News

Când are loc Black Friday 2021 la eMAG. Retailerul a anunțat data evenimentului așteptat de toți românii

eMAG a anunțat când are loc Black Friday 2021, ziua cu cele mai mari reduceri pe care le propune compania.
13.10.2021 | 10:39
Cand are loc Black Friday 2021 la eMAG Retailerul a anuntat data evenimentului asteptat de toti romanii
Când are loc Black Friday 2021 la eMAG. Retailerul a anunțat data evenimentului așteptat de toți românii. Sursa foto: fotomontaj Fanatik.
ADVERTISEMENT

eMAG a anunțat data în care va organiza Black Friday în 2021, evenimentul fiind foarte anticipat de toți românii dornici de reduceri.

Evenimentul este unul cu tradiție pentru eMAG, ajungând în acest an la cea de-a zecea ediție.

Retailerul a ”importat” această ”sărbătoare” a reducerilor de peste ocean, evenimentul fiind unul bine împământat în tradițiile de shopping ale americanilor.

ADVERTISEMENT

Desigur, a fost adaptat pentru România, având în vedere că eMAG îl desfășoară, de obicei, la jumătatea lunii noiembrie și nu în ultima vineri a lunii, așa cum se întâmplă în State.

În acest an, eMAG a anunțat că reducerile de Black Friday 2021 vor avea loc pe 12 noiembrie.

Pentru că vorbim despre o ediție oarecum aniversară, este de așteptat ca eMAG să ofere o serie de reduceri semnificative și produse speciale disponibile pentru vânzare. Compania și-a făcut un obicei din a vinde diverse produse aparte, între care automobile, bijuterii de lux, vacanțe și mai nou, diverse experiențe pentru cumpărători.

ADVERTISEMENT

eMAG se laudă anul acesta cu livrare flexibilă, la orice oră din zi și din noapte. Se bazează, astfel, pe rețeaua easybox, care a fost într-o continuă creștere în ultimii doi ani.

Dacă în 2019, eMAG avea 200 de astfel de puncte de livrare, luna aceasta retailerul a ajuns la nu mai puțin de 2.000 de easybox-uri în toată țara.

ADVERTISEMENT

Black Friday 2021 la eMAG – reducerile așteptate de toți românii

Având în vedere acest aspect, e posibil ca livrarea produselor cumpărate de Black Friday 2021 la eMAG să fie mai facilă.

Una dintre marile probleme cu care s-a confruntat retailerul de-a lungul anilor și pe care încă încearcă să o rezolve este cea a livrării coletelor.

ADVERTISEMENT

Mulți cumpărători s-au plâns an de an că au așteptat zile sau chiar câteva săptămâni după comenzi, serviciile de curierat fiind practic sufocate în perioada imediat următoare a zilei de vineri cu reduceri.

Cu rețeaua easybox, e posibil ca timpii de așteptare pentru comenzi să scadă anul acesta.

În ceea ce privește Black Friday la eMAG, ediția din 2020 a înregistrat 12,4 milioane de vizite ale utilizatorilor pe site.

Mai mult, în primul minut de la startul reducerilor de anul trecut, au fost comandate 8.260 de produse, iar comanda cu cele mai multe produse a conținut 97 de bunuri distincte, din categorii precum băuturi, băcănie și produse pentru îngrijirea locuinței.

ADVERTISEMENT