Ministerul Educației a anunțat, în această săptămână, luna în care profesorii din România vor primi mai mulți bani. Vorbim de plata unor restanțe salariale care au fost stabilite prin hotărâri judecătorești.
În această primăvară, înainte de Paște, profesorii și angajații din sistemul de Învățământ primesc o tranșă din plata unor restanțe salariale ce au fost stabilite prin hotărâri judecătorești, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial.
Vorbim de o plată care se va face eșalonat, în 5 ani. În cauză este ordinul nr. 3.841 din 26 februarie 2024, privind ”stabilirea procedurii de efectuare a plății sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din unitățile/instituțiile din învățământul preuniversitar de stat, aferente tranșelor cu data scadentă în anul 2024”, conform Edupedu.
Școlile din România au avut ca termen data de 15 martie până când au trimis, la Ministerului Educației, sumele necesare pentru plata diferențelor salariale rezultate prin aplicarea hotărârilor judecătorești pentru angajații din învățământ.
În urma acestui demers, Ministerul Educației va suplimenta bugetele unităților/instituțiilor din învățământul preuniversitar de stat. Apoi, va transfera în conturile de trezorerie deschise pe numele acestora sumele aferente plății tranșelor stabilite potrivit art. 1 în luna martie 2024. Plata se va efectua în luna aprilie 2024.
Conform ordinului nr. 3.841 din 26 februarie 2024, ”plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituțiile și autoritățile publice, precum și a sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2019—31 decembrie 2024, se realizează astfel:
În decembrie 2023, Guvernul a adoptat proiectul de ordonanță privind majorările salariale din învățământ. Astfel, în cursul anului 2024, salariile profesorilor cresc cu procente între 19,4% și 20,5%.
Ministrul educației, Ligia Deca, a spus că, per total, pentru anul 2024 creșterea medie va fi de aproape 20%. Debutanții vor beneficia de o majorare medie de 19,4%, în timp ce profesorii cu grad I, cu o vechime de peste 25 de ani, vor avea parte de o majorare de 20,5%.