De fapt, anchetatorii au documentat minuțios acest caz mai mulți ani de zile, până au putut interveni în forță la aceste azile ale groazei, unde peste 100 de bătrâni au fost chinuiți. Cu toate acestea, Inspectoratul General al Poliţiei Române a transmis că nici vorbă de o anchetă de ani de zile, așa cum susține Predoiu.
„A fost o anchetă complexă, a durat ani de zile, dacă nu mă înşel, şi un astfel de probatoriu nu e uşor de strâns. O intervenţie pripită a poliţiştilor, înainte de a strânge suficient probatoriu încât să asigure o inculpare cu succes, poate conduce la compromiterea cazurilor. Întotdeauna există această tensiune între nevoia de a interveni mai rapid, dar, în acelaşi timp, de a asigura toate probele, astfel încât mai târziu dosarul să nu se prăbuşească literalmente din punct de vedere juridic în instanţă”, a fost declarația ministrului Cătălin Predoiu, potrivit Agerpres.
Cu toate acestea, IGPR a transmis că acest caz a intrat în atenția IGPR din 16 februarie, momentul în care în presa locală au început să apară diverse dezvăluiri șocante referitoare la acest caz grav. Așadar, cazul nu a fost anchetat 4 ani de zile înainte de a se interveni, ”doar” jumătate de an.
În cele din urmă, după ce s-a sesizat din oficiu pe 16 februarie, IGPR a intervenit oficial pe 4 iulie, când s-au făcut 31 de percheziții. „La data de 16 februarie a.c., poliţiştii Direcţiei de Investigaţii Criminale – I.G.P.R. s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, fals în declaraţii, fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale şi delapidare. Astfel, imediat, a fost sesizat procurorul de caz din cadrul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală„, a transmis IGPR, conform News.ro.
Așadar, polițiștii nu au putut să intervină instant pentru că procurorii au încercat să aibă un caz blindat înainte de a destructura gruparea infracțională. „În urma tuturor acestor activităţi, la data de 4 iulie 2023, poliţiştii Direcţiei de Investigaţii Criminale, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au organizat o acţiune, în cadrul căreia au fost efectuate 31 de percheziţii domiciliare.
După organizarea acţiunii, procurorii DIICOT au dispus măsura reţinerii, faţă de 24 de persoane şi măsura controlului judiciar, faţă de 2 persoane. Ulterior, în urma prezentării în faţa instanţei de judecată, 4 persoane au fost arestate preventiv, 11 arestate la domiciliu, iar 6 au fost plasate sub control judiciar„, mai transmite sursa citată.
Polițiștii au mai precizat, de asemenea, că ”toate activităţile derulate au avut la bază principiul protejării vieţii şi sănătăţii persoanelor vârstnice sau vulnerabile”. IGPR a subliniat faptul că Poliția Română s-a folosit de ”cadrul normativ în vigoare”, astfel că o intervenție mai rapidă nu putea avea loc, datorită complexității cazului.
”Aşa cum a afirmat şi ministrul afacerilor interne, domnul Cătălin Predoiu, în funcţie de complexitatea cazurilor, de principiu, cercetările se pot întinde pe parcursul mai multor ani, însă în acest caz cercetările s-au derulat cu operativitate, având în vedere situaţia persoanelor vârstnice şi vulnerabile.
Reiterăm faptul că scopul principal al activităţilor noastre a fost acela de a proteja persoanele vulnerabile, concomitent cu administrarea probatoriului, care a dus la dispunerea măsurilor privative de libertate, de către instanţa de judecată”, a mai transmis IGPR. Între timp, bătrânii au ajuns prin diverse spitale, însă e neclar unde vor fi repartizați după ce se vor face mai bine. Cât despre infractorii care i-au chinuit, aceștia se află o parte după gratii, o parte în arest la domiciliu, conform Observatornews.ro.