Fotbal international

Bundesliga revine cu pierderi financiare uriaşe! Câţi bani vor rata Bayern Munchen şi Borussia Dortmund din cauza meciurilor fără spectatori

15.05.2020 | 14:09
Bundesliga revine cu pierderi financiare uriase Cati bani vor rata Bayern Munchen si Borussia Dortmund din cauza meciurilor fara spectatori
Bundesliga revine cu pierderi financiare uriaşe! Câţi bani vor rata Bayern Munchen şi Borussia Dortmund din cauza meciurilor fără spectatori (sursă foto: hepta.ro)
ADVERTISEMENT

Bundesliga este primul mare campionat din Europa care revine, primele meciuri fiind programate pe 16 mai. Pandemia de coronavirus a provocat daune importante în bugetele cluburilor, însă următoarea perioadă va aduce pierderi financiare uriaşe. FANATIK îţi prezintă situaţia din prima ligă a Germaniei, unde marile cluburi vor rata bani grei din cauza meciurilor jucate fără spectatori.

Pierderi financiare uriaşe în Bundesliga din cauza meciurilor fără spectatori

Weekend-ul 16-17 mai aduce reluarea campionatului în Bundesliga, însă toate meciurile se vor disputa cu porţile închise din cauza pandemiei de coronavirus. Cluburile din prima ligă a Germaniei vor fi cele mai afectate de această decizie, în condiţiile în care campionatul ocupă locul 1 în clasamentul mediei de spectatori prezenţi pe stadion.

ADVERTISEMENT

Cu nouă etape până la finalul sezonului, echipele din Bundesliga vor pierde aproximativ 67.000.000 de euro din cauza meciurilor jucate cu porţile închise. Pe lângă banii de pe bilete şi abonamente, la această sumă intră şi încasările ratate de pe urma imposibilităţii de a vinde produse cu însemnele clubului în ziua meciului.

Chiar dacă suma este una impresionantă, reluarea competiţiei în acest format salvează multe dintre echipele din primele două ligi ale Germaniei. Conform unui raport al Federaţiei, 13 dintre cele 36 de cluburi din Bundesliga şi 2.Bundesliga ar fi ajuns în insolvenţă dacă nu era reluat campionatul.

ADVERTISEMENT

Câţi bani pierd marile forţe din Bundesliga

În ultimul raport “Deloitte Football Money League”, dedicat sezonului 2018-2019, Bayern Munchen se afla pe locul 4 în topul încasărilor. Specialiştii susţin că pierderile pentru fiecare club din Germania, din punct de vedere al veniturilor generate în zi de meci, vor fi cifrate în jurul procentului de 12,9%.

Astfel, Bayern Munchen va înregistra, conform datelor din sezonul trecut, pierderi în jurul sumei de 12.000.000 de euro. Borussia Dortmund, clubul cu cea mai bună medie a spectatorilor pe meci, va pierde aproximativ 8.000.000 de euro.

ADVERTISEMENT

Pe lângă aceste sume, RB Leipzig şi Bayern Munchen vor mai pierde bani grei din reţeta vânzării biletelor pentru meciurile din Liga Campionilor. Într-o postură similară se află Bayer Leverkusen, echipă care urma să joace manşa retur din optimile de finală ale Europa League pe teren propriu. Vfl Wolfsburg şi Eintracht Frankfurt au evoluat deja în această fază pe teren propriu, cu porţile închise, dar au şanse minime să se califice în sferturile de finală.

  • 6.900.000 de euro este suma estimată la capitolul pierderi pentru Schalke 04

Pierderi colosale dacă sezonul nu era reluat

Sezon “îngheţat” în Bundesliga era echivalent cu dezastrul financiar pentru multe dintre echipele din Bundesliga. Deţinătorii drepturilor TV pentru prima ligă din Germania urmau să nu mai plătească ultima tranşă pentru sezonul 2019-2020, aproximativ 304.000.000 de euro, dacă nu mai era reluată competiţia.

ADVERTISEMENT

După anunţul că Bundesliga va fi reluată pe 16 mai, televiziunile Sky Sports, Eurosport, ARD şi ZDF au iniţiat plata către cluburile din prima ligă a Germaniei. Astfel, echipele vor termina campionatul având asigurată plata din drepturile TV.

ADVERTISEMENT
Tags: