Anunț oficial despre tăierea salariilor și pensiilor românilor. Ministrul muncii Marius Budăi a anunțat că PSD se opune vehement acestui scenariu negru. Cel care a îngrijorat societatea a fost ministrul dezvoltării Marcel Boloș, cel care a lăsat să se înțeleagă că ar putea exista tăieri salariale sau concedieri în sistemul bugetar.
Boloș anunța că reducerea cheltuielilor e o cerință a Comisiei Europene (CE) pentru îndeplinirea condiţiilor din PNRR, care trebuie îndeplinită fără doar și poate de țara noastră. ”Pe bună dreptate, Comisia ne solicită această condiţie, pentru că sunt volume de cheltuieli foarte mari şi trebuie să avem fondurile alocate.
Reformele în general nu se fac cu mănuşi de catifea, acest lucru este limpede, cred, pentru toţi şi toată lumea conştientizează: în orice stat membru s-au făcut reforme, nu s-au făcut cu mănuşi de catifea. Ele presupun, pe fond, şi măsuri care nu plac mai ales celor pe care îi afectează. Noi am fost, în reformele specifice pe ţară, avertizaţi că şubrezim sustenabilitatea finanţelor publice mai ales prin deciziile ad-hoc de majorare a pensiilor sau a salariilor bugetarilor”, a declarat Marcel Boloș.
Între timp, Marius Budăi explica la Digi 24 că PSD se opune vehement acestui scenariu ”băsist”. PSD a anunțat clar că nu va accepta să fie tăiate salarii, lucru confirmat de ministrul muncii Marius Budăi. ”Dacă alți colegi din coaliție, dacă oricare alt politician gândește prin reformă doar tăieri de venituri de la cetățeni, noi, PSD, ne despărțim de acest lucru. Dacă se va pune acestă problemă și dacă colegii din PNL vor veni cu această problemă, eu vă spun că la toate ședințele din coaliție la care am fost prezent nici măcar nu s-a pus această problemă.
Însă, dacă ajungem la capitolul bunuri și servicii, la unele lucruri la care considerăm oportun că le mai putem amâna, cu siguranță că vom face acest lucru. Trebuie să luăm măsurile ca atare. Nu avem, la ora actuală, nivelul de salarii din România, fie că vorbim de privat sau de bugetari, care să permită reduceri de venituri”, a declarat Marius Budăi.
Ulterior, ministrul muncii a vorbit la RTV despre scenariul tăierilor de salarii, concedierii de bugetari, dar și al pensiilor speciale. ”Nu ne cere UE (n.r. – să tăiem pensiile speciale). Unii au scris acolo asta, guvernarea de dreapta. Nicio țară din UE nu are o astfel de prevedere în PNRR, împotriva cetățenilor săi. Asta e politica corectă. Trebuie să eficientizăm cheltuiala banului public, dar nu să tăiem veniturile cetățenilor”, a precizat ministrul. Așadar, Budăi a lăsat să se înțeleagă că nici în cazul pensiilor speciale nu s-ar pune problema tăierilor semnificative.
”Atâta timp cât noi PSD vom fi la guvernare, este exclusă această variantă. După ce am sesizat din presă interviul domnului Boloş am căutat şi am văzut şi eu interviul şi domnul Boloş a plecat practic de la sursa răului, aşa cum îi spun eu, şi anume a plecat de la scrierea din PNRR, însă, eu repet, ca să fim foarte clari – da, trebuie să fim atenţi cu cheltuirea fondurilor publice, dar nu cu reducerea salariilor şi nu într-o perioadă în care puterea de cumpărare a tuturor românilor este ameninţată.
S-au trecut în PNRR multe lucruri şi în principal la televizor atunci eram doar câţiva sau doi colegi din PSD, dar atunci îi făceaţi nebuni sau îi făceaţi doar politicieni, era Marcel Ciolacu şi Marius Budăi care spuneam că vor fi trecute lucruri în PNRR, lucruri care vor fi unele din ele imposibil de îndeplinit şi altele împotriva oamenilor.
Dacă plecăm de la acel procent, nu discut valoarea procentului, discut de un procent, de o plafonare a cheltuielilor din PIB cu pensiile seniorilor României, unde am primit întrebare clară de la Comisia Europeană şi am fost întrebat – de ce, domnule ministru, 2070 şi de ce domnule ministru, acest procent. Eu când am ajuns în Ministerul Muncii, am solicitat colegilor din Ministerul Muncii o analiză, pentru că am vrut să înţeleg. Nu există la Ministerul Muncii o asemenea analiză, de ce nu 9,2, 9,3 sau nu 12. De ce în acel moment când noi ştim că media cu plata pensiilor în PIB la nivel de UE era 12,5 – 13%”, a completat Budăi la RTV.