fi foarte dificil, din punct de vedere fizic, iar echipa adversă va avea un nivel de intensitate foarte crescut”, și-a început discursul antrenorul lui BSC Young Boys.

ADVERTISEMENT

Elvețianul a urmărit mai multe meciuri ale celor de la CFR Cluj și a rămas impresionat de șirul de victorii și nivelul de experiență al jucătorilor: ,,În analiza video am descoperit că avem un adversar care a fost inbatabil în ultimele meciuri, cu foarte mare experiență. Speră să găsim soluții în acest sens și să facem și presiune, în așa fel încât să facă greșeli”, a mai spus tehnicianul.

Antrenorul elvețienilor și-a avertizat jucătorii să nu ofere prea multe faze fixe adversarului, la care echipa lui Dan Petrescu este cu adevărat specialistă: ,,Am luat măsuri în acest sens. Am văzut că au jucători foarte puternici și ne concentrăm pe câștigul duelurilor directe cu aceștia.

ADVERTISEMENT

Gerardo Seoane: ,,CFR a câștigat multe meciuri în ultima vreme, așa că are șanse mari pentru această calificare

Tehnicianul lui Young Boys consideră CFR este favorită în meciul de mâine, dar și la calificare, după victoria clară de la Sofia: ,,Echipa cea mai bună din această grupă este AS Roma. Celelalte echipe au șanse egale de calificare”, consideră acesta.

Young Boys Berna este lider în campionatul Elveției, pe care îl domină autoritar în ultimii trei ani, iar acum doi a ajuns în grupele Champions League, după ce a eliminat-o pe Dinamo Zagreb, într-o grupă cu Juventus, Manchester United și Valencia. A reușit patru puncte, iar în ultima etapă a bătut Juventus cu 2-1, în timp ce în campionat a zdrobit-o pe Basel cu 7-1, în timp ce acum trei ani a eliminat-o pe Șahtior Donețk din preliminarii, deși pierduse cu 2-0 în Ucraina.

ADVERTISEMENT

În final, elvețianul crede că CFR Cluj are trei jucători foarte periculoși, dar a evitat să dea nume, pentru a nu dezvălui nimic despre cum a pregătit meciul de mâine: ,,Am identificat 3 jucători problemă, care vor influența evoluția jocului, dar nu doresc să-i numesc”, a concluzionat Gerardo Seoane.

ADVERTISEMENT
Tags: