De obicei, postul Sfintei Marii începe la 1 august și durează două săptămâni. Anul acesta se va lasă sec joi, 30 iulie, astfel că, postul va începe din 31 iulie.
Postul Sântămăriei, așa cum i se spune în popor, este un post care îi pregăteşte pe creştini pentru cele două mari sărbători din luna august: Schimbarea la Faţă (6 august) şi Adormirea Maicii Domnului (15 august).
În postul Sfintei Maria Mare este sărbatoarea Schimbării la Față, denumită popular și Obrejenia sau Pobrejenia, zi în care este dezlegare la pește. În această zi se spune că lumea se pregătește de toamnă.
Postul Sfintei Marii este un post aspru, dacă este respectat ca la carte. În această perioadă, Biserica Ortodoxă recomandă ajunarea până la ora 15:00 în zilele de luni, miercuri și vineri, iar după această oră, se consumă doar mâncare uscată.
În restul zilelor de marți și joi se mănâncă fără ulei, iar sâmbăta și duminica se poate mânca pește pentru că este dezlegare la pește, vin și untdelemn. Sunt reguli stricte respectate, de regulă de cei care trăiesc în mănăstiri, însă, pot fi ținute și de cei care vor să respecte postul ca la carte.
De sărbatoarea Schimbării la Față sau Pobrejenie se leagă o mulțime de superstiții. Cine mănâncă struguri înainte de Obrejenie, adică nesfințiți, o să aibă dureri de burtă, fiindcă aceștia trebuie, mai întâi, duși la biserică.
Fetele nu trebuie să se spele pe cap de Obrejenie, fiindcă așa cum iarba nu mai crește în campuri, așa nu le va mai crește nici lor părul. De asemene, cei care nu țin sărbatoarea Schimbării la Față or să sfârșească uscați și gălbejiți, precum florile care se vor ofili începând cu această zi.
Femeile care spala rufe de Pobrejenie vor fi năpădite de paduchi și ploșnițe, iar cele care sunt însărcinate, dacă țin această zi, vor avea o naștere foarte usoară.