News

Ce sume colosale a cheltuit Inspectoratul General de Aviație pentru reparațiile aeronavelor sale. Conducerea instituției, urmărită penal de DNA

Inspectoratul General de Aviație din cadrul Ministerului Afacerilor Interne a efectuat mai multe achiziții care au intrat în atenția DNA.
27.06.2023 | 09:33
Ce sume colosale a cheltuit Inspectoratul General de Aviatie pentru reparatiile aeronavelor sale Conducerea institutiei urmarita penal de DNA
Inspectoratul General de Aviație are în dotare 22 de aeronave Colaj: FANATIK, Sursa foto: Facebook IGAV
ADVERTISEMENT

Direcția Națională Anticorupție a comunicat la mijlocul săptămânii trecute, pe 21 iunie, că efectuează percheziții în legătură cu efectuarea și decontarea unor lucrări de reparații/mentenanță a unor aeronave care asigură suportul aerian pentru Ministerul Afacerilor Interne, în perioada 2019-2023. Prejudiciul este estimat la aproximativ 23.200.000 lei, adică 4,7 milioane euro.

IGAV are în dotare 20 de elicoptere și două avioane

Perchezițiile au avut loc la sediul a 14 firme, la domiciliile mai multor persoane, dar și la sediul Inspectoratul General de Aviație (IGAV) al MAI și al Școlii Superioare de aviație Băneasa. Ulterior, DNA a comunicat că inspectorul general al IGAV, Cătălin Paul Dache, şi alţi şefi din instituţie sunt urmăriţi penal de DNA pentru abuz în serviciu, respectiv complicitate la abuz în serviciu.

ADVERTISEMENT

IGAV este componenta activităţilor operative şi de instruire a MAI care îndeplineşte, independent sau în cooperare, inclusiv cu alte structuri guvernamentale şi non-guvernamentale din România sau din UE, următoarele misiuni: cercetarea și supravegherea aeriană; căutarea şi salvarea persoanelor aflate în dificultate sau a căror viaţă este pusă în pericol, pe uscat şi pe apă; sprijinul aerian al forţelor de intervenţie din cadrul tuturor structurilor MAI prin: debarcare, paraşutare, coborâre rapidă din elicopter şi asigurare din aer a acţiunilor; transport aerian; stingerea incendiilor; misiuni umanitare şi transport aeromedical de urgenţă în cooperare cu SMURD.

IGAV, care are în dotare 22 de aeronave (20 elicoptere şi două avioane), a efectuat mai multe achiziții în ultimii ani, în ceea ce privește servicii de reparații și mentenață la aeronavele sale, toate pe sume uriașe. Pe 20 octombrie 2020, IGAV a parafat, cu Airbus Helicopters Romania, un contract numit “Servicii de reparații, service, asistență tehnică, suport logistic și asigurarea de piese și materiale consumabile aferente acestor servicii pentru elicopterele de tip EC-135/H-135 din dotarea IGAv”.

ADVERTISEMENT

Conform datelor consultate de FANATIK pe platforma achizițiilor publice, valoarea acestuia este de 36.556.536 euro, iar durata de 48 de luni. „Serviciile ce fac obiectul prezentei proceduri sunt de prestare a serviciilor de reparaţii, service, asistenţă tehnică, suport logistic şi asigurarea de piese şi materiale consumabile aferente acestor servicii, în vederea reparării, întreţinerii şi menţinerii în stare operaţională a elicopterelor tip EC-135/H-135 ce execută misiuni SMURD, din dotarea Detașamentului Aeromedical din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne”, se arată în caietul de sarcini.

IGAV cheltuie aproape 24 milioane euro pentru reparația a 5 elicoptere

Un alt contract uriaș este cel semnat de IGAV pe 14 mai 2021, în valoare de 23.743.602,72 euro, pentru „Prestare servicii de reparație capitală și prelungirea resursei tehnice totale a elicopterelor tip Mi8/17”. Din această sumă, 10.894.147,72 euro s-au dat pentru reparațiile elicopterelor Mi8 și 12.849.455  euro pentru repararea elicopterelor Mi17, ofertanții câștigători fiind companiile Vertolety Rossii și Suszi SRL.

ADVERTISEMENT

“La această dată, resursa tehnică acordată între reparațiile capitale pentru cele 5 elicoptere de tip Mi-8/17 aflate în dotarea Inspectoratului General de Aviație se prezintă astfel:  2 elicoptere au resursa tehnică expirată și sunt indisponibile, resursa tehnică a 2 elicoptere va expira la jumătatea anului 2021, resursa tehnică a celui de-al cincilea elicopter va expira în anul 2023. Prestarea serviciilor de reparații capitală și prelungirea resursei tehnice totale a elicopterelor Mi-8/17 este necesară în vederea menținerii în stare operațională a elicopterelor de tip Mi-8/17 pentru executarea misiunilor specifice Inspectoratului General de Aviație și îndeplinirea Planului Anual de alocare a resursei de aviație.”, se arată în caietul de sarcini.

Pe 30 iunie 2020, IGAV a semnat un contract în valoare de 5.236.703,3 euro cu compania Arpiem Aviaton, pentru „Servicii de reparații, service, asistență tehnică, suport logistic și furnizare materiale consumabile aferente acestor servicii pentru avionul Cessna Citation V, seria 260-0200”, durata acestuia fiind de 48 de luni.

ADVERTISEMENT

IGAV a parafat contracte în valoare de 73 milioane euro

Un alt contract a fost parafat de IGAV cu Societatea IAR, pe 1 septembrie 2021, în valoare de 4.055.414 euro, pentru „Servicii de reparații, service, asistență tehnică, suport logistic și asigurarea de piese și materiale consumabile aferente acestor servicii pentru elicopterele de tip IAR316B”. Durata contractului este de 48 luni, conform datelor consultate de FANATIK pe platforma achizițiilor publice.

Pe 29 iunie 2021, IGAV a încheiat un contract în valoare de 3.468.020 euro cu Arpiem Aviation și Școala Superioară de Aviație Civilă pentru “Servicii de reparații, service, asistență tehnică, suport logistic și furnizare de materiale consumabile aferente acestor servicii pentru avionul tip Piper Pa-42 Cheyenne III, seria 42-8001048, înmatriculat 1121”, durata fiind tot de 48 luni. Acesta este unul din contractele intrate în atenția DNA.

Valoarea totală a acestor contracte cadru parafate de IGAV, pentru servicii de reparații și mentenanță la aeronavele din dotarea sa este de 73.060.276,02 euro. Sume uriașe se cheltuiesc și pe asigurarea acestor aeronave. De la 1 martie 2021 și până pe 8 iunie 2023, IGAV a încheiat trei astfel de contracte, în valoare totală de 17.213.069,12 euro.

ADVERTISEMENT