Fotbal intern

Câte bilete s-au vândut la FCSB – CFR Cluj? Roș-albaștrii se întorc pe Arena Națională

22.12.2018 | 14:38
Cate bilete sau vandut la FCSB  CFR Cluj Rosalbastrii se intorc pe Arena Nationala

FCSB – CFR Cluj se joacă în această sâmbătă, în cadrul etapei a 21-a din Liga 1 Betano. Partida reprezintă o revenire pentru roș-albaștri pe Arena Națională. Chiar dacă biletele au prețuri accesibile, între 15 și 100 de lei, oamenii nu s-au înghesuit pe stadion să vadă meciul care va decide liderul primei divizii la sfârșitul anului. FANATIK a aflat că s-au vândut aproape 10.000 de bilete până în dimineața meciului la FCSB – CFR.

Arena Națională a fost deschisă din nou fotbalului după ce suprafața de joc a arătat groaznic la derby-ul dintre Dinamo și FCSB, din 11 noiembrie. După acel meci primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a luat decizia să închidă stadionul până când gazonul va fi refăcut. Timp de două partide, meciurile câștigate cu Gaz Metan și Viitorul, FCSB s-a mutat la Pitești pe stadionul „Nicolae Dobrin”. Însă săptămâna trecută primarul general a inspectat gazonul de pe cel mai mare stadion din țară și a anunțat că meciul dintre FCSB și CFR Cluj se va juca la București.

Câte bilete se vor vinde la FCSB – CFR Cluj

De când a fost făcut anunțul cu privire la mutarea partidei FCSB – CFR Cluj pe Arena Națională, autoritățile s-au mobilizat pentru a repara imaginea, după dezastrul de la Dinamo – FCSB. Astfel, în ultimele zile gazonul a fost ajutat de o instalație specială iar oamenii lucrau din zor pentru a degaja zăpada din jurul stadionului până la startul partidei.

Dacă până în dimineața meciului s-au vândut doar 10.000 de bilete, organizatorii nu sunt foarte optimiști și cred că la ora de start a partidei nu vor fi mai mult de 12.000 de oameni pe stadion. Prețurile biletelor încep de la 15 lei la peluze, costă între 25 și 50 de lei la tribune și de la 40 la 100 de lei la zona VIP. În partida tur, jucată în Gruia, au fost tot în jur de 12.000 de spectatori, în timp ce la ultima partidă de pe Arena Națională jucată între FCSB și CFR Cluj au fost prezenți peste 30.000 de oameni.

„Terenul de pe Arena Națională va fi mai bun decât toate terenurile de fotbal din Europa. Va fi mai bun și decât Wembley și Santiago Bernabeu”

– Gigi Becali, despre noul gazon de pe Arena Națională

Tags: