News

CCR a declarat constituțională legea care restrânge dreptul de a vinde și cumpăra terenuri agricole. Actualii latifundiari vor avea monopol pe extravilanele din România

14.07.2020 | 17:19
CCR a declarat constitutionala legea care restrange dreptul de a vinde si cumpara terenuri agricole Actualii latifundiari vor avea monopol pe extravilanele din Romania
ADVERTISEMENT

Curtea Constituțională (CCR) a respins obiecția de neconstituționalitate a proiectului de lege prin care vinderea sau cumpărarea terenurilor agricole este îngreunată în favoarea actualilor proprietari de mari suprafețe agricole.

CCR a decis, cu majoritate de voturi, că obiecția de neconstituționalitate este neîntemeiată, iar legea este constituțională în raport cu criticile formulate.

ADVERTISEMENT

Sesizarea a fost făcută de către parlamentarii PNL și USR și a fost  depusă la CCR pe 9 iunie.

Legea favorizează latifundiarii și scoate de pe piață țăranii

PNL a depus astăzi sesizări la Curtea Constituţională, împreună cu colegii de la USR, pe proiectul de lege privind vânzarea şi cumpărarea de terenuri agricole. Poziţia PNL este că această lege este o lege cu dedicaţie specială pentru baronii PSD, marii latifundiari din zona de sud a României”, declara atunci Florin Roman, liderul deputaților PNL.

ADVERTISEMENT

În textul sesizării, se reclama faptul că legea restrânge dreptul la proprietate, întrucât sunt impuse condiții excesive pentru tranzaționarea terenurilor agricole.

Poziţia PNL este că această lege este (…) cu dedicaţie specială pentru baronii PSD, marii latifundiari din zona de Sud a României”, argumenta Florin Roman adăugând că marii proprietari vor putea să cumpere alte terenuri la prețuri de nimic.

ADVERTISEMENT

Legea a fost adoptată pe 3 iune de către Camera Deputaților, în calitate de for decizional. Proiectul a fost inițiat de către trei parlamentari PSD: senatoarea Doina Silistru și deputații Alexandru Stănescu și Ioan Dîrzu, fiind menit să împiedice achizițiile de terenuri extravilane făcute în România de către cetățeni străini.

Ca pretexte sunt invocate și stimularea comasării terenurilor agricole, blocarea achizițiilor făcute în scop speculativ și stabilirea unei concurențe loiale între fermierii care doresc să-și extindă suprafețele lucrate prin achiziții funciare.

ADVERTISEMENT

În schimb, regulile nou impuse vor face ca simplii țărani să poată cumpăra cu greutate alte suprafețe agricole, fiind dezavantajați în raport cu marii proprietari.

Vânzarea terenurilor agricole, sub prețul pieței

Celor care vor să vândă terenurile li se impun diverse restricții astfel încât numărul potențialilor cumpărători scade, cu impact negativ asupra prețului la care pot vinde.

Se instituite categorii de persoane care au drept de preempțiune în cazul în care un teren agricol este pus la vânzare. Legea prevede că deținătorii de ferme mici, de subzistență, sunt preemptori abia de rangul VI. Teoretic, ei s-ar încadra și la preempțiunea de rangul III, cea referitoare la terenurile învecinate, însă aici sunt dezavantajați în raport cu proprietarii sau chiar arendașii de suprafețe mai mari.

În cazul exercitării dreptului de preempțiune de către proprietarii de terenuri agricole vecine, prioritatea la cumpărarea terenurilor agricole situate în extravilan se stabilește astfel: a) proprietarul de teren agricol vecin care are hotarul comun cu latura cea mai mare a terenului ce face obiectul ofertei de vânzare…”, se arată în proiectul inițiat de parlamentarii PSD.

Cum hotarul comun cu lungimea cea mai mare este criteriul prioritar, automat sunt avantajați vecinii care dețin mai mult teren. Mai mult, cei care vor să vândă trebuie să oferteze mai întâi preemptorii înainte de să pună terenul pe piața liberă, acolo unde prețul este stabilit în funcție de cerere și ofertă.

Înstrăinarea terenurilor agricole extravilane se poate face către persoanele fizice, dacă nu este folosit dreptul de preempțiune, cu îndeplinirea cumulativă a unor condiții: ei trebuie să aibă domiciliul sau reședința pe teritoriul național de cel puțin 5 ani, perioadă în care să fi desfășurat tot activități în domeniul agricol. De asemenea, li se cere să aibă cel puțin 5 ani de când plătesc taxe în România și să aibă studii de agronomie.

Ultima cerință face practic imposibilă achiziția de teren agricol de către simplii țărani care mai vor să cumpere o parcelă de pământ. Fără studii liceale sau universitare de specialitate, ei nu vor putea să achiziționeze decât terenuri învecinate cu al lor, potrivit dreptului de preempțiune

 

 

ADVERTISEMENT