News

Cazino din Baia Mare, jefuit în 30 de secunde. Cu ce sumă au reușit să fugă hoții

Alertă în Baia Mare, după ce doi bărbați mascați și înarmați au jefuit un cazino din oraș și au fugit în doar 30 de secunde
12.11.2022 | 16:27
Cazino din Baia Mare jefuit in 30 de secunde Cu ce suma au reusit sa fuga hotii
Poliția a organizat filtre în tot orașul Foto: hepta
ADVERTISEMENT

Jaful a fost comis la primele ore ale dimineții de sâmbătă în localul situat pe bulevardul Republicii din Baia Mare.

Cazino din Baia Mare, jefuit în 30 de secunde

Două persoane cu fețele acoperite cu cagule au pătruns în interiorul cazinoului unde, sub amenințarea unei arme, au sustras toate încasările din noaptea de vineri spre sâmbătă, relatează baiamare.net.

ADVERTISEMENT

Casierița, o tânără de doar 24 de ani a fost cea care a dat alarma în jurul orei 06.00. Potrivit sursei citate, femeia a povestit că doi bărbați cu fețele acoperite cu cagule au amenințat-o cu cuțit sau pistol, nu știe exact, și au obligat-o să le dea din seif suma de 4.000 de lei.

Totul a durat 30 de secunde, iar indivizii au reușit să fugă până la sosirea polițiștilor, care au organizat filtre în întreg orașul.

ADVERTISEMENT

„Astăzi, 12 noiembrie, polițiștii băimăreni au fost sesizați despre faptul că, în jurul orei 05.40, persoane necunoscute, având cagule pe cap, au pătruns într-un cazinou situat pe Bulevardul Republicii, iar prin folosirea violenței asupra unei angajate, au sustras o sumă de bani.

În urma deplasării la fața locului, polițiștii au identificat persoana vătămată ca fiind o tânără de 24 de ani din Baia Mare. Persoanele necunoscute ar fi sustras 4.000 de lei, aflați pe tejghea, ulterior părăsind locul producerii evenimentului.

ADVERTISEMENT

În continuare, polițiștii efectuează cercetări în vederea identificării persoanelor care au comis fapta, sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș.

Între timp, au apărut și primele imagini de la jaful comis în cazinoul din Baia Mare.

Acestea au fost surprinse de o cameră de supraveghere din imediata apropiere a cazinoului jefuit sâmbătă dimineață.

ADVERTISEMENT

Pe imaginile de pe camerele de supraveghere, făcute publice de Antena 3, se vede cum, în jurul orei 2:00, în zona cazinoului se plimbă un autoturism suspect, cu geamurile fumurii.

Autoturismul este în acest moment verificat de către polițiștii din Baia Mare.Până în acest moment, indivizii nu au fost identificați.

ADVERTISEMENT