Sport
notix pixel id

Basarab Panduru pleacă de la Universitatea Craiova! Ce planuri are fostul secund al lui Laurențiu Reghecampf. Exclusiv

FANATIK a aflat că Basarab Panduru (51 de ani), secundul lui Laurențiu Reghecampf (46 de ani) la Universitatea Craiova, urmează să părăsească formația olteană.
15.01.2022 | 18:46
Basarab Panduru pleacă de la Universitatea Craiova! Ce planuri are fostul secund al lui Laurențiu Reghecampf. Exclusiv
FANATIK a aflat că Basaraba Panduru (51 de ani), secundul lui Laurențiu Reghecampf (46 de ani) la Universitatea Craiova, urmează să părăsească formația olteană
ADVERTISEMENT

Basarab Panduru ocupă postul de antrenor secund al lui Laurențiu Reghecampf din luna octombrie a anului trecut. Cei doi au mai lucrat împreună, pentru o perioadă scurtă, la Al-Wasl.

Basarab Panduru pleacă de la Universitatea Craiova

Din informațiile FANATIK, Basarab Panduru, secundul lui Laurențiu Reghecampf, o va părăsi pe Universitatea Craiova, la trei luni după ce a semnat cu gruparea din Bănie.

Basarab Panduru se află în discuții avansate cu cei de la Telekom Sport, pentru a reveni pe postul de analist TV.

ADVERTISEMENT

Ce spunea Basarab Panduru înainte să i se alăture lui Laurențiu Reghecampf, la Universitatea Craiova

În luna octombrie, înainte să plece la Universitatea Craiova, Basarab Panduru se declara fericit pentru alegerea făcută și dezvăluia că are o relație foarte bună cu patronul Mihai Rotaru.

„Acum a fost să fie. N-am crezut şi nici n-am vrut să mă întorc în campionatul nostru, am avut rezervele mele. El (n.r. Laurenţiu Reghecampf) mereu m-a sunat.

ADVERTISEMENT

Am fost la un meci amical invitat, acum o lună de zile, la Braşov. M-au invitat şi la masă, le-am spus că nu vin, că nu am ce să caut, dar au insistat şi m-am simţit bine acolo.

M-am simţit din grupul ăla şi am simţit că vreau să mă duc. Mă duc împăcat acolo. Cu toţi mă înţeleg bine, cu Reghe, Dinu, Bogdan, Caran. Suntem prieteni. 

ADVERTISEMENT

Vorbesc cu Mihai Rotaru, am vorbit şi după, dar atunci am simţit că parcă sunt de acolo, m-am simţit bine. Atunci am zis că trebuie.

În zona Golfului aveam o problemă cu limba, cu discutatul. Aici e clar că e mult mai bine, văd un lucru şi-l pot explica cum trebuie şi cum vreau.

ADVERTISEMENT

Toţi ne ocupăm, toţi discutăm, lucrăm în echipă şi e cel mai bine. Craiova era candidată la titlu şi lucrurile merg foarte bine”, declara Basarab Panduru, în luna octombrie, pentru Telekom Sport.

Universitatea Craiova nu o duce bine în campionat, aceasta aflându-se pe locul 5 din Casa Pariurilor Liga 1, cu 32 de puncte obținute după 21 de meciuri jucate. Totodată, formația din Bănie se confruntă cu un focar de COVID-19 în cadrul clubului, așa cum FANATIK a anunțat în exclusivitate.

ADVERTISEMENT

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoria SPORT
A apărut noua revistă Fanatik
  • NOUL FANATIK, prima revistă de sport pe hârtie lucioasă
  • 116 pagini de emoții + poster GRATUIT, la NUMAI 10 lei
A apărut noua revistă Fanatik