Ginecologul a ajuns acum în atenția procurorilor și a fost trimis în judecată, unde va răspunde pentru faptele sale, fiind acuzat de vătămare corporală din culpă. Anchetatorii au stabilit că medicul i-a recomandat pacientei să facă avort, însă diagnosticul a fost greșit. Femeie a avut încredere în spusele medicului și a făcut avort în Turcia.
Conform comunicatului, un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București a finalizat cercetările și ”a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a unui medic în specialitatea obstetrică – ginecologie sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”.
În rechizitoriu se arată cum pe 24 aprilie 2019, în urma unui consult acordat unei femei însărcinate, ”cu încălcarea protocolului privind sarcina ectopică existentă la nivelul spitalului şi a ghidului SOGR în vigoare la data respectiv, a stabilit în mod eronat diagnosticul de sarcină extrauterină dreapta neruptă pentru care a recomandat administrarea de metotrexat, tratament citostatic interzis în sarcina viabilă”.
Femeia a avut încredere oarbă în acest medic și s-a dus la o clinică din Turcia, unde a efectuat întreruperea de sarcină la 30 aprilie 2019. Anchetatorii au stabilit că medicul a nerespectat mai multe reguli, printre care ”contraindicaţia administrării tratamentului cu metotrexat la un sac gestaţional mai mic de 3 cm, sacul gestaţional vizualizat ecografic fiind de 9,8/9,4 mm”.
Totodată, anchetatorii au constatat că medicul ginecolog trebuie să considere că sarcina e extrauterină ”în cazul absenţei sacului ovular din cavitatea uterină la concentraţii ale B-hCG peste 2000 UI/L”. Totodată, o astfel de sarcină e considerată extrauterină atunci când ”nivelul B-hCG seric este sub zonă discriminatorie (mai mic de 1000UI) şi nu se vizualizează sarcină viabilă (intra sau extrauterină) prin ecografie endovaginală”. Pe scurt, sarcina nu era extrauterină, astfel că femeia a avortat, deși avea toate șansele ca sarcina să fie dusă la termen.
În Uniunea Europeană, majoritatea țărilor permit avortul, însă situația nu e atât de simplă. În 2022, Parlamentul European a solicitat ca dreptul la avort să fie inclus în Cartea drepturilor fundamentale a UE, însă această inițiativă are șanse mici să aibă succes, conform RFI, care citează surse din interiorul Comisiei Europene.
“Este de neînțeles pentru mine: în Europa avem standarde pentru banane și morcovi, și chiar un standard pentru un încărcător universal. Dar nu și pentru drepturile femeilor! De ce n-ar putea o femeie poloneză, malteză sau italiană să aibă aceleași drepturi ca o femeie franceză, belgiană sau spaniolă?, se plânge Robert Biedron, un eurodeputat socialist polonez.
Momentan nu există o legislație europeană specifică privind avortul, astfel că fiecare stat membru judecă această situație după bunul plac. De asemenea, Carta drepturilor fundamentale a UE garantează dreptul la viața privată și de familie, precum și dreptul la sănătate, însă nu face nicio referire explicită la avort.
Emmanuel Macron cerea în 8 martie 2022 ca aceste drepturi să fie incluse în cartă, considerând că nu pot fi acceptate ”regrese inacceptabile observate în ultimii ani”. Asta, pentru că există mai multe țări conservatoare care nu acceptă acest lucru. În România, avortul e permis până în a 14-a săptămână de sarcină.