News

Apartament din Brașov, vândut pe 700 de lei. Scandal uriaș în care este implicată și primăria

Este scandal uriaș în Brașov, după ce un apartament a fost vândut cu puțin peste 700 de lei. Primarul USR este acuzat de incompetență.
28.07.2023 | 10:55
Apartament din Brasov vandut pe 700 de lei Scandal urias in care este implicata si primaria
Un apartament din Brașov s-a vândut cu 723 de lei. Primăria, acuzată de incompetență. Sursa foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Pentru suma de doar 723 de lei, adică sub 150 de euro, municipalitatea din Brașov a pierdut un apartament de zeci de mii de euro situat în zona ultra-centrală a orașului.

Un apartament din Brașov s-a vândut cu 723 de lei. Primăria, acuzată de incompetență

În urmă cu o zi, consilierul local Ciprian Chiricheș (PNL) a anunțat în spațiul public faptul că municipalitatea a pierdut, prin instanță, un apartament situat în centrul orașului. Fostul chiriaș a avut dreptul să cumpere locuința conform prevederilor Legii 112/1995. Astfel, instanța a obligat RIAL și Primăria Brașov să încheie contractul de vânzare-cumpărare.

ADVERTISEMENT

Cazul din orașul de sub Tâmpa are un istoric îndelungat. Între 1996 – 2021, chiriașa a depus mai multe cereri de cumpărare. Ea nu au primit un răspuns favorabil din partea RIAL (entitatea din subordinea Primăriei Brașov care gestionează fondul locativ al orașului).

Anul trecut, chiriașa a dat în judecată RIAL SRL și Primăria Brașov, cerând celor două entități să finalizeze contractul. Pe 15 februarie, judecătorii au emis o sentință favorabilă chiriașei, obligând cele două părți să vândă apartamentul la un preț calculat conform legislației în vigoare: 723 de lei. Decizia putea fi contestată în termen de 30 de zile, dar acest lucru nu s-a întâmplat.

ADVERTISEMENT

Dat fiind faptul că nici RIAL SRL, nici Primăria nu au contestat decizia instanței, reclamanta a apelat la un executor judecătoresc pentru a intra în posesia apartamentului.

Primăria Brașovului, ținta acuzațiilor PSD și PNL

Consilierul PNL amintit mai sus acuză conducerea primăriei că este responsabilă de un prejudiciu uriaș. ”După rămânerea definitivă a sentinței, cei de la RIAL au descoperit că prețul apartamentului este de 723 de lei. Ironia este că instanța a decis ca Primăria și RIAL trebuie să achite și cheltuieli de judecată de 5.000 de lei.

ADVERTISEMENT

Mai mult, solicit să mi se comunice data documentelor trimise către RIAL, așa cum a dispus instanța. Din cunoștințele mele, acest subiect a fost pus pe ordinea de zi la o ședință de Consiliu Local, dar a fost retras de primar înaintea ședinței. Este vorba despre un prejudiciu foarte mare adus comunității, iar noi, Consiliul Local, trebuie să luăm măsuri”, a prezentat consilierul local Ciprian Chiricheș această situație incredibilă, în plenul ședinței de consiliu local.

La rândul său, președintele PSD Braşov, senatorul Marius Dunca, acuză conducerea primăriei municipiului reşedinţă de incompetenţă. El vrea găsirea vinovaţilor pentru vânzarea, contra sumei de 723 de lei, a apartamentului.

ADVERTISEMENT

“Este inadmisibil ca un imobil deţinut de municipalitate să fie vândut la un preţ mult sub cel al pieţei. Acest gen de tranzacţii trebuie să fie monitorizate foarte riguros şi trebuie transparentizate.

Actuala administraţie s-a făcut remarcată doar prin prisma deselor scandaluri publice pe care le provoacă, prin lipsa de transparenţă şi prin lipsa de responsabilitate pe care o demonstrează. Braşovenii sunt literalmente oripilaţi de incompetenţa de care primarul USR al Braşovului dă dovadă. Oricare ar fi explicaţiile pe care acesta le va oferi opiniei publice, un lucru este cert: incompetenţa administrativă a primarului USR din Braşov a făcut ca un apartament din fondul locativ al municipalităţii să fie vândut cu suma de 723 de lei”, a declarat senatorul PSD, citat de Agerpres.

Reacția primarului Allen Coliban

Primarul Brașovului, Allen Coliban, se apără. El afirmă că nu era la curent cu acest caz până când a fost confruntat cu realitatea. Edilul anunță o anchetă pentru a face lumină în acest caz.

”Vânzarea a fost realizată pe baza unei grile stabilite de lege și a unei decizii judecătorești care a permis vânzarea la 700 de lei. Deciziile instanței sunt executorii în momentul în care devin definitive. Avem o decizie a instanței, care obligă RIAL să vândă imobilul pentru această sumă.

Din punctul meu de vedere, vina aparține departamentului comercial și juridic de la RIAL. Ar fi putut invoca argumente nu împotriva vânzării, ci pentru o evaluare corectă. În prezent, avem o anchetă internă, tocmai pentru a determina aceste aspecte.

Ar fi trebuit să contestăm acea decizie. Sunt de acord. De altfel, am dispus schimbarea modului în care RIAL formulează întâmpinările. O parte din motivele pentru care pierdem aceste procese se datorează și modului în care RIAL afirmă că toate condițiile sunt îndeplinite, că reclamantul are dreptul să cumpere și că RIAL nu are nimic împotrivă.

Despre toate acestea, Direcția Juridică din Primăria Brașov va pregăti un raport. Concluziile vor fi prezentate în Consiliul Local”, spune Coliban, citat de BrașovNet.

ADVERTISEMENT
Tags: