Au apărut deja primele zvonuri despre cine ar fi marii câștigători ai celui de-al 17-lea sezon „Te cunosc de undeva”.
Pe o cunoscută pagină de Instagram, Viperele vesele, cei doi sunt dați drept învingătorii show-ului transformărilor, însă care este adevărul? FANATIK l-a contactat pe Emi de la Noaptea Târziu pentru a afla cum vede speculațiile privind triumful său din emisiunea de la Antena 1, dar și cât de dificil este acest proiect pentru el și colegul său.
Marea finală Te cunosc de undeva va avea loc sâmbătă, pe 9 iulie 2022, iar în acest sezon, publicul prezent în platou are un cuvânt important de spus cu privire la alegerea câștigătorilor. Acest sezon este unul cu totul inedit, toți concurenții fiind grupați pe perechi.
În marea finală a concursului au ajuns Emi & Cuza, Romică Țociu și Carmen Chindriș de la Taraful Rutenilor, Dima Trofin și Alexia Talavutis și Florin Ristei & Ilona Brezoianu. Dintre aceștia, potrivit bursei zvonurilor, Emi și Cuza ar fi câștigat concursul.
-Bună, Emi! Ce spui despre zvonurile apărute despre victoria ta și a lui Cuza la Te cunosc de undeva?
Ce pot să spun… Mereu au fost astfel de zvonuri, chiar și când eram concurent la Asia Express. Nu sunt noi astfel de speculații. Nu pot să comentez nimic în plus. Și la Asia Express, ba câștiga Natatincu, ba eram dați drept câștigători eu și Cuza. Mereu au fost speculații.
-Care din cele două show-uri, Asia Express și Te cunosc de undeva ți s-a părut mai greu?
Emisiunile sunt foarte diferite. Asia Express a fost un reality-show greu, dar nici Te cunosc de undeva nu este ușor. Fiecare show a avut dificultatea sa. Aici e totul mai complex, e în primul rând foarte mult de muncă.
-Cât timp vă lua să vă pregătiți pentru fiecare gală?
Destul de mult. Au fost zile întregi de filmare, de dimineață până seară. Pe lângă repetițiile de zi cu zi, exista o repetiție mare înainte de filmarea galei. E o nebunie de show, dar cred că a meritat efortul.
-A existat vreun personaj care te-a pus în încurcătură mai mult decât altul?
Toate au fost grele, sincer să fiu. Mi-am dat seama că personajele cele mai ușoare la prima vedere sunt cele mai grele. Ca să dau un nume, Stevie Wonder a fost o provocare, el fiind orb. E destul de greu să intri în pielea unui astfel de personaj, să fii credibil. E un show de imitație, până la urmă.
-Ți-a mai rămas timp liber în perioada când filmai pentru emisiune? Cum îți încărcai bateriile?
Dacă aveam timp liber, la final de zi, preferam să nu mai fac nimic. În general mă odihneam, ca să îmi încarc bateriile.
Emi și Cuza de la Noaptea Târziu au făcut senzație încă din prima ediție a acestui sezon Te cunosc de undeva. Cei doi tineri umoriști au interpretat personaje precum Smiley & Connect-R, Sting și Stevie Wonder sau Florin Salam.
Clipurile cu cei doi se numără printre cele mai urmărite de pe Youtube, de pe pagina oficială a emisiunii.