News

Care este, de fapt, valoarea despăgubirilor cerute de Gabriel Resources în dosarul Roșia Montană. Suma, una astronomică

Autoritățiile de la București au comunicat care este valoarea despăgubirilor cerute de Gabriel Resources în dosarul Roșia Montană.
22.02.2024 | 17:45
Care este de fapt valoarea despagubirilor cerute de Gabriel Resources in dosarul Rosia Montana Suma una astronomica
Valoarea despăgubirilor cerute de Gabriel Resources în dosarul Roșia Montană se apropie de 7 miliarde de dolari. Sursa foto: hepta.ro / colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Roșia Montană reprezintă un caz care ar putea costa România mult mai mult decât se credea inițial. Guvernul României a anunțat, joi, care este, de fapt, valoarea despăgubirilor cerute de Gabriel Resources.

Valoarea despăgubirilor cerute de Gabriel Resources în dosarul Roșia Montană se apropie de 7 miliarde de dolari

Tribunalul de arbitraj din cadrul Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiții al Băncii Mondiale (ICSID, Washington) este așteptat să anunțe decizia în procesul intentat României de către Gabriel Resources, acționarul majoritar al Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), pentru aurul de la Roșia Montană. Evenimentul are loc după scandalul prin care zona a fost introdusă în patrimoniul UNESCO.

ADVERTISEMENT

Inițial, în spațiul public a apărut informația că miza acestui verdict sunt despăgubiri de circa 2 miliarde de dolari pe care România ar putea fi forțată să le plătească către Gabriel Resources.

Un răspuns oficial venit joi, 22 februarie, de la Guvernul României, anunță că situația este mult mai gravă. Se pare că valoarea totală actualizată a despăgubirilor solicitate de Gabriel Resources este, la nivelul anului 2024, este de aproximativ 6,7 miliarde de dolari americani, a informat Palatul Victoria, la solicitarea Agerpres.

ADVERTISEMENT

În ceea ce privește sentința, Guvern României spune că hotărârea arbitrală motivată a ICSID nu a fost comunicată Ministerului Finanțelor până la data de 20 februarie. În prezent, ”nu se cunoaşte momentul exact al comunicării”.

În același răspuns pentru agenția de știri citată, Executivul român a vorbit și despre eventualele căi de atac la care ar putea face apel autoritățile române în acest caz.

ADVERTISEMENT

Acestea se regăsesc în “Convenția pentru reglementarea diferendelor relative la investiții între state și persoane ale altor state, încheiată la Washington la 18 martie 1965, ratificată prin Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr.62/1975″.

Marcel Ciolacu, despre cazul Roșia Montană: ”O să ne descurcăm, și dacă pierdem și dacă câștigăm”

În urmă cu două săptămâni, premierul Marcel Ciolacu a comentat litigiul privind Roșia Montană. Liderul PSD dădea asigurări că o să ne descurcăm şi dacă pierdem şi dacă câștigăm.

ADVERTISEMENT

”S-a întâmplat, este o decizie? Haideţi să aşteptăm. Eu ce vă promit este că o să ne descurcăm, şi dacă pierdem şi dacă câştigăm. E adevărat, dacă o să câştigăm o să ne fie mai uşor.

Al doilea lucru pe care îl promit, veţi afla tot adevărul, cu documentele. Toţi românii trebuie să ştie acest adevăr, cum sunt ferm convins că o să aflăm adevărul şi în ceea ce priveşte vaccinurile. Să aşteptăm decizia”, a spus Ciolacu, pe 9 februarie.

ADVERTISEMENT