News

Bulevard important din București, blocat de un accident grav. Un Mercedes a doborât un stâlp care s-a prăbușit pe o altă mașină

08.12.2023 | 18:01
Bulevard important din Bucuresti blocat de un accident grav Un Mercedes a doborat un stalp care sa prabusit pe o alta masina
Accident grav în București: un Mercedes a doborât un stâlp care s-a prăbușit peste o altă mașină. Sursa foto: captură Facebook / InfoTrafic București / colaj Fanatik
Un accident grav produs vineri seară în București a blocat un bulevard important. Un Mercedes a doborât un stâlp care s-a prăbușit peste o altă mașină.
ADVERTISEMENT

Un accident grav s-a produs vineri seara pe bulevardul Theodor Pallady din București. Două mașini, un Mercedes și un Ford, au fost implicate în eveniment. Circulația a fost blocată în zonă.

Accident grav în București: un Mercedes a doborât un stâlp care s-a prăbușit peste o altă mașină

Din primele informații, evenimentul rutier a avut loc pe bulevardul Theodor Pallady, la intersecția cu Str. Trapezului și Bd. 1 Decembrie 1918. Pe imaginile apărute pe site-urile de socializare se poate vedea cum o mașină a părăsit partea carosabilă și a ajuns pe spațiul verde, după ce a dărâmat un stâlp.

ADVERTISEMENT

Până în prezent nu se știe cu exactitate ce anume s-a întâmplat. E posibil ca cele două mașini implicate, un Mercedes și un Ford, să fi intrat în coliziune. În urma impactului, unul dintre autoturisme a ricoșat într-un stâlp de beton care a fost dărâmat.

Un martor al accidentului, care a postat un clip pe Facebook, vine cu o altă variantă. Se pare că una dintre mașinile implicate în eveniment a intrat în stâlp și l-a dărâmat în stradă peste celălalt vehicul. Nu există, deocamdată, informații că ar fi victime.

ADVERTISEMENT


Din cauza acestui accident, circulația mașinilor a fost restricționată pe bulevardul Theodor Pallady, pe sensul spre Autostrada A2. În plus, 3 linii STB au fost blocate pe ambele sensuri.

ADVERTISEMENT

”Societatea de Transport București anunță că liniile 19, 27 și 40 sunt blocate pe Bulevardul Theodor Pallady, până în intersecția cu Bulevardul 1 Decembrie 1918, fiind afectate ambele sensuri. STB anunță că s-a format o linie-navetă de autobuz:

ADVERTISEMENT

Cauza: stâlp căzut pe carosabil, care afectează rețeaua contact tramvaie. S-au aplicat măsuri de deviere. S-a format linie naveta de autobuz”, a transmis STB într-o postare pe rețeaua X.

Accident grav și în Mureș. A intervenit elicopterul SMURD

Vineri după-amiaza, un accident grav a avut loc pe autostrada A3, județul Mureș. Detașamentul de Pompierii Târnăveni a fost chemat cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD B2 la un accident rutier produs între un autoturism și un autocamion, pe autostrada A3 pe sensul de mers către Târgu Mureș.

ADVERTISEMENT

În urma coliziunii, unul dintre pasageri a fost încarcerat. E vorba de o femeie de aproximativ 55 ani. Echipajele au acționat pentru extragerea acesteia. La locul accidentului s-a deplasat și elicopterul SMURD.