Sport

Bogdan Vasiliu, președintele Rapidului, marele anunț pentru suporteri. „Se face!”

Bogdan Vasiliu, președintele CS Rapid, a făcut un anunț de maximă importanță pentru suporteri. Ce investiție a pus la cale.
24.10.2023 | 17:45
Bogdan Vasiliu presedintele Rapidului marele anunt pentru suporteri Se face
Bogdan Vasiliu a făcut un anunț important pentru suporteri. Foto: colaj FANATIK.
ADVERTISEMENT

Bogdan Vasiliu a fost super invitatul lui Robert Niță în cea mai recentă ediție a emisiunii „Suflet de rapidist”. Președintele CS Rapid a venit cu o veste extraordinară pentru suflarea „alb-vișinie”. Vasiliu a anunțat că pe lista de investiții se află amenajarea unui muzeu care să cuprindă toate ramurile sportive.

Bogdan Vasiliu, președintele Rapidului, marele anunț pentru suporteri. „Se face!”

Noul stadion din Giulești a fost ridicat cu un spațiu care să servească la construirea unui muzeu. Atât Clubul Sportiv Rapid, cât și „FC-ul” ar urma să își pună la loc de cinste trofeele și obiectivele care ilustrează performanța.

ADVERTISEMENT

„Stadionul a fost construit cu un spațiu dedicat muzeului. În timp și spațiu, și eu am început să adun de la fotbal pe rugăminți, pe cerșetorie. Am ajuns la un moment dat să fiu acuzat că strâng obiecte și le fur sau ce se întâmplă cu ele. Ele sunt toate destinate în spațiul destinat muzeului. Orice obiect luat l-am făcut public pe toate rețelele de socializare. 

S-a discutat ca muzeul să fie un loc comun și un bun comun al FC-ului și CS-ului într-o ordine aleatorie. Până la urmă, Rapidul, în sine, este o singură entitate. Este brandul Rapid. S-a discutat atunci: ‘Voi, fotbalul, nu veți plăti chirie. Facem muzeul împreună, iar dacă muzeul produce ceva se face 50-50’. Deși un muzeu mai mult imagine produce în România”, a dezvăluit Lucian Ionescu, la „Suflet de rapidist”.

ADVERTISEMENT

Totuși, muzeul nu a fost amenajat, iar Bogdan Vasiliu, președintele CS Rapid, a dezvăluit că unul dintre punctele de pe lista de investiții îl reprezintă aranjarea unui astfel de spațiu. „O să-l facem (n.r. muzeul). Îl facem, sigur că îl facem.

Noi lucrăm acum la bugetul pentru anul viitor, mă refer la CS. Unul dintre punctele pe care vrem să le băgăm în lista de investiții este muzeul. (n.r. un muzeu cu toate ramurile sportive?) Sigur că da. Un muzeu la nivelul anului 2024”, a dezvăluit Bogdan Vasiliu.

ADVERTISEMENT

Cât va costa amenajarea muzeului Rapidului: „Este o sumă importantă”

Bogdan Vasiliu vrea ca viitorul muzeu al Rapidului să arate modern. Președintele Clubului Sportiv al giuleștenilor se inspiră de la fanshop-ul echipei de fotbal finanțate de Dan Șucu. Vasiliu a dezvăluit că suma amenajării muzeului se va ridica la 300.000-400.000 de euro.

„Nu vrem să fie un muzeu clasic. Vrem să fie ceva în tonul și în nuanța stadionului. Cum au făcut cei de la fotbal. Mă refer la fanshop-ul fotbalului care este un spațiu închiriat de la noi și plătesc chirie.

ADVERTISEMENT

Arată frumos, arată modern. A fost amenajat de cei de la fotbal. Vrem să arate totul occidental. (n.r. amenajarea va costa mai mult de 1 milion de euro?) Nu cred că va costa atât de mult, dar vreo 300-400.000 te duce.

Este o sumă importantă, de-asta propunem pe lista de investiții. CS-ul este în subordinea Ministerului Transporturilor. Noi avem niște reguli destul de clare privind cheltuirea banilor. E o investiție. 

Anul trecut am refăcut sala de jocuri. E altceva. Bazinul l-am refăcut. E un complex sportiv modern la nivelul anilor actuali”, au fost cuvintele lui Bogdan Vasiliu.

„Suflet de rapidist” se vede LIVE în fiecare marți, ora 13:30, pe www.fanatik.ro. În premieră, emisiunea dedicată suflării rapidiste poate fi urmărită joi, ora 10:30, pe canalul de Youtube FANATIK.RO și pagina de facebook Horia Ivanovici.

Bogdan Vasiliu, anunț important pentru fani: „Se face!”

ADVERTISEMENT