News

Apelul „Pizza” la 112 a salvat viața unui bărbat. Poliția Capitalei a intervenit în forță şi a prevenit o potenţială tragedie

Intervenție ingenioasă a poliției Capitalei. Un apel la 112 dat sub pretextul unei comenzi de pizza i-a salvat viața unui bărbat
23.02.2024 | 18:45
Apelul Pizza la 112 a salvat viata unui barbat Politia Capitalei a intervenit in forta si a prevenit o potentiala tragedie
Apel la 112 codat. Un pasager a alert poliția cu o frază de cod pentru a semnala că este pus în pericol de șoferul băut. Sursa foto: Colaj Fanatik / Hepta.ro
ADVERTISEMENT

Un individ, pasager într-un autovehicul condus de un șofer în stare de ebrietate și cu permisul suspendat, a efectuat un apel la numărul de urgență 112, vineri, 23 februarie pretinzând că dorește “o pizza”. Cuvântul era de fapt un strigăt de ajutor, iar ce a urmat este demn de filme.

Apel la 112 pentru „o comandă de pizza”

„Pizza” este un cod cunoscut ca posibilă situație care necesită ajutor. Această acțiune a condus la intervenția rapidă a polițiștilor din București, care au reușit să oprească autoturismul condus de șoferul cu probleme legale.

ADVERTISEMENT

Alerta a fost declanșată în jurul orei 06.00, când un individ a sunat la numărul de urgență 112 pentru a semnala o situație de pericol, pretinzând că se află într-un autoturism care se deplasează pe un drum din Sectorul 6.

Pentru a furniza mai multe informații despre presupusa infracțiune, fără a fi observat de șofer, individul a utilizat un limbaj cifrat, exprimându-se că “dorește să comande o pizza”, o frază recunoscută ca posibilă indicație a unei infracțiuni în desfășurare.

ADVERTISEMENT

În consecință, polițiștii din cadrul Secției 25 Poliție au colaborat cu operatorul 112 care a preluat apelul, reușind să oprească autoturismul în cauză pe o stradă din același sector.

Poliția a identificat un șofer băut și cu permisul suspendat

Astfel, au fost identificați atât conducătorul auto, în vârstă de 45 de ani, cât și pasagerul care a inițiat apelul la 112. Membri ai Direcției Generale de Poliție a Municipiului București îl investighează acum pe bărbat în cadrul unui dosar penal referitor la conducerea unui autovehicul pe drumurile publice cu permisul de conducere suspendat.

ADVERTISEMENT

Mai mult decât atât, după verificări, s-a constatat că șoferul conducea autoturismul având permisul suspendat și se afla sub influența alcoolului, cu o valoare de 0.28 mg/l alcool pur în aerul expirat, după testarea cu aparatul alcooltest.

Atât conducătorul auto, cât și pasagerul care a sunat la 112, au fost transportați la sediul subunității de poliție pentru clarificarea situației și aplicarea măsurilor legale corespunzătoare.

ADVERTISEMENT

Investigațiile sunt în desfășurare sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, cu privire la infracțiunea de conducere a unui autovehicul cu permisul suspendat și sub influența băuturilor alcoolice.

ADVERTISEMENT
Tags: