News

Cazul dramatic al băiatului de șase ani din Oradea, luat de lângă mama lui și dus de tată în Ungaria: ”Ea a vrut ca el să învețe doar în românește”

Un băiețel de șase ani a fost luat de lângă mamă și dus în Ungaria de către tată. Motivul: părinții nu se pot pune de acord în legătură cu limba în care copilul învață la școală.
19.04.2024 | 10:22
Cazul dramatic al baiatului de sase ani din Oradea luat de langa mama lui si dus de tata in Ungaria Ea a vrut ca el sa invete doar in romaneste
Un băiat de șase ani a fost luat de tatăl lui în Ungaria, iar mama a obținut un ordin de protecție pe numele său și al minorului / Colaj foto: FANATIK / Sursă foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Attila și Clara nu au fost căsătoriți niciodată, însă din relația lor s-a născut un băiețel, N., care astăzi are șase ani și jumătate. Părinții nu s-au mai înțeles și s-au despărțit când băiatul avea trei ani. Copilul a rămas la mijloc, într-o luptă încrâncenată care durează și astăzi. În septembrie 2023, tatăl, care este etnic maghiar, a luat copilul din Oradea și s-a mutat în Ungaria împreună cu acesta. De atunci, mama a apucat să-l mai vadă doar 10 minute, într-o sală de tribunal. FANATIK a stat de vorbă cu ambii părinți.

Tatăl a plecat cu copilul în Ungaria, după ce judecătorii i-au interzis să se mai apropie de copil

După ce s-au separat, au apărut și primele discuții legate de stabilirea domiciliului, programul de vizitare, precum și cu limba în care micuțul urma să învețe. În toamna anului 2023, publicația Bihoreanul scria că bărbatul i-ar fi interzis femeii să vorbească românește în casă și că dorea cu tot dinadinsul ca băiatul să urmeze o grădiniță cu predare exclusiv în limba maghiară.

ADVERTISEMENT

Până la urmă, instanța a decis că este în interesul copilului să urmeze cursurile unei unei unități de învățământ cu predare în limba română, lucru care, în viziunea judecătorilor nu îl oprește pe copil să-și conserve și ”propriile valori etnice, prin păstrarea limbii maghiare”. În schimb, tatăl avea dreptul, tot prin decizie judecătorească, să meargă cu băiatul în excursii, inclusiv în străinătate.

După o vacanță de vară în care copilul a mers cu tatăl lui în Thailanda, sejur despre care mama spune că nu a fost informată, tatăl a refuzat să mai aducă copilul la deschiderea noului an școlar.

ADVERTISEMENT

Astfel, pe 11 septembrie, femeia a făcut plângere la poliția din Oradea, iar o săptămână mai târziu, instanța a dispus acordarea unui ordin de protecție în favoarea mamei și a copilului, interzicându-i bărbatului să se mai apropie de cei doi la o distanță mai mică de 200 de metri. De atunci, femeia spune că nu a mai știut nimic de copil, până când a aflat că minorul a fost scos din țară de tatăl lui și înscris la o școală din Ungaria.

Mama băiatului: ”În opt luni, l-am văzut doar zece minute. Era foarte încordat”

”În septembrie, când a reținut copilul, nici nu am știut unde se află minorul. Practic eu am aflat unde este fiul meu când am solicitat ordin de protecție pentru a reintegra minorul la adresa mea. Atunci a recunoscut tatăl că băiatul se află în Ungaria”, a declarat mama pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT

După acest moment, lupta în justiție s-a mutat în Ungaria. Femeia a mers la Budapesta și a cerut ca ordinul de protecție pe numele băiatului să fie recunoscut și în statul vecin.

”Lucrurile stau puțin diferit în Ungaria. Încălcarea unui ordin de protecție în Ungaria înseamnă contravenție, nu infracțiune. Ca atare, eu am investit ordinul de protecție din septembrie și în Ungaria, însă autoritățile de acolo doar i-au atras atenția. Mă rog, în Ungaria procedurile sunt puțin diferite. L-au trimis în fața instanței nu pentru o infracțiune, ci ca și contravenție, iar procedura încă e în stadiul de litigiu”, a mai explicat femeia.

ADVERTISEMENT

Următorul pas a fost acela de a demara o acțiune în instanță prin procedura stabilită de convenția de la Haga. În cadrul acestei proceduri, băiatul a fost audiat, ocazie cu care femeia a putut să-l revadă pentru doar zece minute. A fost singurul moment în care a reușit să-l întâlnească pe cel mic.

”El a solicitat în mod expres să fie audiat copilul și conform procedurii pe regulamentul de la Haga, audierea copilului este un aspect important.

Ne-am revăzut foarte puțin, pe 17 noiembrie 2023. L-a adus chiar când ar fi trebuit să intrăm în sala de judecată și pe urmă copilul a fost dus într-o altă cameră, unde a fost audiat de judecător. Am apucat să îmi văd copilul 10 minute. Evident, era foarte încordat, nu mă văzuse de o luni jumate, dar inclusiv în cadrul audierii a spus că dorește să vină acasă”, a mai spus femeia, care crede că, în acest moment, fiul ei nu mai vorbește limba română.

