Fotbal intern

FRF a anunțat decizia în cazul suspendării lui Andrei Vlad în Cupa României. FCSB joacă finala! Recursul lui Dinamo a fost respins marţi. Federaţia confirmă Fanatik. Update

21.07.2020 | 19:34
FRF a anuntat decizia in cazul suspendarii lui Andrei Vlad in Cupa Romaniei FCSB joaca finala Recursul lui Dinamo a fost respins marti Federatia confirma Fanatik Update
ADVERTISEMENT

Astăzi este o zi importantă pentru fotbalul românesc: vom afla echipele care vor disputa finala Cupei României, deși pe teren și-au câștigat dreptul FCSB și Sepsi Sfântu Gheorghe. La Comisia de Disciplină se va judeca memoriul depus de Dinamo, care reclamă faptul că Andrei Vlad, portarul FCSB-ului, ar fi evoluat în stare de suspendare în partida tur din semifinale, pierdută de „câini” cu 0-3 pe teren propriu.

FANATIK v-a prezentat cazul în exclusivitate chiar înaintea meciului retur din semifinale, elucidând misterul absenței lui Andrei Vlad din lotul lui Bogdan Vintilă.

ADVERTISEMENT

Același scenariu s-a repetat și în cealaltă semifinală, Sepsi – Poli Iași, în situația lui Vlad fiind Rachid Bouhenna de la Sepsi, care a primit două cartonașe galbene în partidele cu Astra, din „optimi”, și cu Petrolul, din „sferturi”.


UPDATE, 21 iulie, ora 19:34 / FRF a confirmat informaţia oferită în exclusivitate de FANATIK prin care a fost recursul lui Dinamo a fost respins.

ADVERTISEMENT

“Admite excepția lipsei calității procesuale active a Dinamo 1948 SA în promovarea recursului. Respinge recursul ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă. Definitivă și executorie pe plan intern. Hotărârea poate fi atacată la TAS, în termen de 21 de zile de la comunicare. Pronunțată astăzi, 21.07.2020, în ședință nepublică, la sediul FRF din București, str. Vasile Șerbănică, nr. 12, sector 2”, a fost soluţia dată de FRF.

UPDATE, 21 iulie, ora 17:43 / FANATIK a aflat că oficialii lui Dinamo nu au avut câştig de cauză nici la Comisia de Recurs a FRF. Mai exact, recursul “câinilor” a fost respins, astfel că finala Cupei României, programată miercuri, de la ora 20:00, va fi disputată de FCSB şi Sepsi Sfântu Gheorghe.

ADVERTISEMENT

UPDATE, 18 iulie, ora 12:03 /La puțin timp, Gigi Becali a avut o intervenție telefonică la Digisport, în care a răspuns acuzațiilor lansate de Dinamo după decizia Comisiei de Diciplină.

“Bine, băieţilor, hai să jucaţi voi finala. Să joace ei finala miercuri, îi lăsăm pe ei. Ei tot timpul au încercat aşa. Pe vremuri numai butoane, butoane şi butoane. Acum sunt într-o situaţie… îmi este de copiii ăia de 17-18 ani, care au probleme. Comisia, când a judecat, nu a mers pe fond. Dacă mergea pe fond îi dădeam în cap cu articolul 2 din Regulamentul Disciplinar. Dinamo trebuia să facă memoriu ori înainte de meci, ori după meci, la cel mult 24 de ore. Dinamo nu a făcut şi a căzut din drepturi”, a spus Gigi Becali.

ADVERTISEMENT

UPDATE, 18 iulie, ora 10:46 / Gigi Becali, patronul FCSB-ului, spune că nu a avut niciun moment emoții că Federația ar fi putut da dreptate lui Dinamo în „cazul Andrei Vlad”.

