News

Braconajul, “încurajat” prin lege. Un proiect care permite vânătoarea cu amortizor a trecut tacit de Senat

Braconajul ar putea deveni o faptă mult mai greu de pedepsit, după ce Senatul a adoptat tacit un proiect de lege privind regimul armelor și munițiilor.
23.10.2023 | 15:30
Braconajul incurajat prin lege Un proiect care permite vanatoarea cu amortizor a trecut tacit de Senat
Braconajul ar putea deveni mai greu de depistat de către poliție/ Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Senatul a aprobat fără dezbatere un proiect de lege prin care numărul de arme de pază și apărare ce pot fi deținute de o persoană devine nelimitat, iar proprietarii lor vor putea să achiziționeze echipamente de vedere în infraroșu, de termoviziune și amortizoare, ceea ce va face ca braconajul să devină mai ușor de practicat, cu risc mai mic de descoperire a făptașilor. La fel de grav este că proiectul prevede că te poți duce la vânătoare beat sau drogat, cu condiția să nu folosești arma. Proiectul urmează să intre în dezbaterea Camerei Deputaților, care este forul decizional.

Arme cu nemiluita și ascunse în mai multe locuri

La finalul lunii iunie, un grup de parlamentari, majoritatea de la PSD, au depus un proiect de lege care ar face ca regimul armelor și munițiilor să fie considerabil relaxat. În primul rând, ar fi permisă deținerea unui număr nelimitat de arme pază și apărare, față de numai două, cât este limita în momentul de față. O a doua modificare esențială că aceste arme vor putea fi păstrate nu doar la domiciliu, ceea ce va face ca trasabilitatea acestor arme de către poliție să devină un coșmar, în cazul anchetelor făcute pentru accidentele de vânătoare sau pentru infracțiuni comise cu ajutorul armelor.

ADVERTISEMENT

Însă aceste modificări sunt doar două dintre multele motive de îngrijorare pe care le provoacă proiectul de lege. Astfel, textul actului normativ are două pagini și jumătate, iar punctul de vedere al Guvernului este o lungă înșiruire de obiecții care se întinde pe nu mai puțin de 11 pagini. Deosebit de îngrijorătoare este faptul că armele nu vor mai trebui păstrate doar la domiciliu, fiind introdusă sintagma „orice alte locuri utilizate” de proprietar.

Soluția normativă propusă ar conduce la situația în care, spre exemplu, posesorul a 12 arme de vânătoare să-și țină armele în 7 locuri distincte de pe teritoriul României, ceea ce ar conduce la imposibilitatea organelor de poliție de a verifica existența fizică a armelor și de a controla circulația acestora. De asemenea, această propunere ar facilita săvârșirea infracțiunilor de braconaj cinegetic sau uz de armă letală fără drept și ar îngreuna cercetărilor organelor de urmărire penală”, se spune în punctul de vedere al Guvernului.

ADVERTISEMENT

Braconajul hi-tech

Braconajul este susținut aproape fățiș printr-o altă prevedere a proiectului, anume posibilitatea achiziționării de echipamente laser care să permită vânătoarea de timp de noapte, precum și de amortizoare care să reducă zgomotul produs de arme în timpul folosirii. Echipamentele de vedere în infraroșu sau termoviziune pot fi folosite și în momentul de față, în anumite situații, precum vânătoarea mistreților, devenită necesară după apariția pestei porcine africane pe teritoriul României. Însă noua reglementare ar permite achiziția acestor echipamente a căror utilizare ar scăpa controlului. În privința amortizoarelor, Guvernul susține nu există nicio justificare pentru folosirea acestora la vânătoare, mai mult există riscul major al folosirii lor în scop ilegal: braconaj, uzul de armă letală fără drept sau chiar infracțiuni contra persoanei.

De-a dreptul stupefiantă este modificarea condițiilor legate de consumul de alcool și droguri și regimul armelor și munițiilor. Arma „poate fi purtată”, potrivit articolului 31 Legii 295/2004, cu respectarea unor condiții cumulative, una dintre ele fiind ca „deținătorul să nu se afle sub influența băuturilor alcoolice, produselor sau substanțelor stupefiante, a medicamentelor cu efecte similare acestora ori în stare avansată de oboseală sau să nu sufere de afecțiuni temporare, de natură să genereze o stare de pericol, în condițiile în care poartă arma asupra sa.

ADVERTISEMENT

Proiectul elimină această condiție de la alineatul 3 al articolului 31 și introduce un alineat nou, 4, cu următoarea formulare: „Deţinătorii armelor letale nu le pot folosi, pentru nici unul din scopurile prevăzute de lege, dacă aceştia se află sub influenţa băuturilor alcoolice, produselor sau substanţelor stupefiante, a medicamentelor cu efecte similare acestora, în stare avansată de oboseală ori suferă de afecţiuni temporare, de natură să genereze o stare de pericol.

Cu pușca într-o mână și sticla în cealaltă

La prima vedere nu pare nicio diferență, însă modificarea ar face ca partidele de vânătoare să devină un pericol major pentru participanți, precum și pentru cei care au ghinionul să se afle prin zonă. Asta pentru că există o diferență majoră între formularea „portul armei” și „folosirea armei”. Prima, din actuala lege, interzice oricui să pună mâna pe armă dacă este băut sau drogat, pe când a doua, propusă prin proiectul menționat, permite unei persoane să meargă la vânătoare cu arma, iar dacă nu are chef să împuște nimic, se poate apuca de băut sau chiar se poate droga, cu toate că are o armă asupra sa. Singura speranță este să nu facă urât la băutură sau, dacă se droghează, să reziste impulsului de a trage cu pușca dacă i se pare că zărește inorogi, dragoni sau mistrețul cu colți de argint.

