Calvarul prin care a trecut Sinisa Mihajlovic: „Plângeam şi mă rugam la Dumnezeu“

Sinişa Mihailovic şi-a lansat cartea autobiografică „Meciul vieţii“. După cum era de aşteptat, nu au lipsit momentele legate de calvarul numit leucemie. Sârbul, cunoscut ca un adevărat luptător, s-a vindecat, dar a recunoscut că i-a fost fost frică. A plâns şi s-a rugat la Dumnezeu pentru a câştiga lupta cu boala.

Cât a stat în spital, a rămas antrenorul Bolognei, deşi nu putea fi alături de echipă. Ca pacient, i s-a dat o identitate falsă: Cgikjltfr Drnovsk, un om fără adăpost, în vârstă de 69 de ani.

De fapt, după primele şedinţe de chimioterapie, arăta ca un bărbat de 69 de ani, deşi nu avea decât 50. Boala l-a transformat, l-a slăbit, l-a făcut de nerecunoscut. Acum, plin de încredere şi speranţă, a acordat un interviu sincer în presa din Italia, în care a povestit prin ce a trecut.

Sinişa Mihajlovic: „L-am implorat pe Dumnezeu să mă ajute, aşa cum facem toţi“

Prima întrebare a reporterului italian l-a luat prin surprindere. „Vi se pare normal ca lupta împotriva cancerului să fie definita ca război, ca o bătălie care trebuie câştigată?“. Dar răspunsul a venit sincer: „Astăzi, numai astăzi, înţeleg întrebarea. Să te îmbolnăveşti nu e o vină. Se întâmplă. Îţi cade lumea în cap, încerci să reacţionezi şi fiecare o face în felul lui“.

Digi24.ro

O tânără care a crezut că este mahmură a ajuns până la urmă la spital iar medicii i-au spus că mai are doar 12 luni de trăit

„Adevărul e că nu sunt un erou şi nici Superman. Sunt unul care atunci când vorbea aşa încerca să prindă curaj. Pentru că mi-era frică, am plâns, m-am întrebat de ce şi l-am implorat pe Dumnezeu să mă ajute, aşa cum facem toţi. Mă gândeam să capăt putere în singurul mod pe care îl ştiu. Să lupt şi să nu cedez niciodată“, a mărturisit Sinişa Mihajlovic.

„Iar cei care pierd lupta nu sunt nişte învinşi. Nu e o înfrângere, e o boală blestemată. Nu există o reţetă, sau cel puţin eu nu o am. Poţi să te simţi războinic, dar fără doctori nu faci nimic. Singurul lucru pe care îl poţi face e să nu îţi pierzi dorinţa de a trăi. Restul nu mai depinde de noi“, a continuat sârbul.

De la ‘ţigan de rahat’ la Cgikjltfr Drnovsk

Interviul a fost realizat la casa din Roma a antrenorului. Dar cartea autobiografică a fost scrisă când era pe patul de spital. Acum, „în timp ce îmi fumez ţigara, pe teresa casei mele, având în faţă Roma, cel mai frumos oraş din lume“, Mihajlovic este relaxat şi îşi aduce aminte de momentele grele.

„La spitalul Sant-orsola mi-au dat o identitate falsă, Cgikjltfr Drnovsk – om fără adăpost de 69 de ani, ca să îi ţină la distanţă pe curioşii care puteau să îi deranjeze pe ceilalţi pacienţi. După primele două şedinţe de chimio, arătam de 69 de ani. Mi s-a părut ironic să fiu un om fără adăpost în condiţiile în care eram primit pe orice stadion într-un cor de ‘ţigan de rahat’“.

Digisport.ro

Total surprinzător! A renunțat la fotbal la 24 de ani și a devenit călugăr budist: ”A fost dificil”

Dar huiduielile nu l-au deranjat şi recunoaşte că a avut partea lui de vină. „Eram un tip controversat, aşa se zicea, nu? Şi am contribuit şi eu. Făceam pe macho-ul, spuneam lucruri pe care aş fi putut să nu le spun. Dar dacă fac vreo prostie, şi am făcut multe, îmi asum responsabilitatea“.

Unele dintre lucrurile pe care le-a făcut pe teren, ca jucător, le regretă. Şi nu le-ar mai face, dacă ar putea să dea timpul înapoi. Şi adus aminte de un meci Lazio – Arsenal, în 2000, în Liga Campionilor. „Cât am jucat, am fost şi am scuipat, am dat şi am primit coate. La fel am făcut şi cu Vieira. I-am zis ‘negru de rahat’. M-am ales cu o suspendare de trei partide. Greşisem, ba chiar mult. Dar şi el mi-a spus tot meciul ‘ţigan de rahat’. Insulta lui pentru mine era ‘ţigan’, a mea pentru el era ‘de rahat’. Pentru noi, sârbii, nu există rasism“.

De nerecunoscut la revenire

A trecut peste boală şi s-a întors pe teren, ca antrenor al Bolognei.Era umbra luptătorului de altădată. „25 august 2019. Primul meci cu Verona. Avea 75 de kilograme şi 300 de celule albe în corp. I-am implorat pe medici să mă lase. Riscam să cad în faţa tuturor şi chiar am fost la un pas să păţesc asta de câteva ori. Pe tunel simţeam privirile pline de milă din tribune. Când m-am văzut la televizor, nu m-am recunoscut pe mine însumi“.

„Dar am vrut să dau un mesaj. Nu trebuie să îţi fie ruşine de boală. Trebuie să te arăţi aşa cum eşti. Voiam să le spun celor aflaţi în aceeaşi situaţie ca mine, bolnavilor pe care i-am cunoscut în spital, să nu cedeze, să încerce să ducă o viaţă normală, chiar dacă puteau fi ultimele momente din viaţă“.

A devenit optimist şi îşi doreşte să revină totul la normal

 „Astăzi, sunt un om care încearcă să vadă paharul pe jumătate plin. În urmă cu trei zile, mi-am făcut controlul, sânge, computer tomograf, măduvă. De fiecare dată mă cuprind emoţiile. Următorul control e în iunie, de două ori la anul. Sperăm…“

Toate mesajele de încurajare, toate aplauzele, tot sprijinul primit l-au ajutat. Recunoaşte sincer. „M-au ajutat mult. Dar, gata, ajunge! Abia aştept să redevin un ‘ţigan de rahat’“, a încheiat Sinişa Miahjlovic interviul.