„Eu am stat liniștit, pentru că am fost sigur că o să câștigăm. Totuși, am văzut că domnul Bălănescu era sigur de victorie și tot vorbea pe la televizor că vor juca finala. Alții prezentau tot felul de documente și spuneau și ei că Dinamo va merge în finală. FRF a luat decizia corectă. Dinamo se poate duce la TAS, dar o să fie pierdere de timp și de bani. Ei deja au cerut înghețarea campionatului că nu au cu cine să mai joace. Domnul Bălănescu știe bine toate lucrurile acestea și nu știu dacă o să le mai ardă să se ducă la TAS. O să câștigăm Cupa României, iar la anul nu o să mai accept să nu câștigăm campionatul”,  aspus Gigi Becali pentru Prosport.


UPDATE, 17 iulie, ora 21:13 / “Decizia FRF este cea corectă. Federația a ales corect, raportat la normele care reglementează această situație. Din punctul meu de vedere, demersul lui Dinamo era sortit eșecului de la bun început. Mai are calea de atac la TAS, dar nu cred că lucrurile se mai pot schimba”, a spus avocatul Dan Idița, cel care a reprezentat FCSB în această speță.


UPDATE, 17 iulie, ora 20:48 / „Știam că sesizarea va fi respinsă. Din punctul meu de vedere, aș merge mai departe și cu recursul, dar și mai departe la TAS. Situația e cusută cu ață albă. A fost o chestie intenționată! Probabil, vom pierde din nou și la Recurs. Sunt convins că totul a fost premeditat. singura noastră șansă va fi să mergem la TAS. Dacă aș decide eu, aș merge mai departe, nu pentru a juca finala Cupei, ci pentru respectarea regulilor. S-a făcut totul cu bună știință.

Ultima discuție pe care am avut-o cu Bogdan Bălănescu și cei din club a fost să mergem până la TAS. Numai pentru că te numești FCSB trebuie neapărăt să nu respecți regulile? Așa cum noi stăm în izolare, nu ne antrenăm, pierdem din pregătirea fizică… hai să fie respectate regulile de toată lumea! Dacă e să vorbim pe tot ce înseamnă regulament, există un singur câștigător – Dinamo București, atât. FRF trebuia să găsească un tertip, pentru că e în culpă. E vina principală a FRF. Dacă lucrul acesta nu ar fi fost sesizat de Culina, ofițerul nostru de presă, cu siguranță ar fi fost acoperit absolut tot”, a declarat Ionel Dănciulescu la Digi Sport.


UPDATE, 17 iulie, ora 19:35 / Bogdan Bălănescu, directorul general al lui Dinamo, a oferit primele declarații în exclusivitate pentru FANATIK după ce a aflat verdictul Comisiei de Disciplină: „Sunt stupefiat! Pur și simplu nu mai știu ce să cred… Eu știu clar că Dinamo are dreptate! Vom face recurs, trebuie să ni-l judece în regim de urgență și voi vorbi mai multe după aceea. Am speranțe că la Recurs ni se va da ce e al nostru”.


UPDATE, 17 iulie, ora 19:21 / „Nu vreau să mai comentez, că m-am săturat de atâta mizerie și interese mascate care sunt în amărâtul fotbal românesc. Cum spunea și un bun prieten al meu de departe, mare dinamovist, orice renaștere trebuie să treacă prin purgatoriu, așa că și Dinamo nu poate renaște decât prin suferință. Mizeria și falsificarea adevărului în fotbalul românesc depășesc imaginația chiar a baronului Munchausen sau a lui Ilf și Petrov, iar Gogol cu «Revizorul» lui e mic copil”, a comentat Cornel Dinu decizia Comisiei de Disciplină.


UPDATE, 17 iulie, ora 19:17 / Nu s-a lăsat așteptată nici reacția suporterilor dinamoviști, cei care sunt și acționari ai clubului prin proiectul DDB. „Este o decizie aberantă, FRF trebuia să se autosesizeze din oficiu, nu după ce a scris presa despre situația lui Vlad. Hotărârea luată se bazează pe un viciu de procedură, că sesizarea lui Dinamo a fost făcută de o persoană nepotrivită, ce-i asta? Adică nu că Dinamo n-a avut dreptate, ci că nu a semnalat neregula printr-o persoană potrivită?! Adică pe fond Dinamo are dreptate, dar printr-un viciu de comunicare FCSB are dreptate. Asta-mi amintește de vremurile când hotărârile se luau în Cabinetul 2 după interesul de acolo, nu după dreptate”, a declarat  Ionuț Zainea, senior editor Radio Dinamo 1948 și membru DDB.


UPDATE, 17 iulie, ora 19:10 / Comisia de Disciplină a FRF a respins memoriul prin care se contesta dreptul de joc al portarului Andrei Vlad în turul semifinalei Cupei României cu FCSB și cerea câștigarea meciului la „masa verde”.

Motivarea acestei hotărâri este cel puțin ciudată, Comisia respingînd memoriul deoarece persoana care l-a formulat nu avea calitate procesuală activă!

„În temeiul art. 83.10.1 din RD al FRF coroborat cu art. 25 din ROAF rap.la art. 36 C.pr.civ. admite excepția lipsei calității procesuale active a Secretarului General al FRF invocată din oficiu Respinge sesizarea Secretarului General al FRF, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă”, se arată în comunicatul FRF.

Astfel, finala Cupei României se va disputa între FCSB și Sepsi Sfântu Gheorghe, echipele care și-au câștigat acest drept pe tere. Ultimul act este programat miercuri, 22 iulie, de la ora 20:00, pe stadionul „Ilie Oană” din Ploiești.


UPDATE, 15 iulie, ora 20:50 / Membrii Comisiei de Disciplină s-au întâlnit astăzi pentru a discuta „cazul Andrei Vlad”, însă vor mai avea o nouă ședință vineri, la ora 12:00. Tot atunci se va da și verdictul. S-a ajuns în această situație deoarece FCSB a depus noi acte la dosar astăzi și, conform procedurilor, Comisia este obligată să le aducă la cunoștință și celeilalte părți implicate, în speță Dinamo.

În cazul în care Comisia de Disciplină nu ar fi procedat astfel, hotărârea pe care urma să o ia ar fi putut fi anulată din cauza unui viciu de procedură.


ȘTIRE INIȚIALĂ 15 iulie, 09:30

Astăzi se dă verdictul în privința echipelor care vor juca finala Cupei. Fanatik a aflat că aceasta va rămâne FCSB – Sepsi!

FCSB și Sepsi s-au calificat în finala Cupei României după ce au trecut cu dublă victorie de Dinamo (3-0 și 1-0), respectiv Poli Iași (5-1 și 3-0).

Comisia de Disciplină a  FRF va anunța astăzi ce decizie a luat în privința echipelor care vor disputa în acest an finala Cupei Românie. FANATIK a aflat însă deja verdictul pe care membrii Comisiei de Disciplină îl vor anunţa și vi-l prezintă în exclusivitate: finala va fi FCSB – Sepsi.

Urmează doar ca membrii Comisiei să se pună de acord cu privire la motivarea legală în luarea acestei hotărâri, pentru că Regulamentele sunt ambigue în acest sens.

Cum îi va scăpa basma curată pe cei de la Sepsi şi FCSB Comisia de Disciplină a FRF

Regulamentul Disciplinar al FRF precizează la articolul 40.2 că avertismentele se anulează înainte de sferturile de finală, ceea ce ar însemna că FCSB şi Sepsi nu au niciun motiv de îngrijorare. Pe de altă parte, ROAF (Regulamentul de Organizare a Activităţii Fotbalistice) prevede faptul că „galbenele“ se şterg înaintea optimilor. Conform acestuia, Sepsi şi FCSB ar fi în pericol să piardă meciurile din tur la masa verde.

Totuși, Federația susține că, în conformitate cu art. 2, punctul 2 din Regulamentul Disciplinar, când două spețe se bat cap în cap se aplică prevederile Regulamentului Disciplinar, și nu prevederile ROAF!

Printre motivele luate în calcul de Comisia de Disciplină în luarea deciziei este și acela al imaginii competiției și al interesului pe care îl va isca în rândul microbiștilor, fiind mult mai atractivă o finală în care va evolua FCSB decât una cu Dinamo.

În plus, în cazul lui Sepsi, a intervenit o altă problemă: cine se va califica în finală, dacă Poli Iași va câștiga prima manșă la masa verde? Cum Sepsi s-a impus și în retur cu 3-0, ce s-ar întâmpla în continuare? Exte exact și întrebarea pe care și-o punea Leo Grozavu, antrenorul covăsnenilor: „Nu mi-e teamă că vom pierde la masa verde. Dacă era ceva, se dădea deja o decizie. Dacă pierdem primul joc cu 0-3, ce se întâmplă apoi? Am câștigat 3-0 la retur, ne prezentăm la Iași să jucăm prelungiri?”.

Poziția FRF într-o speță 100% identică, total opusă celei de astăzi

FANATIK v-a prezentat zilele trecute în exclusivitate ce poziție a avut FRF într-o speță identică, la meciul Viitorul – Universitatea Craiova, din ediția 2018-2019 a Cupei României. Constănțenii s-au interesat atunci de situația lui Paul Iacob, care avea două cartonașe galbene, iar răspunsul primit de la Casa Fotbalului a fost că acesta nu are drept de joc în semifinale. Același răspuns l-a primit și Universitatea Craiova referitor la Alexandru Mateiu, aflat în aceeași situație cu a lui Iacob, dar și cu a lui Andrei Vlad de la FCSB și Rachid Bouhenna de la Sepsi.

În adresa trimisă de FRF clubului Viitorul Constanța se specifică foarte clar că orice jucător care primește două cartonașe galbene începând din faza 16-imilor este suspendat automat pentru următorul joc din Cupa României.

„Concluzionăm că prevederile regulamentare ale art. 30 alin. 5.2 din ROAF sunt pe deplin aplicabile în prezenta speţă cu privire la competiţia Cupei României, respectiv cartonaşele galbene (avertismentele) primite anterior fazei 16-imilor Cupei României se anulează, iar începând cu jocurile disputate în această fază a acestei competiţii jucătorii care acumulează 2 (două) cartonaşe galbene în meciuri diferite vor fi sancţionaţi cu suspendare pentru următorul joc din Cupa României”, se arată în adresa FRF către clubul Viitorul.

În plus, Dinamo și Poli Iași nu ar fi fost obligate să depună contestație referitor la folosirea celor doi jucători aflați în stare de suspendare, ci Comisia de Disciplină a FRF ar fi trebuit să se sesizeze din oficiu. Conform regulamentelor, cluburile sunt responsabile de eligibilitatea jucătorilor, iar Comisia de Disciplină a FRF se autosesizează din oficiu în astfel de cazuri.

Gigi Becali s-a scăpat: a primit asigurări de la FRF că FCSB va fi în finala Cupei

Gigi Becali nu are nicio emoție că echipa pe care o patronează nu va juca finala Cupei României. El consideră că totul este o diversiune făcută de Universitatea Craiova, pentru a-l determina să joace pe viață și pe moarte împotriva lui CFR Cluj.

„Ăștia de la Craiova cred ei că au o șmecherie de-a lor oltenească. Noi am vorbit la Federație și a zis că e o încurcătură și vor face o schimbare în pauza competițională. Ei declară așa ca să jucăm noi tare cu CFR Cluj, sunt declarații de teapa lor. Dacă îl pui pe Nistor, pe Cârțu să declare lucrurile astea la finalul meciului. Pofta-n cui pentru cine nu crede că vom juca Cupa României, iar oltenii să nu-și facă griji pentru corectitudinea pe care o să o avem noi la meciul cu CFR”, a sunat declarația lui Gigi Becali.

Este clar că, pe lângă FCSB și Sepsi, o mare parte din vină în această speță o poartă Federația Română de Fotbal care nu a reușit să-și corelze Regulamentele astfel încât să nu mai avem parte de asemenea încurcături, iar deciziile la comisii să nu mai poată fi interpretabile. Tocmai de aceea, decizia de azi va fi dată astfel încât imaginea oficialilor de la Casa Fotbalului să nu aibă deloc de suferit.

  • 22 iulie este data la care finala Cupei României este programată, la Ploieşti

  • (P) Cota BETANO pentru FCSB – CFR Cluj: 1,97 este cota pentru “X pauză”. Vezi aici toate cotele!
ADVERTISEMENT
Tags: