Un număr de 15 copii și tineri cu rezultate remarcabile vor fi sprijiniți în acest an prin intermediul Burselor DAR, program inițiat de o fundație umanitară.
Bursele DAR își propune să descopere copii cu rezultate remarcabile cărora lipsurile să nu le fure dreptul de străluci.
”Bursierii anului școlar/universitar 2023-2024 sunt atât elevi, cât și studenți, provenind din București și alte județe ale țării, aducând astfel laolaltă talente promițătoare și perspective variate din întreaga țară”, se arată într-un comunicat de presă emis de fundația Hope and Homes For Children.
Un juriu format din echipa fundației și mai multe personalități din diverse domenii au ales deja numele celor 15 bursieri din acest an. Aceștia sunt: jurnaliștii Amalia Enache, Florin Negruțiu, Mihai Morar, antrenorul de înot Adrian Rădulescu, violonistul Alexandru Tomescu, psihologul Diana Vasile și trainerul Dorin Boabeș.
Valoarea unei burse este de 2.000 de euro și va fi utilizată pentru suținerea și dezvoltarea talentelor celor mici. Asistenții sociali ai fundației vor lucra alături de beneficiarii burselor, pentru a le oferi sprijinul.
„Fie că este vorba de pictură, dans, sport, științe sau educație, în general, talentul nu trebuie să fie oprit de limite sociale. Ce putem noi face este să fim alături de copiii care au nevoie de suport în împlinirea talentelor lor.
Bursierii DAR primesc șansa de a-și urma visurile, de a participa la competiții sau de a-și îmbunătăți aptitudinile prin accesarea de resurse care îi sprijină să devină ei înșiși”, afirmă Robert Ion, Director General Hope and Homes for Children România.
Proiectul Bursele DAR a fost inițiat în anul 2022 și este susținut de câteva companii românești și internaționale importante.
Hope and Homes for Children activează de mai bine de 25 de ani în România, și a ajutat peste 40.000 de copii să rămână alături de familie și să nu fie instituționalizați. Organizația susține procesul de dezinstituționalizare și a a dezvoltat 123 de case de tip familial, doar în țara noastră.