Sport

Bergodi răsuflă ușurat după Rapid – Poli Iași 3-2: „Am trăit periculos! E o victorie importantă”

Cristiano Bergodi a răsuflat ușurat după victoria Rapidului în duelul de pe teren propriu cu Poli Iași, scor 3-2, lăudându-și jucătorii.
06.10.2023 | 23:39
Bergodi rasufla usurat dupa Rapid  Poli Iasi 32 Am trait periculos E o victorie importanta
Cristiano Bergodi, răsuflă ușurat după Rapid - Poli Iași. Sursă foto: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Tehnicianul italian este fericit pentru că Rapid a obținut o nouă victorie în SuperLiga 1, felicitând-o pe Poli Iași pentru jocul făcut, recunoscând că moldovenii puteau să plece chiar cu un punct de pe Giulești, dar Horațiu Moldovan i-a ținut în joc.

Cristiano Bergodi răsuflă ușurat după Rapid – Poli Iași

Cristiano Bergodi a răsuflat ușurat și a fost bucuros după victoria Rapidului pe teren propriu cu Poli Iași, lăudându-și jucătorii: „Am trăit periculos, dar a fost un meci bun, păcat că am primit două goluri.

ADVERTISEMENT

Vom lucra și vom regla mai multe lucruri, dar am meritat victoria, noi am avut ocaziile mari. Echipa joacă bine, am jucat prea mult pe contre în prima repriză.

Eu îmi doresc să văd o echipă care să joace în atac, dar trebuie să controlezi și jocul, să nu mai joci pe contre. Mai bine să fim ofensivi decât să stăm defensiv”.

ADVERTISEMENT

„I-am dat încredere lui Ioniță!”

„Rrahmani nu are inspirație în ultimul timp, dar nu poți să spui ceva negativ de el. A ratat un penalty, dar a alergat mult, mi-a plăcut cum a jucat. Sunt momente mai bune și mai puțin bune.

A câștigat echipa trei puncte, asta e foarte important. Iași are jucători tehnici, jucători buni, care ne-au pus probleme. I-am dat încredere lui Ioniță, a avut o realizare și acum are moralul bun”, a continuat Cristiano Bergodi.

ADVERTISEMENT

„Și Petrila a jucat foarte bine, dar îmi place să vorbesc despre toată echipa, am avut un joc colectiv bun, cum îmi doresc, mai trebuie să reglăm unele lucruri.

Petrila a făcut diferența. Eu eram puțin supărat, pentru că suferisem la mijlocul terenului, dar m-am bucurat mult la gol. Mă bucur pentru băieți și îi felicit, pentru că e o victorie foarte importantă.

ADVERTISEMENT

Ioniță mai are de lucrat și nu îmi place să dau sfaturi sau să spun în presă ce jucători merită sau nu să joace la echipa națională. Edi e un selecționer bun și el va face alegerile cele mai bune”, a mai spus antrenorul Rapidului.

ADVERTISEMENT