E foarte important de știut că, în cazul în care Wizzair nu te lăsa să te îmbarci în avion, deși ai bilet cumpărat, poți primi o sumă importantă de bani. Ce înseamnă overbooking, strategia pe care o adoptă multe companii.
O statistică prezentată de Uniunea Europeană arată că șansa ca toți pasagerii să se prezinte la îmbarcare este de 1 la 10.000. Dată fiind această realitate, companiile aeriene își iau măsuri de a zbura la capacitate maximă.
De regulă, între 3% şi 5% dintre pasageri nu se prezintă la îmbarcare. Pentru a nu ieși în pierdere, operatorul își ia măsuri. Ce se întâmplă însă, în rarele situații, în care toți călătorii se prezintă la îmbarcare?
Regulile sunt destul de clare. Dacă la zona de check-in se prezintă toţi cei care au cumpărat bilete pentru cursa respectivă, compania este obligată să le ofere pasagerilor pe care nu îi poate îmbarca un loc la următoarea cursă, cazare sau despăgubiri.
Companiile aeriene au o serie de strategii. Astfel, dacă au la poarta de îmbarcare mai mulţi pasageri cu bilete decât numărul de locuri din avion, ele caută într-o primă fază călători care vor să renunţe de bunăvoie la acel zbor. Se oferă o serie de compensații. Sumele de bani variază între 250 şi 600 de euro, în funcţie de distanţa până la destinaţie, notează Observator News.
Lista de posibile despăgubiri în cazul supra-rezervării:
IMPORTANT! Cei care se confruntă cu o astfel de situație trebuie neapărat să obţină de la poarta de îmbarcare dovada că linia aeriană a refuzat să îi lase în avion. ”E foarte bine să facem check-in-ul online, astfel încât să avem confirmarea acestui lucru, a zborului şi să ajungem la timp la aeroport“, explică Cosmin Vasile, specialist în turism, pentru sursa citată.
General vorbind, ideea de overbooking este o practică întâlnită în special în unitățile de cazare. Se întâmplă tot mai des, recent, și la zboruri. O definiție rapidă a overbooking-ului: ”vânzarea unui bun sau serviciu volatil care depășește capacitatea reală”
Wizzair, cea mai mare companie aeriană din România ca număr de pasageri, este cea care a apelat cel mai des la overbooking. De notat că practica este una perfect legală. Trebuiesc respectate însă o serie de condiții. Legea spune că, în caz de overbooking, compania aeriană trebuie să vă ofere posibilitatea de a alege una din următoarele variante:
”Vedem acest overbooking mai mult pe companiile low cost care au şi declarat acest fapt – că fac în mod voit overbooking. Majoritatea zborurilor care sunt afectate de acest lucru sunt cele în Europa“, mai spune Cosmin Vasile.