Eșec total al autorităților: ministrul justiției știe de cazul băiatului din septembrie

Magistrații din Ungaria au hotărât că minorul trebuie reintegrat în familia mamei până cel târziu la 23 februarie. Cum acest lucru nu s-a întâmplat, femeia s-a văzut nevoită să apeleze la serviciile unui executor judecătoresc, însă procedura durează destul de mult.

Clara a dezvăluit pentru FANATIK faptul că nu poate lua legătura cu fiul ei, pentru că ar trebui să-i sune tatăl, iar acest lucru este interzis prin ordin de protecție.

Pe de altă parte, mama spune că a apelat la mai multe instituțiile statului, însă s-a lovit doar de refuzuri.

”Ministerul de Interne, Ministerul de Externe, Ministerul Justiției, chiar și Ministerul Familiei știu de situație și nimeni n-a făcut nimic. În afară de o adresă simplă, că au luat legătura cu autoritățile din Ungaria, nu s-a mai întâmplat nimic. Inclusiv doamna ministru a justiției (Alina Gorghiu, n.r.) cunoaște situația din septembrie, de când a venit la Oradea. Direcția de Cooperare Internațională spune că are atribuții limitate. Cei de acolo au luat legătura cu Ministerul Justiției din Ungaria, care le-au comunicat foarte puține lucruri.

Eu am cerut inclusiv darea în consemn al copilului, la nivel european. Pentru că eu consider că băiatul este în pericol lângă o asemenea persoană, cum e tatăl copilului. Mai ales că nu știu când poate să dispară, inclusiv de la adresa unde îl ține. Am fost refuzată de două ori.

Eu am solicitat către DGASPC, în repetate rânduri, inclusiv decăderea lui din drepturile părintești. Răspunsul a fost că ei nu pot evalua copilul pentru că nu este prezent”, a mai declarat femeia.

Tatăl minorului: ”E o minciună. Eu am insistat ca băiatul să învețe româna”

FANATIK a luat legătura și cu Attila N., tatăl băiatului, care a venit cu propria versiune. Potrivit acestuia, tema legată de aspecte etnice este una falsă.

”Ea (mama n.r.) este unguroaică, nu este româncă. Mama fostei mele partenere e unguroaică din secuime. Taică-său este român doar după nume. Părinții ei au stat șase luni la Budapesta, după Revoluție. Eu așa am cunoscut-o, ca și unguroaică. De trei ani, ea s-a făcut “mare româncă” doar ca să ducă procesul în această direcție.

Este o minciună, că eu nu am vrut să duc copilul la o școală unde se predă în ambele limbi, română și ungurește. Ea nu a fost de acord, a vrut să învețe doar în română. Inițial, amândoi stabilisem să-l dăm la o grădiniță maghiară, iar din clasa întâi să meargă la o școală bilingvă”, susține Attila.

Bărbatul susține că și în ziua de astăzi, copilul continuă să aibă cursuri de limba română. ”M-a întrebat și judecătorul și i-am răspuns că eu chiar insist să învețe în română. Copilul merge la pian, îl duc la înot la box, eu îl îmbrac. Ea în opt luni de zile, știți de câte ori a venit să vadă copilul? Eu pot să vă arăt mesajele, i-am scris că oricând poate veni să vadă copilul, i-am trimis filmări de la înot, de la concertul de pian. Și știți ce mi-a făcut? M-a blocat”, susține Attila.

Pe de altă parte, bărbatul recunoaște că ”nu este un lucru bun să iei copilul de lângă mamă”, dar spune că doar a vrut să-i dea fiului său înapoi ”drepturile pe care maică-sa și Judecătoria Oradea i le-au luat”.

Bărbatul susține că e dispus să revină în România, dacă fiul lui va studia la o școală bilingvă

Attila susține că a ieșit legal din țară, pe baza hotărârii judecătorești care îi permitea să plece în vacanță fără acordul explicit al mamei (despre care mama spune că nu mai este valabil). ”Am ieșit legal din România. Copilul are dublă cetățenie, este născut la Debrecen și a primit și cetățenia română pentru că am insistat eu”, a mai declarat acesta.

Un alt detaliu la care cei doi părinți se contrazic este cel referitor la audierea băiatului în instanță. ”A fost întrebat unde vrea să rămână și cu cine vrea să stea. A zis clar că vrea să rămână cu mine. Nu a spus că vrea să se întoarcă acasă.

Eu așa mi-am învățat copilul, să spună doar adevărul. Dacă mi-ar spune că vrea să se întoarcă la maică-sa, eu în momentul ăla l-aș duce. Nu puteam să fac treaba asta cu un copil de șase ani care, să zicem, plânge în fiecare zi că vrea să meargă la maică-sa. Sunt și eu părinte, nu i-aș face asta copilului meu”, a mai explicat tatăl.

Attila susține că, în ciuda neînțelegerilor, este gata să stea față în față cu fosta lui parteneră, și chiar să revină în țară, însă doar în anumite condiții. ”Dacă ea vrea să ne înțelegem, sunt de acord să ne așezăm la masă. Mă întorc oricând în România. Dacă vrea poate să vină cu avocații. Eu caut să colaborăm. Vreau doar să îmi petrec la fel de mult timp cu cel mic, cât are și ea, vreau o școală cu ambele limbi și vreau să aibă copilul continuitate în tot ceea ce face: oriunde îl duce ea, să îl duc și și eu, și invers. Astea sunt condițiile mele”, a încheiat bărbatul.

ADVERTISEMENT
Tags: