Sânziana Negru a dat lovitura anul trecut. Influencera a plecat în ”America Express” alături de buna ei prietenă, Laura Giurcanu și nu s-a întors cu mâna goală acasă. Cu trofeul și cu marele premiu la purtător, Sânziana Negru a făcut, deja, prima investiție substanțială. Aceasta se numește Condesa și este un restaurant cu specific mexican.
Sânziana Negru a avut parte de o expunere colosală anul trecut, atunci când a avut statutul de concurentă la ”America Express”. Pentru ea și pentru Laura Giurcanu, ”Drumul Soarelui” nu a fost deloc unul ușor, dar a meritat din plin.
Influencera a venit din ”America Express” cu marele premiu de 30.000 de euro, pe care l-a împărțit cu Laura Giurcanu. Sânziana se pare că a știut foarte bine în ce ar trebui să investească banii. Tocmai de aceea, nu a stat prea mult pe gânduri.
Fosta câștigătoare de la ”America Express” a decis să îmbine utilul cu plăcutul. Drep dovadă, a deschis un restaurant în Capitală. Afacerea nu îi aparține în totalitate, ci este un proiect pe care l-a pus la cale împreună cu doi parteneri de afaceri
Condesa este un restaurant al cărui nume nu a fost deloc ales întâmplător. Este numele unui cartier care le-a plăcut foarte mult proprietarilor de restaurant. În plus, acesta s-a potrivit de minune cu specificul meniului.
Așa cum probabil era de așteptat, Condesa are un specific mexican. Sânziana Negru a vrut să pună amprenta experienței sale în ”America Express”, așa că meniul este cu totul și cu totul unul special.
Fiind un restaurant situat pe trei etaje și fiind destul de recent deschis, curiozitatea fanilor a fost imediat legată de prețuri. Ei bine, spre deosebire de alte localuri din Capitală, la restaurantul fostei câștigătoare de la ”America Express” prețurile nu sunt cu mult mai mari.
Tacosul, una dintre vedetele meniului are un preț de 65 de lei, în timp ce pentru o porție de biban pofticioșii vor scoate din buzunar 90 de lei. Somonul este și el mai piperat la preț și costă 110 lei.
Chilli con carne are prețul de 70 de lei, iar o porție de guacamole ajunge la 50 de lei. La capitolul băuturi, prețurile sunt accesibile. O limonadă costă 20 de lei, în timp ce un cappuccino ajunge la 20 de lei.
Condesa a fost conceput în așa fel încât să se plieze pe gusturile tuturor iubitorilor de mâncare mexicană. La primul etaj al clădirii se află restaurantul, la cel de-al doilea este barul, iar la ultimul etaj este o zonă dedicată achiziționării de obiecte de lut.