News

Beneficii financiare majore pentru acești români. Ar putea să primească bani pentru chirie

Guvernul pregăteşte o serie de facilităţi fiscale, inclusiv bani pentru chirii şi reduceri de taxe pentru o categorie importantă de români.
20.04.2024 | 10:10
Beneficii financiare majore pentru acesti romani Ar putea sa primeasca bani pentru chirie
Guvernul are în vedere o serie de măsuri de stimulare a natalităţii Foto: Freepics.com
ADVERTISEMENT

Guvernul are în vedere o nouă măsură care să sprijine familiile cu cel puţin doi copii, urmărind să uşureze povara fiscală care apasă asupra acestora. Concret, Ministerul Muncii a înaintat o iniţiativă menită să reducă fiscalitatea pentru aceste familii.

Părinţii ar putea beneficia de reducere de 10% din impozitul pe venit

În paralel cu intenţia de a le uşura traiul zilnic acestor familii, iniţiatiova Ministerului Muncii urmăreşte şi să stimuleze natalitatea, cuplurile fiind atrase de perspectiva de a plăti mai puţine taxe dacă au cel puţin doi copii.

ADVERTISEMENT

Între alte facilităţi destinate cuplurilor tinere se numără accesul mai facil la locuinţe sociale sau chirii subvenţionate, dar şi accesul la credite cu dobânzi mici, garantate de stat.

“E evident că anul următor va fi o reformă fiscală. E trecută în PNRR, dar sunt identificate anumite măsuri pe care le putem lua mai rapid. Avem o problemă cu demografia, dar nu putem doar să constatăm, e nevoie de măsuri.

ADVERTISEMENT

E normal să venim cu priorități. Eu nu pot să scad pe venitul minim, fiindcă o treime din românii din sistemul privat sunt plătiți cu minim. Dacă scad, ne trezim că două treimi vor fi plătiți cu minim. Eu nu pot să vin cu asemenea soluții. Am văzut ce au făcut amatorii”, a declarat recent premierul Marcel Ciolacu.

Conform măsurilor de stimulare a natalităţii iniţiate de Ministerul Muncii, părinţii ar putea beneficia de deduceri de la impozitul pe venit de până la 10% din salariu, în funcție de numărul de copii.

ADVERTISEMENT

“O să vin cu o reformă și cu un sistem de deduceri la venituri, ceva sustenabil și ceva exact cum este în țările dezvoltate”, promite şeful guvernului.

Majoritatea măsurilor de stimulare a natalităţii aflate deja în proiectul propus de Ministerul Muncii au ca termen limită de punere în aplicare anul 2028, iar ele vor fi finanţate din fonduri publice şi/sau PNRR.

ADVERTISEMENT

Totuşi, în funcţie de priorităţi, unele dintre ele ar putea fi implementate de anul viitor. Unele ţări au luat deja măsuri importante, precum Franţa, care pe lângă mai multe stimulente financiare oferă şi o subvenţie de naştere, în valoare de 950 de euro.

ADVERTISEMENT