ADVERTISEMENT

În fine, un alt motiv de îngrijorare este eliminarea prevederii care impune confiscarea temporară a armelor de foc de la persoanele care sunt urmărite penal, cu excepția faptelor comise fără intenție. Prin proiect se propune ca armele să fie ridicate doar în cazul persoanelor suspectate de infracțiuni comise cu violență, precum crimă, tâlhărie sau viol. Însă Guvernul a enumerat o listă lungă de fapte pedepsite penal, cu un grad mare de periculozitate, în cazul cărora se impune ridicarea armelor de la suspecți, pe această listă fiind, printre altele, amenințarea, șantajul, proxenetismul, traficul de persoane, braconajul, uzul de armă fără drept, evadarea, înlesnirea evadării, nerespectarea regimului materialelor radioactive sau explozive, incitarea la ură sau discriminare, trădarea, spionajul ș.a.

Îngrijorător este faptul că proiectul se bucură de o susținere largă, fiind semnat de 35 de parlamentari, printre care se află și ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, al cărei soț este un vânător pasionat având două arme de foc acasă. Un alt semnal îngrijorător este faptul că Senatul a adoptat legea fără o dezbatere în comisii, astfel că la Camera Deputaților va ajunge cu ok-ul primei Camere sesizate.

Președinta Comisiei de apărare de la PNL nu a găsit de cuviință să pună pe ordinea de zi proiectul astfel încât să aibă raport și să intre la plen, la vot, pentru respingere. Am cerut atât în scris comisiei să dezbată acest proiect, cât și în plen să prelungim dezbaterea la 60 de zile, astfel încât să nu treacă tacit. PSD și PNL nu au fost de acord. Să ne ajute Dumnezeu, dacă va trece și de Camera Deputaților și va ajunge să fie promulgată”, semnala senatorul Cristian Berea (USR), membru al Comisiei senatoriale de apărare.

ADVERTISEMENT
VIDEO. Giulia, făcută KO în ringul de box în doar câteva secunde, de...
VIDEO. Giulia, făcută KO în ringul de box în doar câteva secunde, de o influenceriță maghiară! Gestul făcut la finalul meciului
Presa din SUA, despre criza din România. The New York Times: „Cea mai...
Presa din SUA, despre criza din România. The New York Times: „Cea mai gravă turbulență politică de la răsturnarea lui Nicolae Ceaușescu”
Adevărul despre relația dintre Duckadam şi copiii din prima căsătorie. Robert şi Brigitte...
Adevărul despre relația dintre Duckadam şi copiii din prima căsătorie. Robert şi Brigitte s-au stabilit în SUA, după divorțul părinților
Un expert în securitate susține că „PSD este divizat intern între cel puțin...
Un expert în securitate susține că „PSD este divizat intern între cel puțin două tabere”: Ponta pare să fie principalul exponent al suveraniștilor
Bombă! Frații Pavăl, de la Dedeman, preiau o echipă cunoscută de fotbal din...
Bombă! Frații Pavăl, de la Dedeman, preiau o echipă cunoscută de fotbal din România
Călin Georgescu, discurs violent la adresa Bisericii, cu citate din controversatul guru Osho....
Călin Georgescu, discurs violent la adresa Bisericii, cu citate din controversatul guru Osho. Incredibil ce a spus despre români!
Detalii din culisele emisiunii prezentate de Dani Oțil. DOC și Anca de la...
Detalii din culisele emisiunii prezentate de Dani Oțil. DOC și Anca de la Power Couple: „Și în glorie și în iad”. Exclusiv
Horoscop Mihai Voropchievici. Zodiile care nu pot fi păcălite ușor. Sunt extrem de...
Horoscop Mihai Voropchievici. Zodiile care nu pot fi păcălite ușor. Sunt extrem de realiste
Lupta pentru Cotroceni, tranșată de Marcel Ciolacu și PSD? „Principalul interes a fost...
Lupta pentru Cotroceni, tranșată de Marcel Ciolacu și PSD? „Principalul interes a fost rămânerea la putere”
Dragomir dezvăluie că Georgescu și Ciolacu au fost înțeleși. “Unul președinte, celălalt prim-ministru”....
Dragomir dezvăluie că Georgescu și Ciolacu au fost înțeleși. “Unul președinte, celălalt prim-ministru”. Marele plan în care ar fi fost implicați Năstase, Nețoiu și Pandele
Haos pe piața de imobiliare. Apartamentele s-au scumpit considerabil în toată țara
Haos pe piața de imobiliare. Apartamentele s-au scumpit considerabil în toată țara
Valentina Aldea de la POT este vedetă PORNO! Imagini incendiare cu ea pe...
Valentina Aldea de la POT este vedetă PORNO! Imagini incendiare cu ea pe OnlyFans
Ingredientul adăugat în cafea care face bine inimii
Ingredientul adăugat în cafea care face bine inimii
PREMIERUL ALES de Călin GEORGESCU. Cu CINE a VOTAT acesta
PREMIERUL ALES de Călin GEORGESCU. Cu CINE a VOTAT acesta
Ultima dorință a lui Helmut Duckadam. Ce a lăsat scris în testament. Soția...
Ultima dorință a lui Helmut Duckadam. Ce a lăsat scris în testament. Soția sa a oferit detalii neștiute
De ce neutralitatea României, dorită de Călin Georgescu, reprezintă propagandă rusă
De ce neutralitatea României, dorită de Călin Georgescu, reprezintă propagandă rusă
Băutura tradițională pe care Dragoș Bucur o consumă la țară. Prezentatorul TV o...
Băutura tradițională pe care Dragoș Bucur o consumă la țară. Prezentatorul TV o prepară acasă: „La oraș se bea whisky, prosecco, rom, coniac și alte fițe”