Cât de mult a ajuns să coste un kilogram de arpagic la tarabe în piețe. Chiar și carnea de pui de la supermarket este mai ieftină. Prețurile mari i-au enervat pe români.
În curând va veni sezonul plantării arpagicului, iar mulți români care locuiesc la țară au vrut să o achiziționeze din timp pentru a-și face stocurile, dar prețurile nu sunt deloc mici.
Arpagicul este obținut din sămânța de ceapă. Astfel, în urma plantării lui în pământ, apare ceapa, care este folosită în numeroase preparate culinare. Se poate planta atât toamna, cât și primăvara.
Dacă este plantat toamna, atunci este bine ca arpagicul să ajungă în pământ cu câteva săptămâni înainte de primul îngheț. În acest fel, rădăcinile sale se vor dezvolta și se vor întări înainte de apariția sezonului rece.
În schimb, dacă nu ai apucat să-l plantezi din toamnă, atunci o poți face primăvara, iar rezultatul va fi la fel de bun. Potrivit legumicultorilor, este ideal să plantezi arpagicul în perioada 10 – 20 martie.
De altfel, primii bulbi plantați în grădină primăvara sunt arpagicul și usturoiul. Comercianții au început deja să aducă arpagic în piețele din România, dar prețurile sunt mai mari, în comparație cu anii trecuți.
În acest moment, prețul cu care se vinde un singur kilogram de arpagic începe de la 17 lei, notează romaniatv.net. Acesta pot depăși, însă, 20 de lei, suma fiind una destul de mare.
Românii au remarcat prețurile mari din această perioadă și consideră că acestea sunt chiar exagerate în cazul arpagicului. Acesta a ajuns să coste cât carnea de pui.
De exemplu, la un supermarket cunoscut din România, carnea de pui poate fi achiziționată cu 21 de lei, astfel că este de înțeles de ce românii se plâng de prețurile crescute pentru arpagic.
Totodată, în piețe au apărut și primele verdețuri din sezon, dar prețurile nu sunt deloc mici nici în cazul lor. Producătorii au păstrat prețurile pentru verdețuri pentru a nu-și pierde clienții, însă nu același lucru se întâmplă și la piață, acolo unde prețurile sunt cu 20% mai mari decît anul trecut.
Cu toate acestea, clienții preferă să cumpere verdețuri de la piață și nu de la supermarket pentru că numai așa se pot bucura de beneficiile lor. În plus, verdețurile din piață sunt românești.
“E mai bine în piaţă şi trebuie să ajutăm şi producătorii noştri şi să rămână banii la noi în ţară şi să nu cumpărăm de afară toate porcăriile”, a spus un client, potrivit Observator News.