Apar informații noi în cazul înjunghierii care a avut loc luni dimineață, în jurul orei 9.00, la Colegiul Tehnic Traian Vuia din Oradea. Se pare că agresiunea ar fi avut loc chiar în biroul uneia dintre directoarele unității școlare.
Aceasta din urmă a declarat pentru presa locală că incidentul ar fi pornit de la faptul că eleva a fost prinsă în cameră cu un băiat. ”A fost găsită în cameră cu un băiat, noaptea la stingere, iar pedagogul i-a atras atenția că nu este normal și firesc. Și de acolo a pornit totul. Nu era de dat afară din internat, ci pur și simplu doar de atras atenția asupra unui fapt. Și astfel a reacționat copilul”, a declarat directoarea Alina Coste, pentru Bihon.ro.
În urm agestului său, eleva fusese chemată la școală cu părinții. La această întâlnire a fost invitat şi pedagogul de noapte. În timpul discuției, eleva a scos un cuțit şi l-a înjunghiat pe bărbatul de 41 de ani.
Sursa citată, care are la bază date judiciare, mai notează că fata și-ar fi premeditat fapta. Ea a venit de acasă un cuțit cu o lamă lungă de 20 de centimetri. Profesorul a fost lovit atât de puternic încât i s-a atins atins pleura (membrana care acoperă plămânii).
Un profesor din Oradea a fost înjunghiat, luni dimineața, de o elevă de doar 16 ani. Dascălul a fost transportat de urgență la spital și a intrat direct în sala de operație.
Din primele informații, acest grav incident s-a petrecut la Colegiul Tehnic ”Traian Vuia” din municipiul Oradea. Aici, o elevă și-a înjunghiat profesorul folosindu-se de un cuțit de mari dimensiuni.
Presa locală informează că victima este un dascăl de la internatul de noapte al liceului. Agresoarea este o elevă doar 16 ani. Nu se cunosc motivele atacului tinerei din această dimineață.
În urma acestui caz deosebit de grav, la școala bihoreană a fost mobilizată o echipă de Terapie Mobilă Intensivă pentru a asigura asistența medicală necesară. Autoritățile continuă investigațiile pentru a afla motivele din spatele acestui atac.
Școala are un dialog cu Poliția pentru a elucida circumstanțele exacte ale incidentului. În acest sens, un echipaj de la Serviciul Omoruri Bihor și un altul de la Medicină Legală fac cercetări la liceu pentru a vedea exact ce s-a întâmplat.
Șeful UPU SMURD Bihor, dr. Hadrian Borcea, a declarat, pentru publicația Bihon.ro, că profesorul atacat a intrat direct în sala de operație. ”Va fi operat de garda de chirurgie toracică”, a declarat medicul.
Cadrul didactic a fost înjunghiat în hemitoracele posterior. În ciuda faptului că victima a suferit o randă foarte gravă, echipele medicale indică faptul că profesorul este stabil și conștient.
O reacție a venit și de la conducerea unității școlare din județul Bihor. Chiar directorul Colegiului Tehnic Traian Vuia, Alina Cotca, a oferit informații despre atacatoarea de 16 ani.
Acesta spune că eleva este în clasa a X-a. ”Este în clasa a X a profesională. E cazată în internat. Este o anchetă în desfășurare”, a confirmat directorul școlii pentru presa locală.