Practic, victima și presupusul criminal au băut împreună până seara târziu. A fost reținut acum pentru infracțiunea de omor, fiind suspectat că și-a ucis cu mai multe lovituri de cuțit vecinul. Bărbatul este un fost infractor reabilitat, fiind condamnat în trecut pentru furt, faptă pentru care a stat mai mult timp după gratii.
Polițiștii au fost informați prin apel la numărul unic de urgență 112 că un bărbat în vârstă de 67 de ani a fost înjunghiat. Cercetările au arătat că un bărbat de 39 de ani din Mălureni se afla acasă la vecinul său în vârstă de 67 de ani. Pe fondul consumului de alcool și al unor discuții în contradictoriu, crima a fost inclusă în program.
”Cercetările au fost preluate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, împreună cu poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale Argeş. Bărbatul de 39 de ani a fost dus la sediul poliţiei, pentru audieri, iar după administrarea probatoriului, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş a dispus reţinerea acestuia, pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă”, a transmis IPJ Argeș.
Conform News.ro, care citează surse judiciare, nu se cunosc momentan motivele exacte pentru care cei doi bărbați s-au certat până în punctul în care agresorul a pus mâna pe cuțit și și-a ucis victima. Aceleași surse judiciare au precizat că bărbatul a fost condamnat în trecut pentru furt, însă a fost reabilitat, astfel că această faptă nu va conta drept recidivă în ceea ce privește infracțiunile.
O crimă la fel de îngrozitoare s-a produs în Câmpina, unde un bărbat a fost omorât de soția sa, în timp ce se aflau în vizită la un prieten comun. Bărbatul în vârstă de 50 de ani a fost înjunghiat mortal, iar cadavrul victimei a fost găsit vineri dimineața, pe casa scării, la etajul 4.
Poliția a fost anunțată imediat de locatari, iar acum proprietarul locuinței e la audieri alături de femeia care ar fi comis crima. Vecinii spun că în toiul nopții s-a auzit un scandal monstru de la etajul 4, iar dis de dimineață pe palier zăcea un bărbat înjunghiat, în vârstă de aproximativ 50 de ani.
”Am văzut sânge pe scări și mi-a zis o vecină, Titu a coborât proprietarul cu niște covoare, niște pături, sânge asta e. Când să urc, cobora altă vecină de aci și zice băi George e unu mort acolo pe hol. Era căzut, n-am intrat, vă dați seama, îmi era frică, am dat telefon la poliție și a venit poliția, el trântit acolo”, povestește George Gherghiceanu, locuitor din zonă.
Sursele judiciare cred că proprietarul a colaborat cu femeia când a scos din apartament cadavrul, pentru că vecinii l-au văzut cum a dus la gunoi un covor plin de sânge. Florin Lupescu, administratorul blocului, spune că femeia era problematică de când o știe, pentru că mereu se lipea de scandaluri.
”Pe la ora 1 gălăgie, țipete, situația trebuia să termine într-un fel sau altul în urma atâtor scandale, trebuia să ducă la un sfârșit d-ăsta tragic. Absolut, cum venea ființa asta, gata”, se plânge administratorul Florin Lupescu. Un alt vecin e și mai dur cu această femeie: ”Sunt urme de sânge pe aici pe scări, mânjiți pereții cu sânge, dar e vorba despre o nemernică care de un an jumate mizeria aia de ne tot taxează, în concluzie da fizionomia, felul de a vorbi, răgnetele care le cunosc toți vecinii, că răcnea pe aicea, nu dormea lumea noaptea”. ”Ea bea mai mult ca ei, ea cam umbla cu cuțitul la ea, sesizări la poliție a avut mereu, de doi ani de zile e scandal”, s-a plâns și un alt vecin.