Sport

Atmosferă tensionată în vestiarul Elveției. Încă o vedetă e ”la cuțite” cu Murat Yakin

Elveția nu trece prin cea mai bună perioadă din cariera de selecționer a lui Murat Yakin, iar vedetele din vestiar sunt tot mai nemulțumite de antrenor.
17.11.2023 | 16:54
Atmosfera tensionata in vestiarul Elvetiei Inca o vedeta e la cutite cu Murat Yakin
Atmosferă tensionată în vestiarul Elveției. Încă o vedetă e ”la cuțite” cu Murat Yakin. Foto: Fanatik.com
ADVERTISEMENT

Asta, în condițiile în care presa și fanii deja cer schimbarea lui Yakin la finele acestei campanii de calificări, chiar dacă va obține calificarea. Așadar, atmosfera din sânul Elveției e destul de proastă după remiza din Israel, iar vedetele Granit Xhaka și Xherdan Shaqiri ar fi ”la cuțite” cu selecționerul.

Atmosferă tensionată în vestiarul Elveției. Încă o vedetă e ”la cuțite” cu Murat Yakin

Shaqiri ar fi nervos pe faptul că nu a fost folosit în meciul cu Israel, deși era clar că Elveția avea mai probleme în atac. Shaqiri aștepta cu nerăbdare să devină al doilea cel mai selecționat jucător elvețian din toate timpurile, la egalitate cu Heinz Hermann (118 meciuri). De altfel, întrebat de reporteri de ce nu a jucat, fotbalistul l-a arătat cu degetul pe Yakin.

ADVERTISEMENT

”Mi-ar fi plăcut să-i ofer câteva minute, dar nu era un joc potrivit pentru el”, a replicat selecționerul. Se pare că acest conflict l-a determinat pe Yakin să-l titularizeze pe Shaqiri meciul următor, cu Elveția. Astfel, Shaqiri îl va egala pe Heinz Hermann în topul selecțiilor la națională, la câteva meciuri distanță de ”liderul” clasamentului Granit Xhaka.

Cert e că presa din Elveția s-a săturat de actualul selecționer, astfel că pe nimeni nu mai miră că tot mai multe ziare importante cer înlocuirea lui Yakin la finele acestei campanii de calificare. Trebuie menționat că Yakin ar trebuie să rămână pe banca Elveției prin contract, dacă ar califica-o la Euro 2024, însă jocul Elveției îi face pe mulți să strâmbe din nas.

ADVERTISEMENT

”Echipa națională mai are două meciuri în grupa considerată cea mai slabă din preliminariile pentru EURO 2024. Chiar dacă este într-o poziție bună, media din țară spune la unison: Sunt mult lucruri greșite la naționala Elveției, iar principala persoană vinovată pentru acest lucru este, așa cum se întâmplă de multe ori, antrenorul”, au explicat jurnaliștii de la SRF.ch.

Presa din Elveția cere înlocuirea lui Murat Yakin

”Pe teren, s-a văzut de foarte puține ori seriozitate, abilitatea de a suferi și rezistență. Acest lucru ste bun pentru divertisment, pentru că echipa națională spune foarte multe povești incredibile, dar este mai puțin bine pentru echipa națională pentru că nu mai evoluează. Și este rău și pentru Murat Yakin, pentru că antrenorul este întotdeauna cel care iese primul pe ușă atunci când vremea este rea”, au completat și jurnaliștii de CH Media.

ADVERTISEMENT

Chiar și reputatul ziar Blick cere demiterea lui Yakin, selecționer care pare că a pierdut controlul vestiarului. ”Dacă vom ajunge la EURO 2024, va fi nevoie de răspunsuri la niște întrebări fundamentale. De exemplu, dacă ne dorim ca selecționerului Murat Yakin să se i se prelungească mandatul și după EURO. Sub conducerea lui, am progresat foarte puțin”, arată jurnaliștii Blick.

Între timp, jurnaliștii de la NZZ subliniază că Yakin s-ar putea bucura de încrederea Federației Elvețiene de Fotbal dacă va ajunge la Euro 2024, în ciuda faptului că naționala Elveției se chinuie în ultima perioadă. ”Cu o calificare, contractul lui Yakin s-ar prelungi automat și ar rămâne și la Campionatul European.

ADVERTISEMENT

În acest caz, discuțiile viitoare ar trebui să fie în primul rând pe tema rămânerii la echipa națională a lui Yakin și din vara anului 2024. În ultimele luni au fost foarte puține argumente în favoarea lui Yakin, că poate duce mai departe echipa. Astfel, apare întrebarea dacă are sens să mergem la EURO cu Yakin”, au explicat jurnaliștii NZZ.

ADVERTISEMENT